Gradina sufletelor

Cimitirul Bellu

Prin definitie un cimitir nu este un loc in care sa mergi “in vizita”. Este un loc de reculegere, un loc in care sa revii ca sa aduci un omagiu celor dragi care se “odihnesc” acolo. Insa Cimitirul Bellu trebuie vizitat nu ca cimitir, ci ca un loc plin de istorie, un loc plin de povesti impresionante, un loc incarcat de atatea si atatea monumente de arta, un loc in care se odihnesc la olata toti cei care au scris pagini marete din istoria Romaniei, fie ca au fost oameni politici, savanti, artisti…
Cimitirul Bellu este un muzeu in care trebuie sa patrunzi cu cartea de istorie in mana si din care sa iesi cu povestile lui intiparite in minte. Bellu si aleile sale sunt intriga unei povesti cu final diferit pentru fiecare epoca si personalitate. O mostenire daltuita de peste 160 de ani in piatra rece.

Cimitirul Bellu este cel mai mare cimitir din Bucuresti si unul dintre cele mai cunoscute din toata tara, dupa Cimitirul Vesel de la Sapanta. Ca valoare artistica, simbolica si documentara, Cimitirul Bellu este cu siguranta si unul dintre cele mai cunoscute din Europa, alaturi de Perre Lachaise din Paris sau Cimitirul din Madrid, iar intrarea lui in ASCE (Association of Significant Cemeteries of Europe), in 2012, nu face altceva decat sa o confirme. Dar dincolo de aceasta recunoastere internationala, are nevoie de un alt fel de cunoastere la nivel national.

Istoria Cimitirului Bellu incepe la 26 noiembrie 1852 cu lucrarile de amenajare a unui teren de 15 ha, teren unde se gaseau trei mori de vant pe mosia Vacarestilor si gradina baronului Barbu Bellu, ministru al cultelor si justitiei, care o doneaza primariei, exemplul lui fiind urmat la scurt timp si de catre calugarii de la Manastirea Vacaresti. Din 1858 cimitirul incepe sa functioneze legal iar din 1859 guvernul trece hotarat la aplicarea legii prin mutarea celor inhumati in oras la noul cimitir. Trebuie spus ca pana in sec XIX, bucurestenii isi ingropau mortii in jurul nenumaratelor biserici, in afara orasului existand doar 7-8 cimitire pentru saraci, pentru cei din inchisori sau pentru cei morti in urma deselor molime. In 1831 se hotaraste ca vechile legi si obiceiuri medievale de inmormantare in jurul bisericilor sa se desfiinteze, dar abia in 1850 se incepe aplicarea concreta a acesteia.


C. A. Rosetti, la aceea vreme primar al capitalei si organizatorul lucrarilor in noul cimitir, a fost si primul concesionar al unui loc de veci, consemnat fiind in Arhiva Cimitirelor – in noiembrie 1859 el cumpara un loc de veci pentru inmormantarea fiicei sale, Elena. Este urmat apoi de scriitorul Cezar Bolliac, care, in 1860, si-a inmormantat aici sotia, Aristita.
Aplicarea Legii Organice si aparitia acestui nou cimitir devin un eveniment in aceea epoca iar marile si vechile familii boieresti incep sa aduca aici osemintele strabunilor… vorbim de familiile Cantacuzino, Rosetti, Vacarescu, Florescu, Ghica, Mihailescu, Barbu Slatineanu, Manu, Racovita.

Cu timpul Cimitirul Bellu devine un adevarat muzeu de arta, vestiti arhitecti, sculptori si pietrari realizand minunate lucrari ce adaposteau sau evocau personalitati inhumate in cimitir. Arh. Ion Mincu realizeaza mausoleul familiei Ghica si al familiei Cantacuzino, a bancherilor Gheorghief, capelele lui Tache Protopopescu si Iacob Lahovary. Sculptorul Italian Rafaelo Romanelli, Dumitru Paciurea, Storck, Lidia Kotzebue, Ernest Dubois, sunt doar cateva dintre numele prestigioase ale arhitectilor si sculptorilor multora din operele de aici.

Pe drept numit Panteonul National, in gradina sufletelor din Cimitirul Bellu isi dorm somnul de veci marile valori ale neamului nostru Mihail Eminescu, Barbu Catargi, Toma Caragiu, Haricleea Darele, Valentin Lipatti, Petrache Poenaru, Printul Ion D. Bibescu, I. L. Caragiaie, George Cosbuc, Mihail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, Maria Tanase, Constantin Tanase, Petre Ispirescu, Titu Maiorescu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, lulia Hasdeu, Nicolae lorga, Constantin Esarcu, Cella Delavrancea, Ionel Teodoreanu, Nae lonescu, Gica Petrescu, Contii de Gramont, Mina Minovici, Spiru Haret, Familia Dalles, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Alexandru Odobescu,Fory Etterle, Amza Pelea, Tudor Musatescu, Ioana Radu, Grigore Gafencu, Dem Radulescu, Dumitru Furdui, Acad. Horia Hulubei, Marin Sorescu, Nichita Stanescu.

