Emil Racovita

fondatorul primului institut speologic din lume

Emil Gheorghe Racovita, biolog roman de renume mondial, explorator polar, fondator al biospeologiei si al primului institut de speologie din lume, s-a nascut la Iasi pe data de 15 noiembrie 1868 intr-o veche familie moldoveneasca, atestata documentar inca din secolul XVI, din care au facut parte oameni de vaza si chiar domnitori intrati in istorie prin ctitoriile si actele lor de vitejie, asa cum a fost Mihai Racovita.

Emil Racovita si-a petrecut primii ani in ambianta plina de caldura si dragoste parinteasca a conacului de la Soranesti, un mic sat din tinutul Vasluiului, in care tatal sau mostenise o mosie frumoasa.

Primele studii le-a facut la Iasi, sub indrumarea scriitorului si invatatorului Ion Creanga. Pasiunea sa pentru stiintele naturale a fost descoperita in timpul studiilor de la Liceul “Institutele Unite”, de catre doi dascali de elita, Grigore Cobalcescu si Petru Poni. Grigore Cobalcescu a jucat un rol cu adevarat decisiv in alegerea caii pe care tanarul sau elev avea sa o parcurga mai tarziu, caci a stiut sa-i insamanteze in cuget dragostea fata de natura.

Dupa liceu, a urmat, la dorintele tatalui sau, Facultatea de Drept din Paris, dar, mai tarziu, tanarul Emil a renuntat pentru a se dedica vocatiei, care s-a dovedit in timp ca i-a fost destinata. In 1891, va absolvi Facultatea de Stiinte de la Sorbona, avandu-l ca profesor de zoologie pe cunoscutul om de stiinta Henri Lacaze-Duthiers.

A inceput sa se impuna ca specialist in stiintele naturale, printre oamenii de stiinta europeni, in anul 1896, cand si-a sustinut remarcabila teza de doctorat cu titlul, “Le lobe cephalique et laencephale des annelides polychetes”.

Prima perioada de activitate si-a destinat-o studiilor de zoologie marina, la statiunile de cercetare de la Roscoff si Banyuls sur Mer, din Franta, timp in care a descoperit, impreuna cu G. Pruvot, 11 specii de anelide.


Referintele remarcabile pe care le-a primit la sustinerea tezei de doctorat, inceputul activitatii sale, cat si mintea sa sclipitoare si ascutitul sau simt al aventurii l-au determinat pe polonezul Arctowski sa-l recomande imediat capitanului Adrien de Gerlache, caruia ii incoltise ideea organizarii unei expeditii in Antartica. Gerlache a alcatuit echipajul pentru bordul vasului Belgica, alaturi de nume sonore din vremea aceea, precum Georges Lecointe, secundul expeditiei, Ronald Amundsen, Frederick Cook, Robert Peary si multi altii.

Pentru Emil Racovita, “Expeditia Belgica” a fost doar inceputul. Nemarginita lui dorinta de a afla ce este dincolo de fata imediata a lucrurilor l-a purtat aproape in toate colturile lumii. A dus la bun sfarsit, intr-un mod exceptional, misiunea din Antartica, dintre anii 1897-1899, intorcandu-se din aceasta vestita calatorie cu o colectie de 1600 de specimene botanice si zoologice. A publicat apoi o lucrare cuprinzatoare despre cetacee. Dupa ce in Antartica a dat unei insule descoperite numele profesorului sau de la Iasi, Cobalcescu, si-a continuat cercetarile asupra animalelor marine, iar in 1907, semneaza actul de nastere al biospeologiei, definita de el ca stiinta a formelor de viata din mediul subteran, prin publicarea studiului “Essai sur les problemes biospeologiques”. In timp, a intreprins cercetari speologice in numeroase tari.

Savantul roman a realizat un studiu aprofundat asupra vietii balenelor, pinguinilor si altor pasari antarctice, care i-a adus o reputatie bine meritata.

Dupa indelungi explorari, Emil Racovita s-a intors in tara, iar intreaga sa activitate a capatat un caracter oficial, caci in 1920 a devenit membru al Organizatiei Universitatii din Cluj. Intors in capital Transilvaniei, a fondat primul Institut de Speologie din lume, iar rezultatele biospeologiei au fost exceptionale: 1200 de pesteri explorate in Europa si Africa, o colectie incluzand 50.000 de animale de pestera, 66 de tratate publicate despre fauna subterana consemnate in 6000 de pagini.

Toate eforturile biologului roman au avut pentru acea vreme un caracter promotor, iar toate actiunile sale de cercetare le-a facut cu un singur scop: sa inteleaga istoria naturala a mediului subteran.

Pana la inceperea razboiului, timp de 20 de ani, Emil Racovita a ocupat mai multe functii importante. A fost rector al Universitatii din Cluj (intre anii 1929-1930), presedinte al Academiei Romane de Stiinte si director al Institutului Speologic. A fost ales si membru al Academiei Romane si pentru o vreme, a condus aceasta inalta institutie.
Societatea Zoologica a Frantei si Societatea de Speologie din Paris l-au ales presedinte de onoare, iar in 1928 a condus primul Congres al Naturalistilor din Romania. In toata aceasta vreme a dus importante campanii pentru protejarea mediului inconjurator.

Dovada cea mai concludenta a felului in care i-au fost apreciate roadele muncii sale o constituie reactia comunitatii stiintifice internationale. Emil Racovita a fost membru titular al Societatii Zoologice a Frantei si presedinte de onoare al acesteia, membru corespondent al Societatii Zoologice din Londra, dar si membru corespondent al Societatii de Stiinte naturale din Barcelona.

In strainatate, i s-a decernat titlul de Cavaler al Ordinului Leopold II al Belgiei, precum si cel de Cavaler si apoi Comandor al Legiunii de Onoare franceze. Emil Racovita a ramas in istoria stiintei ca descoperitorul balenei cu cioc.

Timp de patru ani, in urma Dictatului de la Viena, din anul 1940, Facultatea de Stiinte, impreuna cu Institutul de Speologie au fost mutate la Timisoara. Activitatea stiintifica din aceste centre s-a interupt. Intors la Cluj, Emil Racovita a facut eforturi mari pentru a reorganiza institutul, dar nu a mai avut timpul necesar, caci marele cercetator roman a murit pe 17 noiembrie 1947.

Odata cu existenta exploratorului Emil Racovita natiunea romana a castigat o personalitate de exceptie, un om care a fost in acelasi timp pionier al stiintei si slujitor fara de odihna al societatii.

Autor: Andreea Stefania Susala

Leave a Reply