Ciprian Porumbescu

„cantecul sufletului romanesc”

Un asemenea popor, plin de viata si de inteligenta, nu poate sa dispara niciodata.”

Ciprian Porumbescu s-a nascut pe 14 octombrie 1853, in satul Stupca (azi Ciprian Porumbescu), comuna Sipotele Sucevei, judeţul Suceava. A fost fiul Emiliei si al preotului Iraclie Golembiovschi. Acest preot a fost unul dintre clericii patrioti ai Bucovinei. In limba polona, „Golembiovschi” inseamna „porumbel”. Numele „Porumbescu” a fost folosit la inceput ca pseudonim si apoi ca nume oficial.

Anii copilariei lui Ciprian Porumbescu au reprezentat cea mai indragita perioada din viata acestuia. A crescut ascultand muzica saltareata a folclorului romanesc, care il fascina, simtind-o foarte aproape de sufletul sau.

Tatal sau, un adevarat folclorist si un mare iubitor al muzicii psaltice, era prieten cu unul dintre poetii remarcabili ai vremii – Vasile Alecsandri. Astfel, i-a trimis copilului sentimentul dragostei pentru tara.

Ciprian Porumbescu a inceput studiul muzicii de la varsta de 6 ani, fiind indrumat de Carol Miculi, apoi invatand sa cante la vioara, la Iliesti, cu Simon Maier.

Datorita talentului deosebit a lui Ciprian Porumbescu, tatal sau a primit o vioara Amati, datand din anul 1626.

Adolescentul Ciprian a participat la sarbatorile organizate de societatea Culturala „Arboroasa”, la Manastirea Putna, in anul 1871, unde s-a imprietenit cu Mihai Eminescu.

Intre anii 1873-1877 a urmat cursurile la Institutul Teologic din Cernauti. In cadrul Facultatii de Teologie, acesta a primit notiuni elementare de armonie si dirijat coral de la preotul Isidor Vorobchievici.

De asemenea, si-a exprimat dragostea pentru biserica prin compozitiile muzicale: „Cantarile Sfintei Liturghii in Do major”, „Tatal nostru”, „Adusu-mi-am aminte”, „Condacul Maicii Domnului”.

Cu ocazia unei burse, isi continua studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijeaza corul Societatii Studentesti „Romania Juna”.

In 1880 va scoate colectia de douazeci de piese corale si cantece la unison, reunite in „Colectiune de cantece sociale pentru studentii romani” („Cantecul gintei latine”, „Cantecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”).

Eu am avut din copilarie o antipatie de neinvins intotdeauna contra instrainarii. Eram legat cu atata duiosie si dragoste de patria mea, de casa mea parinteasca, ca imi cadea greu sa ma indepartez… Ca aceasta patrie, aceasta casa parinteasca… mi-a devenit tot mai scumpa, se intelege de la sine.”

La 11 martie 1882 are loc premiera operei „Crai nou”, piesa care a inregistrat un adevarat succes in randul publicului, scrisa de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri.

Ciprian Porumbescu a fost unul dintre cei mai renumiti compozitori romani ai vremii sale. Ziarele din acea perioada il comparau cu Johann Strauss si Franz Liszt.

Pentru ca se imbolnaveste, se organizeaza un concert in Brasov pentru ca tanarul sa poata urma in Italia un tratament pentru boala sa. Tanarul muzician a scris in Gazeta Transilvaniei: „Publicul, peste 2000 de oameni, statea cu palaria-n mana si fiecare putea sa-si spuna, ca un asemnea popor, plin de viata si de inteligenta nu poate sa dispara niciodata.”


Si astazi, astazi am ajuns sa-mi vad dorinta implinita, mi-am vazut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemand sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am vazut ridicat, laudat, magulit, laureat. Ce sa mai zic, ce sa mai astept de la viata mea, de la viitorul meu? Puteam sa am si sa ma astept la o rasplata a studiilor si ostenelilor mele pana acum, mai mare decat am aflat-o acuma? Numele meu este intemeiat, viitorul meu imi luce cu culorile cele mai vii inaintea ochilor…

Din pacate, boala s-a inrautatit. Dupa terminarea facultatii, Ciprian Porumbescu a fost intemnitat aproape trei luni pentru activitatea sa din cadrul societatii „Arboroasa”, fiind militant pentru libertatea Bucovinei de sub dominatie habsburgica. Detentia i-a slabit trupul firav, boala sa devenind critica.

Cu toate aceste impedimente, Ciprian Porumbescu a scris in timpul detentiei cele mai bune piese. Ii scria tatalui sau: „Sunt bine, tata. Sed in celula si cant <>. Numai pacat ca cei ce ma asculta nu stiu latineste.”

Pe 25 noiembrie 1882, a plecat in Italia, in statiunea Nervi, pentru a face tratament insa dorul de casa il intrista: „Ma roade dorul de casa. Voi gasi eu drumul potrivit spre ea. Ma agat de un cocostarc, care se intoarce la primavara, si ma opresc drept in batatura casei.”

Sfarsitul si l-a aflat la Stupca, ingrijit de Marioara si de tatal sau, dupa o primavara cumplita pentru el, caci intoarcerea acasa din insorita Italie nu l-a ajutat, din pacate.

A mai cantat foarte putin, vioara devenise prea grea pentru el: „Pe zi ce trece ma simt tot mai slab si mai debil. Mi-e teama ca nu mai am mult a incurca lumea.” Lua cu el taina unei iubiri platonice, fara sa accepte cu adevarat boala.

A iubit-o toata viata lui pe Berta Gorgan, fata pastorului evanghelic din Illisesti, precum iubea muzica si doina romaneasca: „Numai ea singura imi poate da curajul si puterea de a rabda mai departe si a duce munca inceputa la bun sfarsit.”

Nu a apucat decat sa asterne pe hartie titlul piesei: „Tempi passati”. A doua zi, porumbelul muzicii romanesti a fost primit in cer.

Aceasta a fost viata scurta, dar bogata in bucurii si amintiri, dar si neimpliniri a lui Ciprian Porumbescu. Opera sa colosala contine aproximativ 250 de lucrari, in forme si genuri musicale variate, care fac parte din zestrea neamului romanesc.

Autor: Andreea Stefania Susala

Leave a Reply