George Enescu

„Nu mi-am servit tara decat cu armele mele: condeiul, vioara si bagheta.”

George Enescu, considerat cel mai important muzician roman, si-a manifestat personalitatea artistica in mai multe ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist si dirijor. S-a nascut la 19 august 1881 in comuna Liveni-Varnav, din judetul Botosani. Astazi, comuna in care a copilarit poarta numele sau.

A fost al doisprezecelea copil al Mariei Cozmovici-Enescu si al lui Costache Enescu, ceilalti frati ai sai murind la varste fragede. Numele sau era Gheorghe, dar parintii l-au alintat Jorjac.

Inca din copilarie, a avut o inclinatie deosebita pentru muzica, incepand sa cante la vioara la varsta de 4 ani. A primit indrumarile muzicale de la parintii sai si de la un lautar vestit, Niculae Chioru.

A fost considerat un copil genial, care visa de la cinci ani sa devina compozitor: „Lucru curios: nu stiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea putin, nu am avut pe langa mine vreo persoana sa ma influenteze si totusi, de copil, am avut aceasta idee fixa de a fi compozitor. De a fi numai compozitor.”, ii declara George Enescu lui Bernard Gavoty, critic muzical si jurnalist de radio.

La varsta de 5 ani are primul sau concert si incepe studii de compozitie, care ii vor consolida viitoarea cariera muzicala sub indrumarea lui Eduard Caudella.

In legatura cu renumitul compozitor Eduard Caudella, George Enescu povestea despre intalnirea lor: „La varsta de cinci ani m-a dus tatal meu la el si i-am cantat asa cum invatasem dupa ureche. Mi-a spus ca am talent si m-a trimis acasa sa invat notele. Le-am invatat de la un inginer din Dorohoi care studiase in Germania, iar la 7 ani tatal meu m-a dus din nou la Iasi de am cantat inaintea profesorului, de asta data insa pe note.”.


Intre anii 1888 si 1894 studiaza la Conservatorul din Viena, avand printre profesori pe Joseph Hellmesberger jr. si Robert Fuchs. Se adapteaza usor la viata muzicala a Vienei, la doar 12 ani, concertele sale, in care interpreteaza compozitii de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, entuziasmand presa si publicul.

„De indata ce am avut la dispozitie un pian, am inceput sa compun.[…] Am schimbat cu o adanca bucurie instrumentul monodic pe care cantasem pana atunci cu un instrument polifonic; dupa ce nu putusem face altceva decat sa execut niste melodii fara cel mai mic acompaniament, ce bine era sa ma desfasor acum in acorduri. […] Si – fara sa mai stau pe ganduri – am inceput sa compun.”, afirma George Enescu.

Criticii vienezi l-au numit „un Mozart roman”, deoarece manuia vioara si pianul cu o maturitate si o virtuozitate de necrezut pentru un copil.

Parasind Austria, ajunge in 1895, la Paris, unde ramane pana in 1899. Aici urma sa-si continue studiile la Conservatorul de Muzica, sub indrumarea maestrilor Jules Massenet, Gabriel Faure si M.P.J. Marsick.

In perioada studiilor la Paris creeaza cele patru „simfonii de scoala”: „Poema Romana pentru orchestra si cor barbatesc” (1897), „Sonata pentru pian si vioara in Re major” (1897), „Suita nr.1 in sol minor, in stil vechi pentru pian”, „Sonata nr.2 pentru pian si vioara in fa minor” (1899), lucrari care i-au adus faima tanarului compozitor George Enescu.

Dorinta lui cea mai mare era sa compuna muzica, nu sa devina un profesionist al viorii, insa studiul, perseverenta si participarea la concursurile de vioara organizate la Conservatorul din Paris, i-au adus lui Enescu premiul al II-lea in 1898 si, un an mai tarziu, premiul I, cu care a absolvit, la 24 iulie 1899, clasa de vioara la Conservatorul din Paris. De asemenea, acesta a primit in dar o vioara Bernardei, inscriptionata cu numele sau.

De altfel, inca de atunci, nu ma prea mai gandeam la vioara. Eram beat de muzica si nu de performanta la instrument. Nu visam decat sa compun, sa compun si iar sa compun. […] Evocand timpurile acelea fericite, zambesc si eu. Cert, pentru a-mi deprinde pana si a-mi exersa spiritul, scriam mult – este adevarat – dar pot sa afirm ca totul venea, totusi, din inima!”, spunea George Enescu.

