Ziua de 5 august
Marin Preda (n. 5 august 1922 la Silistea-Gumesti – d.16 mai 1980 la Mogosoaia), scriitor roman postbelic, directorul editurii „Cartea Romaneasca”, membru corespondent (1974) si membru titular post-mortem (1990) al Academiei Romane.
Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmand ca scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceausescu in anii ’70: „Daca vreti sa introduceti realismul socialist, eu, Marin Preda, ma sinucid”.
Ultimul sau roman lansat in 1980, „Cel mai iubit dintre pamanteni”, este considerat o critica violenta a comunismului. Dupa cateva saptamani pe piata, romanul a fost retras din toate bibliotecile si librariile publice si universitare. In scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost gasit mort in camera sa din vila de creatie a scriitorilor din Palatul Mogosoaia.
La 5 august 1922, in comuna Silistea-Gumesti, judetul Teleorman, se nastea Marin Preda, fiu al lui Tudor Calarasu, „de profesie plugar”, si al Joitei Preda. Copilul va purta numele mamei, intrucat parintii nu incheiasera o casatorie legala, numai astfel Joita Preda putea primi pensie in continuare ca vaduva de razboi. Joita venea cu doua fete din prima casatorie: Maria (poreclita Alboaica – dupa numele barbatului) si Mita (Tita).
Tudor Calarasu avea si el trei baieti cu prima sotie care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) si Ion (Nila). In familia celor doi soti se mai nasc: Ilinca, Marin si Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda isi petrece copilaria in aceasta familie numeroasa care – in ciuda celor doua loturi de pamant „primite la improprietarire” – nu este lipsita de griji. In septembrie 1929, invatatorul Ionel Teodorescu il inscrie pe Marin Preda in clasa I, insa tatal, care si-a dat copiii la scoala la varsta de 8 ani, nu-l lasa sa frecventeze cursurile. Anul urmator este reinscris in clasa I, la Scoala primara din satul natal. Dar, ca in orice familie de la tara, copilul participa si la treburile gospodaresti (pazitul vitelor, munca la camp), ceea ce face ca in primele clase sa absenteze adesea de la scoala. Dar treptat-treptat, se dovedeste printre elevii cei mai buni din seria sa, obtinand premiul cu coronita (scena evocata in Morometii).
Anul 1933-1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viata scolarului: tatal nu-i mai poate cumpara carti si se imbolnaveste de malarie. Invatatorul ii arata multa bunavointa, il ajuta sa termine anul scolar si-i imprumuta carti. Cand nu gaseste carti noi in sat, merge sa imprumute in comunele vecine: „Cum adica – exclamase odata tatal surprins – sa faci treizeci de kilometri pana la Recea, dupa o carte, domnule?! Dar ce, e aurita? Si sa-l fi pus la o treaba mai mica decat asta, ar fi iesit galagie mare…”. Cu rugaminti repetate si insistente, obtine de la mama sa promisiunea ca il va convinge pe tatal sau sa-l dea la „scoala de invatatori”.
Intre 1934-1937 urmeaza clasele V – VII, avandu-l ca invatator pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin.
Dascalul isi va reaminti la batranete ca elevul Marin Preda „era un visator in clasa”, dar „se descurca bine, la scris”, la o tema data despre Unirea Principatelor facand o „lucrare senzationala”. Termina clasa a VII-a cu media generala 9,78. Examenul pentru obtinerea certificatului de absolvire pentru clasa a saptea il sustine la Scoala de centru din Ciolanesti (o comuna la zece kilometri distanta de Silistea-Gumesti). La 18 iunie i se elibereaza certificatul nr. 71 de absolvire a sapte clase primare, cu media generala pe obiecte 9,15.
In 1937, evitand Scoala Normala din Alexandria (pe atunci, resedinta judetului fiind la Turnu Magurele), unde taxele erau prea mari, se prezinta la Scoala Normala din Campulung-Muscel, dar este respins la vizita medicala din cauza miopiei. (Fiecare judet avand o scoala de invatatori, erau preferati la examene cei din judetul respectiv.) Tatal intentioneaza acum sa-l dea la o scoala de meserii. Intervine insa salvator librarul Constantin Paun din Mirosi, de la care elevul Marin Preda isi procura carti, si il duce la Scoala Normala din Abrud, unde reuseste la examenul de bursa cu nota 10. Se integreaza vietii de normalist internist, este multumit de profesori, se impaca bine cu colegii ardeleni si petrece vacanta de iarna a anului 1939 la un coleg din Abrud. In toamna lui 1939 este transferat la Scoala Normala din Cristur-Odorhei, unde isi continua studiile inca un an. Ca si la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, romana si chiar matematici. In sedintele Societatii literare din scoala este remarcat de profesorul Justin Salantiu, care ii prezice ca „va ajunge un mare scriitor”, in cadrul societatii scrie si citeste cateva schite. O compunere care avea ca erou chiar pe tatal sau, aleasa pentru a fi publicata in revista scolii ramane nepublicata, revista preconizata nu mai apare datorita evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani de viata transilvana vor fi evocati in „Viata ca o prada” si in „Cel mai iubit dintre pamanteni”.
