Monumentul de la Adamclisi
„In urma cu un sfert de veac (in 1977), monumentul triumfal roman de la Adamclisi – Tropaeum Traiani – a fost reconstruit la marimea sa naturala, cu maxima rigurozitate stiintifica posibila, putand fi astfel cercetat si admirat in intreaga lui maretie si frumusete.
Cucerirea Daciei si transformarea sa in provincie imperiala au necesitat din partea Romei eforturi militare si economice uriase. Se cunoaste, de asemenea, ca razboaiele impotriva dacilor au fost printre cele mai mari si mai grele purtate de imperiu. A fost deci firesc ca victoria atit de greu obtinuta, atit de scump platita, sa fie cinstita si prin inaltarea unor monumente triumfale, menite a impresiona prin grandoare, prin forta evocarii evenimentelor.
Celebra Columna Traiana de la Roma, inaugurata in 113 d.Hr., rememorand campaniile din Dacia, dintre anii 101-102 si 105-106, s-a adaugat astfel unui monument triumfal ridicat anterior, in 109 d.Hr., insa pe pamant dacic. Acesta, „cel mai impunator monument triumfal ce a fost realizat in afara teritoriului italic in toata existenta multiseculara a imperiului caesarilor Romei”, este trofeul roman de la Adamclisi.
Monumentul din Dobrogea se compunea dintr-o crepidoma (crepidoma – platforma inaltata de la nivelul solului), cu noua trepte, pe care se ridica un masiv tambur cilindric – pe acesta aflandu-se, intre doua firize decorate cu motive vegetale, un brau de 54 de metope (metope – spatiu inchis cu o placa de piatra neteda sau cu basoreliefuri, intr-un templu doric), infatisand imagini in relief ale razboiului dintre romani si daci. Tamburul era placat de un acoperis conic cu solzi de piatra, iar din centrul sau se inaltau doua corpuri hexagonale etajate, ce suportau trofeul propriu-zis, in forma unui trunchi de copac, pe care se gaseau o armura (lolica), doua scuturi si doua lanci, iar deasupra lor un coif de parada. Pe doua dintre fetele prismei haxagonale superioare fusese asezata cite o inscriptie, textul identic consemnand ca monumentul era dedicat zeului Mars Ultor (Marte Razbunatorul), de catre imparatul Traian, „dupa ce a invins armata lui Decebal, a regelui dacilor…”. Proportiile, dimensiunile diferitelor parti componente ale trofeului – ce inmagazinase peste 12.500 mc de zidarie – erau impresionante.
Cele 112 blocuri de piatra curbate, formind treapta de jos a crepidomei, se insiruiau circular, pe un traseu de 123,15 m diametrul bazei monumentului fiind de aproximativ 43 m. Inaltimea totala se apropia de 40 m (numai partea superioara: postamentul hexagonal si trofeul propriu-zis masurau laolalta 24,45 m inaltime).
Grandoarea constructiei, insusirile sale artistice, importanta evenimentului evocat, renumele cititorului – unul dintre cei mai vestiti imparati rmani, toate asigura trofeului interes si aprecieri maxime, mai ales astazi, cand se considra ca este „monumentul cel mai interesant al artei romane la Dunarea de Jos”.
Ciudatenii…
Este cu totul neobisnuit faptul ca trofeul de la Adamclisi a ramas, timp de aproximativ 15 secole, ignorat, deloc consemnat de izvoarele literare sau istorice, in note de calatorie sau harti, pe tot timpul antichitatii si al evului mediu. In fapt, abia la mijlocul secolului al XIX-lea, ruinele sale – caci timpul scurs, navalirile migratorilor, razboaiele purtate pe pamantul Dobrogei au transformat monumentul in ruina – au inceput a fi semnalate, apoi descrise, iar in cele din urma investigate stiintific. Cercetatorilor arheologice – incepute de Grigore Tocilescu, in 1882, continuate, cu unele intreruperi, pina azi – li se datoreaza aducerea la lumina si valorificarea complexa a monumentului triumfal, ca, de altfel, si a celorlalte vestigii romane de la Adamclisi: altarul funerar militar si tumulul (mausoleul funerar), e mijlocit legat de trofeu, si asezarea intarita, purtand acelasi nume – Tropaeum Traiani, aflata la 2 km sud-vest de complexul funerar. Tot cercetarilor arheologice li se datoreaza si semnalarea unor necunoscute legate de ridicarea ori structura si infatisarile monumentului triumfal roman.
Constituie astfel o nedumerire, nedeslusita deocamdata, de ce Traian a ales ca loc de evocare a luptelor cu dacii si de cinstire a memoriei celor cazuti tocmai pe pamantul dintre Dunare si Marea Neagra, si nu meleagurile muntilor de la Orastie? Doar dificultatile cele mai mari intimpinate de romani, inclestarile cele mai singeroase, jertfele cele mai multe si mai grele aduse se leaga indeosebi de cucerirea centrului lui Decebal! Acolo s-au afirmat la cotele cele mai inalte priceperea, abnegatia si eroismul ostasilor romani! Sub zidurile nimicite ale Sarmisegetusei s-a desavirsit doar mult dorita victorie asupra dacilor, transformarea tarii acestora in provincie imperiala! De ce, atunci, n-a decis imparatul ridicarea acolo a unui mare monument triumfal?!
…Si necunoscute
Dintr-un punct al acoperisului conic porneste o deschidere circulara, care strabate corpul masiv al tamburului pana aproape de nivelul crepidomei. Care vor fi fost rostul si utilitatea unei asemenea strapungeri? Ascundea ceva? Se vor fi depus la baza anumite ofrande? Istorici, arheologi, arhitecti, ingineri constructori nu au putut oferi pana in prezent vreo deslusire. Enigmatica ramane, de asemena, inscriotionarea unei dale a crepidomei cu litere grecesti EAKHP (epsilon, lambda, kappa, eta, rho). E textul prescurtat al unui etigraf? Este un mesaj criptic? Unii cercetatori estimeaza ca sunt posibile unele incercari de lecturare, „dar ca totusi interpretarea” prezinta un mare grad de dificultate”. Nu este obisnuita nici instalarea pe trofeu a doua texte dedicatori identice – nenumarate descoperiri atesta practica depunerii ln inaugurare, pe fatada unui monument, a unei singure inscriptii. Mai ales este dificil sa se raspunda intrebarii: la realizarea grandiosului trofeu roman vor fi contribuit si mesterii-pietrari (si artisti, poate), locali?
Maniera de reprezentare a geto-dacilor pe metopele de la Adamclisi – fapt remarcat de mult – este frapant diferita de cea constatata in scenele de pe Columna Traiana, unde adesea isi fac loc conventionalul, neautenticul. Dimpotriva, pe reliefurile in piatra din Dobrogea, stramosii nostri sunt redati cu deplina autenticitate, cu fidelitate maxima (ce merge pana la detalii de port, incaltaminte, arme s.a.).
Se afirma, astfel, ca la Adamclilsi regasim „intaile piese artistice create pe cuprinsul tarii noastre, scene in care figureaza autohtonii de atunci ai acestor meleaguri, geto-daci…”
Sunt, asadar, firesi intrebarile: cine au fost autorii scenlor de razboi, ai scenelor de viata infatisate pe trofeul de la Adamclisi? Vor fi fost ei, oare, geto-daci?”
