Manastirea Dervent

o oaza de crestinism

La o aruncatura de bat de granita cu Bulgaria, in preajma Ostrovului, exista un loc unde se petrec miracole. Un loc ferit de apele Dunarii, pe inaltimea unui deal, se ridica Manastirea Dervent, cu zidurile albe precum curatenia sperantei si acoperisurile rosii, ca bucuria vindecarii.

Manastirea, cladita in mijlocul acestor tinuturi aspre, batute de vanturi, are o poveste tulburatoare, iar cele ce s-au petrecut de-a lungul timpului si se petrec si astazi, la 37 de kilometri de Manastirea din stanca a Sfantului Apostol Andrei, sunt marturii uluitoare despre credinta, incredere, speranta si mantuire.


Martiriul ucenicilor
In apropierea Manastirii se pot vedea si astazi ruinele unei antice cetati romane, cu numele de Dervent, distrusa de pecenegi pe la 1036. Istoria locului spune ca aici au venit patru ucenici ai Sfantului Apostol Andrei – increstinatorul Romaniei – un preot si trei fecioare, pentru a-l marturisi pe Hristos. Aici, in cetatea Dervent, au fost prinsi si condamnati la moarte, pentru ca nu s-au lepadat de Hristos. Legenda spune ca, in timpul martiriului, preotul ar fi fost asezat in absida stanga a bisericii, locul de astazi al Sfintei Cruci, iar cele trei fecioare ar fi stat in fata Altarului.

Martiriul lor vorbeste despre o cruzime fara seaman a romanilor, dar mai ales despre credinta adevarata a celor patru ucenici ai Sfantului Andrei. Preotul a fost jupuit de viu si spanzurat pe cruce cu capul in jos, iar celor trei fecioare li s-au scos ochii, li s-au smuls unghiile de la maini si de la picioare, iar trupurile le-au fost taiate in bucati. Ramasitele martirilor au fost arse pe rug si ce a mai ramas a fost aruncat in apele Dunarii, pentru ca niciun credincios sa nu le venereze. Pe locul unde au fost martirizati, din pamant au rasarit, ca prin minune, patru pietre in forma de cruce.


Povestea turcului crestinat
Timpul si civilizatiile au trecut peste locul unde crucile au crescut din pamant. Viata monahala s-a dezvoltat dar, dupa secole, tinuturile Dobrogei au cazut in mana paganilor. Imperiul Otoman s-a intins ca o molima si a pustiit tot in cale. Legenda spune ca mosiile unde astazi se ridica Manastirea Dervent au apartinut unui turc, pe nume Ahmet Bei, care avea in grija paza frontierei. Poate ca nu intamplator a fost faptul ca turcul era credincios in sufletul sau. Auzind ca pietrele-cruci de pe mosiile sale au puteri miraculoase, le-a ocrotit cum a stiut mai bine. Si asta s-a facut din generatie in generatie, iar pe asuns descendentii lui Ahmet Bei au trecut cu totii la crestinism.

Pana intr-o zi de la inceputul secolului al XIX-lea, cand fiul celui ce avea pe atunci in stapanire mosia, suparat ca sclavii crestini venerau crucile, a poruncit slugilor sa le doboare. Dar chiar in momentul in care Crucea Preotului ramanea fara brate, paganul a cazut secerat. Cinci ani mai tarziu, un cutremur a distrus mosia, un traznet a mistuit hambarele, iar familia mosierului a fost decimata de molima.

Leave a Reply