Comorile

de Tudor Arghezi

Stai de vorba cu tine mai des, omule, fricosule, nebunule!

Tu ai o carte in san, pe care nu o citesti. Tot omul se naste cu cartea lui in san.

Rupe-o din camasa ta, unde a prins radacina nezmulsa. Nu o lasa necitita, caci se intuneca lumea si nu mai poti cunoaste slova. Cauti cartea altuia, si a ta iti ramane straina. Rasfoieste-o la timp, inainte ca limba ei sa treaca si sa o uiti.

Pune-o colea pe masa, rupe-i pecetile, dezlipeste-i foile, tencuite, desfa-o. Ti-a fost data invaluita intr-o panza de plumb. Cartea ta are patru cotoare. Cu bagare de seama intoarce-o pe latura buna, ca sa nu-ti zboare foile cand le vei despica si ca sa-ti ramaie adunate la o cusatura. E Sfanta Scriptura a ta. Fiecare ins are Sfanta lui Scriptura si Apocalipsul lui deosebit.

O poti incepe de unde apuci, – de la mijloc, de la sfert, inainte si indarat. In cartea pe care ti-o ascunzi de frica, speriat de amenintarea si blestemele celor ce nu vor sa ti-o citesti, intelesurile sunt toate adevarate si drepte; rupe randul sau ia-l de la punct, pretutindeni cade litera mare. E o carte care tot incepe si nu mai sfarseste. Intelesurile ei se inconvoaie si se intorc si, impletite, se urzesc in orice fel laolalta. Cum de nu ti-ai gasit-o inca si pentru ce fugi de ea?

Omule, nebunule, tu poti trage din fier cu mana firul nevazut care-i impanzeste Taria, poti sa scoti maduva pietrei, ca un vierme din lemn, ca un melc din gaoacea lui invartita. Strange cremene, si va iesi picatura ei de sudoare. De unde izvoraste timpul? Si timpul tau din ce loc al lui se desface, ca un parau intors din matca in care s-a varsat?
Nebunule, tu faci minuni fara sa stii si nu cunosti puterea gandului tau. Tot ce ai inchipuit este si se face, dar te feresti sa stai de vorba cu tine si sa te inchipuiesti. Ce face noaptea din tine? O movila zacuta. Ia potriveste pe intuneric in lacatele tale cheile tale: sufletul are o suta de porti, toate incuiate, dar cheile sunt in broastele lor, si tu nu le vezi in intuneric, pentru ca nu cauti in intuneric. Poarta-ti mana pe ziduri de-a lungul, si ai sa ti-o lovesti de ele, si atunci nu te infricosa, nu fugi; intoarce cheile si deschide. De ce nu citesti cartea care desluseste locul comorilor?

Cand ai fost slab, trebuia sa citesti, – si cand ai fost bolnav, si cand te-ai simtit sovaind si deznadajduit. Minunea inchipuirii da slabiciunilor tale varful si sunetul lanciei. Alunecusul povarnisului ti se podeste neted sub talpa. Boala ta piere, deznadejdea se leapada de tine. Nu e nevoie sa te silesti, sa vrei si sa crezi; a fost de-ajuns putin: ca ti-ai inchipuit.

Si ca sa traiesti in tine, iti vei inchipui ca esti acela care ai fi ravnit sa fii. Tu nici nu poti sa fii decat acela.

Leave a Reply