Muzeul Taranului Roman

Cladirea care adaposteste astazi Muzeul National al Taranului Roman a fost construita intre 1912-1941, dupa planurile arh. Nicolae Ghica-Budesti. Potrivit optiunii muzeologice a primului sau director, Alexandru Tzigara-Samurcaș, „Muzeul de la Sosea” – cum a fost cunoscut multa vreme de bucuresteni – trebuia sa arate ca „un palat al artei pamantene”, desfasurat sub forma incidentelor de tip monastic.

Istoria muzeului incepe inainte de fondarea lui institutionala, dupa unirea Principatelor Romane, cand domnitorul Alexandru Ioan Cuza da o ordonanta de organizare a unor expozitii in care sa intre si produse ale industriei casnice taranesti.

Astfel, in 1863 se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, „espositiunea nationala de la Mosii de vite, de flori, de legume, de produse agricole si industriale”. Incepe deja sa se contureze ideea unui muzeu national, in 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu fiind constituita prima colectie de arta populara romaneasca.

Piatra de fundatie a actualei cladiri a fost pusa in 1912 in prezenta familiei regale, actul de fondare fiind semnat de regele Carol I, regina Elisabeta, principele Ferdinand, presedintele guvernului, director fiind numit Alexandru Tzigara-Samurcas (inlaturat de autoritatile comuniste in 1948).


Din 1953 cladirea adaposteste, succesiv, Muzeul Lenin-Stalin, Muzeul Lenin si Muzeul de Istorie a Partidului Comunist Roman. Colectiile sunt mutate, pana in 1978, in cladirea Palatului Stirbei, unde vor alcatui Muzeul de Arta Populara al R.S.R., apoi depozitate, in conditii improprii, la Muzeul Satului, in urma comasarii celor doua institutii.

In 1990 muzeul reincepe sa functioneze sub numele Muzeul National al Taranului Roman, primul sau director fiind pictorul Horia Bernea. Astfel, muzeul se reorganizeaza, avand o viziune mai degraba universalista decat particular-etnografica, fapt ce i-a adus in 1996 premiul EMYA, pentru cel mai bun muzeu european. Ilustrare a stilului neoromanesc inspirat din fondul arhitectural traditional, brancovenesc, edificiul este somptuos, cu zidarie aparenta, de caramida rosie, ferestrele mari reunite sub arcade, coloanele loggiei, balustrada, elementele traforate, turnul central cu imaginea foișorului amintind de clopotnitele vechilor manastiri.

Muzeul detine colectii bogate de ceramica, port popular, tesaturi pentru interior, lemn, mobila, feronerie, scoarțe, obiecte religioase si rituale. Din patrimoniul muzeului fac parte si 6 biserici de lemn din judetele Arad si Hunedoara, 4 conservate in situ, doua in incinta muzeului. Construita din lemn, Biserica Sf. Nicolae, monument istoric din sec. XVIII, se afla in curtea din spate si a fost montata in 1992.

Sursa: Dictionarul Monumentelor si Locurilor Celebre din Bucuresti

Leave a Reply