In calitate de interpret a infiintat si condus, la Paris, doua formatii de muzica instrumentala: un trio cu pian si un cvartet de coarde.

A avut concerte in Germania, Ungaria, Spania, Portugalia, Marea Britanie si SUA.

Admirat de Regina Elisabeta a Romaniei, era deseori invitat sa execute piese pentru vioara in Castelul Peles din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de cateva poeme ale reginei Carmen Sylva.

Din primii ani ai secolului XX dateaza compozitiile sale, cum ar fi cele doua Rapsodii Romane, op. 11 (1901-1902), Suita nr.1 pentru orchestra, op.9 (1903), prima simfonie, Sapte cantece pe versuri de Clement Marot (1908).

Activitatea sa muzicala alterneaza intre Bucuresti si Paris. Desfasoara turnee in mai multe tari europene, alaturi de parteneri prestigiosi, precum Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier.

In timpul Primului Razboi Mondial ramane in Bucuresti. Dirijeaza Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, pentru prima data in auditie integrala in Romania, compozitii de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum si creatii proprii: Simfonia nr.2 (1913), Suita pentru orchestra nr.2.

Dupa incheierea razboiului, maestrul continua seria turneelor atat in Europa, cat si in Statele Unite ale Americii. Peste ocean a dirijat incepand din 1923, orchestra valoroase: Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra, Chicago Symphony.

Ocupatia sa pedagogica capata o importanta remarcabila. Printre elevii sai se numara violonistii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux si Yehudi Menuhin. Cel din urma mentionat a pastrat o profunda afectiune pentru Enescu: „Pentru mine, Enescu va ramane una dintre veritabilele minuni ale lumii […]. Radacinile puternice si nobletea sufletului sau sunt provenite din propria lui tara, o tara de inegalata frumusete.” (Yehudi Menuhin).

Cea mai admirata lucrare a marelui compozitor, la care a lucrat mai bine de zece ani, este opera Oedip. Terminata in 1931, acesta i-a fost dedicata Mariei Rosetti-Cantacuzino, cea care va deveni, in 1937, sotia lui George Enescu.


In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Enescu ramane in Bucuresti, unde se concentreaza pe o activitate dirijorala intensa, incurajand totodata si creatiile unor muzicieni romani ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Sabin Dragoi.

Lucrarile sale au fost valorificate cu premii internationale: Premiul de compozitie Pleyel din Paris, Premiul discului, oferit de revista „Candide” din Paris, in 1933.

De asemenea, creatia sa abordeaza toate formele si genurile muzicale. Prin lucrarile sale, a reusit sa sintetizeze traditia muzicala orientala, unde este inclusa si cea arhaica populara romaneasca si cultura muzicala europeana.

In septembrie 1946, George Enescu hotaraste sa paraseasca Romania, in care se instala cu rapiditate regimul comunist. Dupa incheierea unui mare turneu de concerte in Statele Unite si Canada, se stabileste cu sotia sa, la Paris. In ultimul deceniu al vietii, continua sa fie prezent pe marile scene lirice ale lumii, ca violonist si pianist, dar mai ales ca dirijor.

In anul 1954, George Enescu a suferit o congestie cerebrala, urmata de o paralizie partiala. Cateva luni mai tarziu, maestrului ii era decernat Premiul „Paganini”, din partea organizatiei „Association d’entraide des auteurs de musique professionnels de la SACEM”.

Printre ultimele creatii se numara Cvartetul de coarde, poemul simfonic Vox Maris si Simfonia de camera.

George Enescu se stinge din viata in noaptea de 3 spre 4 mai 1955 si este inmormantat la cimitirul Pere Lachaise din Paris.

Memoria marelui muzician roman este perpetuata prin Festivalul International care-i poarta numele, prin diferite simpozioane desfasurate in Romania si in strainatate si, nu in ultimul rand, prin expozitii, concerte si publicatii realizate in cadrul Muzeului National „George Enescu” din Bucuresti.

A fost unul dintre cei mai de seama dirijori contemporani, sub bagheta sa dezvoltandu-se orchestre renumite din intreaga lume.

George Enescu ramane o voce vie in mostenirea culturala romaneasca, fiind considerat unul dintre cei mai prestigiosi oameni de cultura ai secolului XX. A promovat muzica romaneasca pe plan international, consolidand recunoasterea internationala a compozitorilor, dirijorilor si interpretilor din Romania.

Autor: Andreea Stefania Susala

Leave a Reply