Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu s-a nascut in 1838 si este primul dintre fondatorii picturii romane moderne, urmat de Ion Andreescu si Stefan Luchian. Acesta a devenit un simbol pentru tinerele generatii de artisiti care, in primele decenii ale secolului al XX-lea, cautau sa imbogateasca si sa puna in prim-plan valorile spiritualitatii romanesti.

Nicolae Grigorescu a copilarit in satul Pitaru, judetul Dambovita, fiind al saselea copil al lui Ion si al Mariei Grigorescu. Cativa ani mai tarziu, in 1843, ii moare tatal si se muta la Bucuresti impreuna cu familia sa.

A mostenit talentul de la unchiul sau, Ghita, primul care i-a pus carbunele in mana sa deseneze. Dupa o ucenicie timpurie, intre 1848-1850, in atelierul pictorului de biserici, ceh Anton Chladek, Grigorescu va executa icoane pentru bisericile din Baicoi si Manastirea Caldarusani.

In 1856, Nicolae Grigorescu realizeaza compozitia istorica „Mihai scapand stindardul”, pe care o prezinta domnitorului Barbu Stirbei, impreuna cu o petitie prin care solicita ajutor financiar pentru studii.

In anii 1856-1857, picteaza biserica noua a Manastirii Zamfira, apoi in anul 1861, biserica Manastirii Agapia: „Toata noaptea visam numai ingeri si scene religioase. Erau zile cand tot ce faceam mi se parea trist, fara viata, fara armonie; si atunci imi venea sa las totul balta si sa plec in lume. Intra o raza de soare si deodata se lumina si biserica si sufletul meu. Pe atunci noi n-avem niciun fel de orientare in arta. Era o carte veche de la Muntele Athos pentru prepararea culorilor si cateva lamuriri despre varsta, imbracaminte, viata si insusirile fiecarui sfant.”

Interventia lui Mihail Kogalniceanu a reprezentat un pas important in cariera sa. Acesta i-a apreciat calitatea picturii si a primit o bursa pentru a studia la Paris.


Intra la Scoala de Belle-Arte, frecventand atelierul lui Sebastian Cornu, unde este coleg cu Auguste Renoir. Fiind constient de lacunele pe care le avea in formatia artistica, va studia in primul rand desenul si compozitia.

Paraseste curand acest atelier si este atras de conceptiile artistice ale Scolii de la Barbizon, stabilindu-se in aceasta localitate. Si-a desavarsit aici educatia picturala prin dobandirea experientei unor artisti ca Jean-Francois Millet, Camille Corot, Gustave Courbet si Theodore Rousseau.

In opera lui Grigorescu se simte influenta pictorilor francezi, insa artistul nu a renuntat niciodata la subiectele autentice din tara noastra, pe care le-a zugravit intr-un mod deosebit, exprimandu-si dragostea sa fata de taran si de satul romanesc: „Natura-i frumoasa peste tot, dar parca una e tara mea.” – afirma acesta.

In 1867, in cadrul Expozitiei Universale de la Paris, Nicolae Grigorescu participa cu sapte lucrari, expune la Salonul parizian din 1868 tabolul „Tigancusa”, dupa aceea revine in tara, in 1870, si ia parte la Expozitiile artistilor in viata si la cele organizate de Societatea Amicilor de la Belle-Arte. De asemenea, in anii 1873-1874, face calatorii de studii in Italia, Grecia si Viena.

Din 1890, Nicolae Grigorescu se stabileste in tara si se dedica subiectelor rustice, pictand portrete de taranci, care cu boi pe drumuri prafuite de tara si numeroase peisaje cu specific romanesc.

In 1899, este ales membru al Academiei Romane, fiind primul artist plastic caruia i se face aceasta onoare.

„Sentimentul coloreaza, nu pensula. Poti colora c-o bucatica de carbune, si toate tuburile din lume nu-ti dau albastrul unei flori de inisor daca nu-l ai in suflet.”

In portrete, in compozitii insipirate de experienta participarii la Razboiul de Independenta – Atacul de la Smardan, Rosior calare – in seria de Care cu boi, in peisajele realizate in tara in timpul calatoriilor in strainatate, la Posada, Bordei in padure, Poteca cu flori, Pescarita din Granville, se impun aspecte ale unui stil si ale unei viziuni autentice.

Nicolae Grigorescu se stinge din viata la 21 iulie 1907, la Campina. In atelierul sau, pe sevalet, se afla ultima sa lucrare – „Intoarcerea de la balci”.

Alexandru Vlahuta afirma: „Viata lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viata simpla, tacuta, ordonata, puternica, inchinata toata artei lui. In afara de arta nimic nu exista pentru el. Acolo si-a pus adanca lui iubire de natura, de podoabele si de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales in tara si in faptura neamului lui, acolo iubirea de bine, de adevar si de frumos.”

Nicolae Grigorescu a fost o personalitate remarcanta, ce a avut o influenta covarsitoare asupra contemporanilor sai, dar si a evolutiei generatiei ce i-a urmat, inagurand o traditie picturala de o mare rezonanta.


Henri Focillon spunea: „Nicolae Grigorescu este roman cu tot sufletul si in toata opera sa… Prietenia cu artisti francezi nu a reusit sa-l smulga meditatiei romanesti, amintirii doinelor, imaginii intinsei campii dunarene, argintate de pulbere, acestei dulci tari de coline, cu vii si casute acoperite cu sindrila. […] El ramane poet, iar arta sa este un cantec de pasare. El este roman prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune in pictura, in alegerea motivelor de-o melancolica intindere sau de-o intimitate visatoare, prin ceea ce are tandru si spiritual in maniera sa.”

Autor: Andreea Stefania Susala

Leave a Reply