In 1940, in urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primeste o repartitie pentru o scoala similara din Bucuresti. In ianuarie 1941 asista la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare si ale reprimarii ei de catre Ion Antonescu. Intra in contact cu refugiatii ardeleni si se intalneste cu silistenii lui stabiliti in Bucuresti. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii in „Delirul” si in „Viata ca o prada”. La sfarsitul anului scolar 1940-1941 (urmat si cu ajutorul directorului scolii), sustine examenul de capacitate, insa din cauza greutatilor materiale se hotaraste sa renunte la scoala. In timpul verii nu mai revine in sat: „Aveam impresia ca daca ma intorc, n-o sa mai pot pleca”. Nereusind sa publice nimic si nici sa-si gaseasca o slujba, Marin Preda o duce din ce in ce mai greu: „Mi-e imposibil sa-mi amintesc si sa inteleg cum am putut trai, din ce surse, toata toamna si toata iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fara legatura, nefiresti… N-aveam unde dormi, era lapovita prin tot Bucurestiul, si umblam fara oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toata ziua si toata noaptea”. Uneori mai trăgea la fratele sau Nila, intr-o mansarda minuscula unde „ramanea pierdut ceasuri intregi, cu coatele sub ceafa”.
In volumul colectiv de versuri „Sirma ghimpata”, Geo Dumitrescu include poezia „Intoarcerea fiului ratacit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obtine viza pentru tiparire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, in 1941. In aprilie 1942 debuteaza cu schita Parlitu’ in ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literara „Popasuri”, girata de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani ii da incredere in scrisul sau, publicand in continuare schitele si povestirile: Strigoaica, Salcamul, Calul, Noaptea, La camp. In septembrie paraseste postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat functionar la Institutul de statistica. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea il angajeaza secretar de redactie la „Evenimentul zilei”.
In 1943, martie, ii apare Colina in ziarul „Vremea razboiului”. In aprilie „Evenimentul zilei” publica schita Rotila. Ia parte la cateva sedinte ale cenaclului Sburatorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenti o vie impresie, starnind incantarea lui Dinu Nicodin, care intra in posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusa in volumul sau de debut din 1948, „Intalnirea din pamanturi”. In nuvela care da numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatal autorului, care va aparea cu nume schimbat in „Morometii“. Ea este construita pornind de la tehnica „mustei pe perete“ (o naratiune perfect obiectivata, behaviorista, folosita in epoca de Albert Camus, William Faulkner sau mai tarziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura romana fusese Anton Holban in nuvela Chinuri.
Intre 1943-1945 este luat in armata, experienta descrisa in operele de mai tarziu, in romanele „Viata ca o prada” si „Delirul”. In 1945 devine corector la ziarul „Romania libera”. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viata romaneasca”.
In 1956 primeste Premiul de Stat pentru romanul „Morometii”. Un an mai tarziu, in 1957, scriitorul efectueaza o excursie in Vietnam. La intoarcere, se opreste la Beijing. In 1954 se casatoreste cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divortat in 1959. S-a recasatorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat in Franta la inceputul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae si Alexandru.
In 1960-1961, citeste marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinitati. In 1965 traduce impreună cu sotia sa, Eta, romanul „Ciuma” de Albert Camus. In 1968 este ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, iar in 1970 devine director al editurii Cartea Romaneasca, pe care o va conduce pana la moartea sa fulgeratoare din 1980. In 1970 traduce in colaborare cu Nicolae Gane romanul „Demonii” al lui Fiodor Dostoievski. Romanul sau, Marele singuratic, primeste premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971. In 1974 este ales membru corespondent al Academiei Romane. Apare editia a doua a romanului „Marele singuratic” in 1976, iar in 1977 publica Viata ca o prada, un roman autobiografic amplu care are drept tema principala cristalizarea constiintei unui artist.
In 1980, la editura pe care o conducea, publica ultimul sau roman: „Cel mai iubit dintre pamanteni”. Intre 1975 si 1980 locuieste in Bucuresti pe strada (pictor) Alexandru Romano nr. 21. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creatie a scriitorilor de la Palatul Mogosoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede ca a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi disparut. Familia sa este convinsa ca moartea sa fulgeratoare are o legatura cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pamanteni si a survenit in condiții oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violenta si s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, in conditiile unei come etilice”. Marin Preda este inmormantat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu. In ultimii cinci ani de viata a fost mentor si prieten literar al lui Cezar Ivanescu.
