Cetatea Enisala

Poate niciunde nu simt dorul departarilor ca aici, in Dobrogea. Fie ca ascult valurile marii, fie ca strabat drumuri aride si salbatice, fie ca privesc hipnotizat orizontul nesfarsit zbuciumat de stuf.
Cine va fi trecut pe aici, in vechime? Cati calatori plecati din nord, obositi dupa strabaterea Europei centrale si-au linistit privirile si trupurile la tarmul Marii Negre?
Cine va fi venit cu marfuri fabuloase din porturile Mediteranei spre a lua in piept aridele stepe pontice? Multi au calcat pamanturile astea de-a lungul veacurilor. Si persii, si romanii, si grecii, si barbarii, si turcii si multi altii dupa ei. Cu gand de pace, mai rar. Caci Dobrogea a devenit, in timp, drum de invazie spre Balcani si Constantinopol.

IMG_3972 IMG_3970 IMG_3884

Cum se leaga lucrurile, peste timp! Un anonim a creat aici Ganditorul de la Hamangia. Sa fi simtit undeva, in strafundul sufletului zbuciumul atator veacuri ce vor veni, ori el insusi era rapus de vreun dor ascuns? In secolele VI-IV i. Chr. litoralul Mării Negre a fost colonizat de greci. Pe teritoriul Dobrogei de azi s-au intemeiat coloniile Histria, Callatis şi Tomis.
Initial Histria era cea mai prospera dintre colonii, insa, ca urmare a impotmolirii golfului, a decazut, si Tomisul devenit cea mai importanta cetate de pe malul de vest al Marii Negre. In aceeasi perioada au inceput sa se constituie si formatiunile statale ale getilor. In antichitate, Dobrogea era cunoscuta sub denumirea de Scythia Minor, denumirea romana. Unii istorici folosesc şi denumirea Dacia Pontica. Numele actual vine de la Despotul Dobrotici din sec. 14. Istoricul antic grec, Pliniu cel Batran, spunea ca teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra era populat de geti, pe care romanii ii numeau daci. Scitii au venit mai tarziu, si tot Pliniu cel Batran, sustinea ca ei aveau aceeasi origine ca si geto-dacii. In timp, urma scitilor s-a pierdut printre daci.

Prin crestinare, puterea romana a devenit bizantina. Odată cu sosirea Slavilor si Bulgarilor, Dobrogea a capatat intai autonomie si apoi independenta. A fost alipita Tarii Romanesti de catre Mircea cel Batran, iar dupa moartea acestuia a ajuns parte a Imperiului Otoman. Zbuciumata istorie a provinciei a continuat multe sute de ani. Aflata la rascruce de drumuri pe apa si pe uscat, Dobrogea a fost intotdeauna o miza mare in jocul puterilor lumii. O miza militara, dar si economica.

P1060180 IMG_3948

In nordul Dobrogei, la 2 km de satul Enisala se afla ruinele fortaretei medievale cu acelasi nume, pe un deal calcaros care domina zona lacurilor Razelm si Babadag. Numele satului s-a schimbat de cateva ori de-a lungul istoriei. S-a numit Vicus Novus, adica Satul Nou, apoi Novoe Selo, dupa care turcii l-au preluat Yeni-Sale. Cetatea a fost construita in scop militar, defensiv si de supraveghere a drumurilor de pe apa si de pe uscat, in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, de catre o autoritate care viza zona de la Gurile Dunarii. In acele vremuri lacul Babadag era unit cu Razelm, iar acesta nu era decat un imens golf la Marea Neagra. Canalele erau navigabile. Este de inteles, asadar, de ce a devenit necesara ridicarea unei fortarete in acest loc de unde se puteau controla atat caile terestre, cat si cele maritime.
Dar cine au fost cei care au avut atatia bani incat sa ridice impunatoarea constructie? Plecand de la tehnicile constructive, materialul arheologic si realitatile istorice, s-a emis ipoteza ca singurii interesati de ridicarea unei cetati situata in cadrul sistemului de fortificatii din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, erau negustorii genovezi. Ei dispuneau de mari sume de bani castigate din comerţ si erau detinatorii monopolului navigatiei pe Marea Neagra. Zidurile de incinta, turnurile si bastioanele cetatii, parţial conservate si restaurate, se pastreaza in cea mai mare parte pe o inaltime de 5–10 m. Atrage atentia, ca element arhitectonic deosebit, bastionul portii principale, de origine orientala, cu arcada dubla, intalnita frecvent in evul mediu si utilizata de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanica dar si in Tarile Romane la Cetatea Neamtului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Arges si la bisericile moldovenesti ctitorite de Stefan cel Mare.
La Enisala, pari ratacit in timp. De fapt, aproape ca nu exista timp. Ori, doar a incremenit? Sa fi avut soldatii acelor vremuri acelasi sentiment de capat de lume? Cu siguranta nu, caci pe atunci aici era multa viata intre zidurile fortaretei si dincolo de ele. Cetatea va fi cucerita in campania otomana din 1388-1389 si va ramane sub aceasta dominatie pana in 1396, cand Mircea cel Batran cucereste nordul Dobrogei. Mehmed I Celebi va infrange garnizoana de la Enisala in 1416-1417 si va intreprinde lucrari de restaurare fiindca, asa cum spune cronicarul Sukrullah, cetatile de aici “se aflau ruinate din pricina ghiaurilor fara minte”.
Ce a mai ramas din gloria de odinioara? Cateva ruine pline de mister si de istorie. De sange si de suferinte. De dragoste si ura. De orgolii nemasurate si sperante neimplinite. Dar viata poate renaste oricand, atata timp cat oamenii isi doresc sa insufleteasca piatra.
Aceasta este povestea unuia dintre cele mai tulburatoare locuri pe care le poti vedea vreodata. Este destul sa inchizi ochii si poti auzi valurile care scaldau odinioara malurile in apropiere, strigatele negustorilor, zanganitul armelor, ori pasii egali ai santinelelor de pe metereze. Poate ca nu va mai fi vreodata forfota de atunci, dar niciodata sa nu spui niciodata, nu?

P1060120 P1060119 enisala

Leave a Reply