Cimitirul Bellu pastreaza si misterul unor povesti de dragoste din spatele unor statui, cele mai emotionante fiind cele ale doamnei cu umbrella sau ale copiilor familiei Poroinianu, dar si puternica incarcatura ezoterica de la mormantul Iuliei Hasdeu.

Pe cavoul „Doamnei cu umbrelă“, Katalina Boschott scria: „Acesta animal de medic m-a ucis“. In spatele uneia dintre cele mai frumoase sculpturi din Cimitirul Bellu, se ascunde povestea de dragoste dintre o guvernanta din inalta societate belgiana si un medic roman pe nume Andrei Popovici. Pentru ca ii murise sotia de tanara lasand in urma doi copiii orfani de mama, medicul Popovici a cautat la Paris o guvernanta. Asa a intalnit-o pe frumoasa Katalina Boschott. Cei doi s-au indragostit si intr-o vara si-au luat o vacanta in care sa stea singuri. In 1906, au mers impreuna la Herculane la bai. Aici Katalina s-a imbolnavit de peritonita. A fost transportata la spitalul din Herculane, dar nepricepearea unui medic a facut ca aceasta sa moara pe patul de operatie. Iubitul indurerat a ingropat-o la Bellu dar a tinut secret povestea de dragoste a lor. Asta explica si de ce celebrul sculptor Raffaelo Romanelli, intrebat cine a comandat o asemenea statuie pentru o simpla guvernanta, a raspuns: „Un domn cu stare dar care a dorit sa ramana anonim”. Sculptorul a terminat lucrarea infatisand-o pe Katalina in marime naturala tinand in mana o umbrela. Pana nu demult peperetele monumentului era scris cu litere de alama urmatorul text in franceza: „Cet animal de médecinm’atuée!”(Acest animal de medic m-a ucis!).

O poveste mult mai trista este cea de dragoste desprinsa parca dintr-o telenovela. La sfarsitul secolului 19, Constantin Porroinianu, fiul unui mare boier din zona Olteniei, pleaca la studii la Paris. La o chermeza intre studenti, tanarul oltean traieste o aventura de-o noapte cu o frumoasa parizianca. Fata ramane insarcinata, dar Porroinianu o paraseste pentru a se intoarce in tara si a veghea la propriile afaceri. In Romania a reusit sa devina unul dintre cei mai bogati mosieri, dobandind proprietati ce se intindeau pe trei judete: Dambovita, Ilfov si Romanati. Porroinianu devenise celebru in vremea sa pentru actele de caritate pe care le facea aproape zilnic: oferea mancare saracilor, elevilor le dadea carti si caiete, iar liceele din tara primeau de la el cele mai noi harti si planse anatomice.
Anii au trecut si Porroinianu isi trimite fiul la studii la Paris la aceiasi universitate unde invatase si el cu 20 de ani inainte. La fel ca si tatal sau, fiul lui Poroineanu intalneste o studenta parizianca la o petrecere: cei doi se indragostesc si dupa putin timp se casatoresc in secret. Fiul se intoarce acasa pentru a-si prezenta sotia tatalui sau. Doica mosierului a pus informatiile cap la cap si le-a comunicat celor doi cumplita veste: fata era copilul pariziencei cu care Porroinianu senior avusese o aventura in tinerete iar proaspetii insuratei erau de fapt frate si sora.
In aceeasi zi cei doi tineri s-au sinucis. Isi duc si astazi somnul de veci la Bellu sub un monument realizat de vestitului artist italian, din Florenta, Raffaelo Romanelli (1856-1928). In acelasi loc se odihneste si mosierul Porroinianu care, doborat de suferinta, a sfarsit ca si copilul lui, sinucigandu-se. Si-a luat viata la doar o zi dupa ce si-a scris testamentul prin care lasa mostenire toata averea sa primariei din Caracal.

In anii ’80, o asociatie ezoterica din Brazilia oferea statului condus de Ceausescu 5 milioane de dolari pentru a cumpara mormantul Iuliei Hasdeu (1869-1888) cu tot cu oseminte, dar autoritatile romane de la acea vreme s-a opus. Brazilienii s-au oferit sa plateasca aceasta avere nu pentru ceea ce a reprezentat Iulia Hasdeu in timpul vietii, ci pentru ceea ce se spune ca a devenit fata in viata de apoi. Inclusiv tatal fetei, scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu, sustinea atunci ca mormantul Iuliei a fost construit dupa indicatiile primite de la fiica sa ulterior decesului, indicatii comunicate scriitorului in urma mai multor sedinte de spiritism. In locul unde s-ar fi aflat in mod normal crucea monumentului funerar se afla un glob pamantesc sustinut de doi sfincsi. Sub acestia se afla un craniu de om cascat in jurul caruia scrie: „Lasati randunica sa-si faca cuibul”. Dar ce uimeste mai mult este interiorul criptei. Bogdan Petriceicu sustinea ca a primit indicatii post-mortem de la fiica sa, prin care aceasta cerea imperativ ca partea de sus a criptei sa fie din sticla pentru ca toti care vin la ea sa ii poata vedea fata imbalsamata.
In anii ‘30 insa, capul Iuliei Hasdeu a fost furat de mai multi studenti bucuresteni pentru a-l folosi in sedinte de spiritism.

Leave a Reply