#minunipeCamino

Veronica Soare, a carei poveste o vom depana in acest articol, este, asa cum se intituleaza chiar ea: “fundraiser la minuni.ro, vocea de la “La minuni inainte!”, la Smart FM, si visator profesionist.
Proiectul ei, minuni.ro, este o platforma pe care scrie despre activitati si evenimente caritabile, despre proiecte de voluntariat, dar si despre minunile pe care ea insasi alege sa le faca pentru oameni care au nevoie de ajutor.
Veronica a plecat pe 6 iunie intr-o calatorie pe celebrul Camino de Santiago, un drum de 33 de zile si 880 de km de mers pe jos, dar scopul ei pentru acesta calatorie este unul cu adevarat emotionant: sa stranga fonduri pentru “Inima Copiilor”, o asociatie dedicata copiilor cu probleme medicale, in special cu afectiuni cardiace.


Puteti cumpara simbolic pasii pe care Veronica Soare ii are de facut pe acest drum, contribuind astfel la strangerea de fonduri pentru Asociatia Inima Copiilor. Puteti face acest lucru aici.

Va invitam sa cititi despre calatoria Veronicai pe site-ul ei, iar despre Inima Copiilor aflati informatii aici.

“Minuni.ro isi propune sa fie un spatiu care aduce impreuna oameni buni si povestile lor de implicare sociala, evenimente, actiuni si initiative care pot schimba lumea celor care au nevoie. Un caleidoscop de fapte bune.

Tie iti placeau caleidoscoapele? Eu le port cu mine fiindca ma intorc in copilarie. Atunci nu vedeam decat partea luminoasa a lumii. Iar cand o priveam prin caleidoscop, era si colorata. Oricat m-as fi jucat cu el, margelele si-ar fi pastrat frumusetea. Anii au trecut, insa, iar eu n-am mai reusit s-o privesc doar cu bucuria de atunci. Sa vad doar faptele bune. Multa vreme m-am impiedicat de raul lumii. Si-am tot sperat ca-l pot face sa nu existe. Ca nu pot ei uri cat putem noi iubi. Apoi am inteles ca n-o sa dispara niciodata, ca eu trebuie sa ma schimb. Si modul in care privesc lumea. Asa ca am ales sa privesc doar partea buna. Sa port mereu cu mine caleidoscopul. Sa conteze doar bunatatea si generozitatea. Asadar minuni.ro vrea sa fie caleidoscopul prin care tu privesti lumea. Locul in care vii stiind ca vei gasi un om bun sau o initiativa frumoasa. Si locul din care pleci zambind.”

Drumuri bune, Veronica, si, asa cum spui tu, la minuni inainte!

Autor: Veronica Stancu

Leave a Reply