Obiceiurile reprezintă o legătură puternică între oameni, formează și întrețin o comunitate, definesc și particularizează aceste comunitați. Sentimentul întregului, al apartenenței, al ordinii cosmice este parte din tradiții și are rolul de a ne oferi un echilibru interior solid.
„De la sărbătoare omul trebuie să știe să ia folos”
Vom povesti despre semnificația sărbătorilor de Paște și Crăciun, despre Dragobete și Sânziene, Calușul și Moșii de toamnă, Săptămâna nebunilor și Păzitul usturoiului, obiceiuri mai vechi și mai noi, cu toată simbolistica lor bogat ornamentată.