Bogatia Folclorului Romanesc

La sfarsitul secolului VIII, documentele vremii mentioneaza la nord de Dunare pe romani, popor nou (romanic) rezultat din convietuirea dacilor cu romanii. Spatiul geografic pe care il ocupa este delimitat de Dunare, Marea Neagra si muntii Carpati, fiind cuprins si interiorul arcului carpatic. Aceasta asezare i-a izolat de popoarele romanice din Occidentul Europei. In Evul Mediu s-au constituit patru state: Tara Romaneasca, Moldova, Transilvania dependenta de Ungaria si Dobrogea. Inceputurile statelor Tara Romaneasca si Moldova sunt legate de doi voevozi legendari, Negru Voda si Dragos, care au trecut muntii si au intemeiat o tara noua.


Independenta a fost cucerita de Basarab I si Bogdan I, care au intemeiat dinastiile Basarabilor si Musatinilor. Istoria romaneasca din acel timp a fost dominata de lupta pentru libertate si unire. Un moment de referinta este reprezentat de domnia lui Mihai Viteazu, care in 1600 unifica cele doua tari.
In epoca moderna s-a pus capat treptat faramitarii statale a romanilor, prin unirea Moldovei cu Tara Romaneasca la 24 ianuarie 1859, cucerirea independentei si constituirea la 1 decembrie 1918 a Romaniei Mari. Aceste momente istorice in care s-a infaptuit unitatea nationala, reprezinta cele mai mari sarbatori ale romanilor iar 1 decembrie a fost declarata Ziua Nationala a Romaniei. Asezarea romanilor la granita dintre Apusul si Rasaritul Europei a determinat exercitarea a doua influente semnificative, influentele occidentale mijlocite in special de germani, polonezi si unguri, si influentele bizantine mijlocite de slavii de sud, care au condus la folosirea limbii si scrierii slavone in biserica si scrieri oficiale.
In viata religioasa, termenii de baza sunt insa latini si numai cuvintele privitoare la organizarea religioasa sunt slave.


Cele mai importante sarbatori si obiceiuri sunt opera taranimii, in lumea satului intalnindu-se si azi cele mai frumoase traditii. Legendele si obiceiurile vechi isi au inceputurile unele din vremea geto-dacilor, altele provin de la romani si multe dintre ele sunt traditii crestine. Interpretarea lor arata o imbinare intre sarbatorile religioase si traditiile agricole.
Sarbatorile cele mai mari sunt comune cu cele ale intregii lumi crestine: Craciunul (Nasterea Domnului), care este sarbatorit intotdeauna la 25 decembrie, si Pastele care este sarbatorit conform traditiilor dupa 25 martie – Buna Vestire. Craciunul este insotit de impodobirea bradului si colinde care pot fi cantate numai in luna decembrie si pana la Boboteaza, cand exista obiceiul de a arunca crucea in apele Dambovitei si a Dunarii. Colindatorii primeau conform traditiei vechi, mere, nuci si colaci.
Anul Nou este de asemenea un moment deosebit in timpul caruia “se deschid cerurile” si obiceiurile plugusorului, sorcovei si turcai sunt menite sa aduca noroc si sanatate. Specific pentru romani este dansul Calusarilor, intalnit mai des in sudul si estul tarii, dans executat de o ceata alcatuita din 7, 9 sau 11 feciori condusi de un vataf. Ei danseaza in saptamana Rusaliilor, cu un steag alb si o sabie de lemn tinute de vataf si cu bastoane, din casa in casa si rostesc urari de bine.

Localizat in zona romaneasca si in parte la bulgari este obiceiul martisorului. Martisorul este o traditie romana si consta la inceput, in daruirea la 1 martie de catre parinti copiilor, ca sa le poarte noroc, a unui martisor de aur sau argint cu snur rasucit din fire alb si rosu si care trebuia purtat la gat sau incheietura mainii, vreme de 12 zile. Obiceiurile sunt respectate si traite si in zonele orasenesti, dar cu mai putina intensitate. Aici au mai multa putere sarbatorile familiei, prilejuite de nastere, botezul crestin sau casatoria. Cadourile au rol simbolic, sunt urari de bine, de succes si de sanatate. Conservarea identitatii este evidentiata si de pastrarea costumului popular.
Timpurile moderne micsoreaza din puterea sarbatorilor si traditiilor romanesti. Noi avem insa datoria sa le cunoastem si sa le respectam.

Leave a Reply