Colectia Romanian Traditional

de la Porphyras

Porphyras a luat nastere in toamna anului 2011, ca urmare a dorintei fondatoarei sale, Alina Ana Alecu, de a imbina frumosul cu utilul, prin intermediul picturii manuale pe obiecte din portelan variate. Initial, pasii au fost timizi, deschizand primul boutique online cu obiecte din portelan pictat manual, cateva colectii originale, care au fost expuse publicului international (la Targul Ambiente de la Frankfurt, februarie 2012). A urmat un vartej de creatie si aparitii in cele mai selecte companii, dar si o schimbare la nivelul intim al conceptului de baza Porphyras deoarece clientii au solicitat servicii de design si personalizare.

Astazi, la cinci ani si jumatate distanta, Porphyras a avut participari ca expozant la noua targuri internationale majore (Paris, New York, Bruxelles etc.), la numeroase evenimente in Bucuresti, bucurandu-se de clienti notabili (inclusiv personalitati cu sange regal, colectionari de arta, dar si companii multinationale) si multiple aparitii in presa si televiziune.


Colectia Romanian Traditional a fost creata initial la cererea unui client, care dorea sa-si intampine partenerii de afaceri straini cu o bucatica din traditia noastra milenara, transpusa gratios, insa modern si original pe o cana din portelan cu capac din silicon (cana „coffee to go”). Dupa incercari multiple de a aduna la un loc spledoarea covoarelor oltenesti cu minutiozitatea cusaturilor de pe stergarele traditionale cu originalitatea si imperecherea rosului aprins ce aminteste de frumoasele campuri cu maci, cu albeata portelanului, s-a nascut modelul acestei colectii. Acesta, reinterpretat in fel si chip (inclusiv cu albastru sau verde), transpus pana astazi pe sute de forme din portelan (farfurii, cesti, ceainice, boluri, tavi, seturi de baie, casete de bijuterii etc.), a ajuns in cele mai variate colturi ale lumii, din SUA in Singapore si din Norvegia pana in Spania, mereu gasindu-se iubitori de romanesc si de portelan.

De altfel, Porpyras a personalizat o cana “coffee to go” si pentru Promenada Culturala, bufnita noastra calatoare fiind un companion foarte placut in fiecare dimineata si in pauzele de cafea.

Ca o surpriza dezvaluita in premiera, Porphyras planuieste o colectie-capsula in colaborare cu o faimoasa fabrica romaneasca de portelan, animata de aceleasi dorinte de a pune Romania pe harta designului si de a livra produse de calitate la preturi prietenoase, in scopul educarii publicului de a se reintoarce la autenticitate.

Obiectele Porphyras se pot vedea pe porphyras.ro, dar si pe lablouseroumaineshop.ro, emag.ro si la libraria Mihai Eminescu din Bucuresti.

Pentru comenzi personalizate: www.porphyras.ro

Autor: Veronica Stancu

Leave a Reply