Bookfest, editia a XII-a

24-28 mai 2017

Salonul International de Carte Bookfest are loc anul acesta la Bucuresti in perioada 24 – 28 mai in pavilioanele C1, C2, C4, C5, ROMEXPO. Intrarea este libera.

Suedia este oaspetele de onoare al editiei din acest an a Salonului International de Carte Bookfest, ce va avea loc la Romexpo, in perioada 24-28 mai 2017: „Literatura suedeza este unul dintre pilonii de forta ai peisajului cultural actual si sper ca publicul sa se bucure de expresivitatea si prospetimea aduse de Invitatul de Onoare al acestei editii Bookfest”, a declarat Grigore Arsene, Presedintele Asociatiei Editorilor din Romania, oraganizatorul Bookfest.

Standul Suediei, in calitate de invitat de onoare al Salonului de Carte Bookfest, editia a XII-a, va fi amplasat in Pavilionul C4, iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Ambasada Suediei in Romania, in colaborare cu partenerii sai, vor avea loc atat la stand, cat si la spatiul de evenimente din cadrul Pavilionului C4.

Salonul International de Carte Bookfest isi asteapta vizitatorii cu carti proaspete si reduceri spectaculoase la multe titluri dintre cele peste 1.000.000 de volume expuse. Cele peste 200 de edituri prezente propun celor care vor veni la Bookfest preturi cu pana la 80% mai mici decat cele practicate in mod obisnuit in librarii. Evident, vedetele Salonului de Carte Bookfest vor fi, ca in fiecare an, cartile noi, pregatite de editori special pentru aceasta ocazie.

Copiii vor avea salonul lor de carte, Bookfest Junior, care va grupa toate evenimentele dedicate celor mici, cele mai multe fiind programate sa se desfasoare chiar in standul Bookfest Junior de la etajul pavilionului C1.

Salonul International de Carte Bookfest este organizat de Asociatia Editorilor din Romania, sub egida Federatiei Editorilor din Romania, cu sprijinul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale. Pentru al doilea an consecutiv, Salonul International de Carte Bookfest este organizat sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei.

Bookfest este cel mai important salon de carte din Romania si singurul eveniment al industriei editoriale care a reusit sa capete o dimensiune internationala marcanta. La Salonul International de Carte Bookfest de anul trecut (Bucuresti, 1-5 iunie 2016) au fost prezente peste 200 de edituri, programul celor cinci zile cuprinzand peste 300 de evenimente, de la lansari si dezbateri pana la proiectii cinematografice si evenimente interactive. Invitat de Onoare al editiei 2016 a fost Israel, fiind prezente nume precum Zeruya Shalev, Fania Oz-Salzberger, Meir Shalev, Dror Mishani, Gil Hovav, Rony Oren.

Mai multe despre eveniment, lansari de carte si program pe www.bookfest.ro.

Sursa: Bookfest – Salonul International de Carte

Leave a Reply