Nicolae Tonitza

“un poet al culorii”

Nicolae Tonitza s-a nascut la 13 aprilie 1886, in Barlad, si este unul dintre cei mai mari pictori ai Romaniei din toate timpurile. El si-a manifestat talentul si ca desenator, zugrav de biserici, critic de arta, jurnalist si profesor. La doar 16 ani, Nicolae Tonitza s-a inscris la Scoala Nationala de Belle Arte din Iasi, unde a fost coleg cu pictorul Stefan Dimitrescu, care devine un prieten apropiat al acestuia.

Prima calatorie de studii o va face in anul 1903, cu ocazia unei excursii arheologice, condusa de Grigore Tocilescu, si viziteaza mai multe orase ale Italiei (Roma, Palermo, Napoli, Torino). In anul 1908 are loc cea de-a doua deplasare a pictorului, avand ca scop principal perfectionarea propriului talent. Ajunge la Munchen, in Germania, unde este admis la Academia Regala Bavareza de Arte Frumoase, in clasa profesorului Hugo von Habermann.

Dupa un an, renunta la studii si se indreapta catre Franta, la Paris, unde petrece doi ani de zile mergand in mod regulat la atelierul pictorilor Edmond Aman-Jean si Pierre Laprade, dar si la unele academii libere de pe Montparnasse. Continua obiceiul celorlalti artisti, cel de a studia operele marilor maestri, Tonitza realizand mai multe interpretari ale lucrarilor lui Delacroix, Ingres, Carriere si Paulbot, simtindu-se impulsionat mai ales de ideile vibrante si aspiratiile progresiste ale artei lui Daumier si Forain.


Influenta preocuparilor din epoca nu intarzie sa-si puna amprenta in opera artistului, pe care calitatile de colorist il fac sa-si descopere calea spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpresionistilor si compozitia in stilul Belle Epoque ii vor influenta optiunile estetice. Picteaza peisaje, portrete si compozitii, pe care le expune in atelierul sau din Montparnasse.

Se intoarce in tara in 1911 si participa la expozitia “Tinerimii artistice”. Devine un reprezentant de seama al asociatiei “Arta Romana”, intemeiaza gruparea artistica “Grupul celor patru”, alaturi de artistii Francisc Sirato, Oscar Han si Stefan Dimitrescu. De asemenea, scrie cronici artistice pentru publicatiile “Rampa”, “Luceafarul”, “Universul literar”, “Lumea”, “Viata romaneasca” si “Sinteza.

Cea mai importanta tema pe care o abordeaza este copilul, subiect care in creatia lui Tonitza se individualizeaza in randul portretelor sau a compozitiilor cu personaje. Universul copilariei este pictat intr-o galerie de chipuri inocente, care au fost concepute dupa asemanarea copiilor sai.

In 1924 expune la Bienala de la Venetia, iar la inceputul anilor ’30 era considerat “cel mai de seama” pictor roman, expunand intens si in strainatate: Barcelona, Amsterdam, Bruxelles.

In 1933 ocupa catedra de pictura la Academia de Belle-Arte din Iasi, ramasa disponibila in urma decesului lui Stefan Dimitrescu, iar in 1937 devine rector al Academiei.

Nicolae Tonitza a murit la Bucuresti la 26 februarie 1940.

Aceasta scurta biografie ne aduce mai aproape de lumea marelui pictor Nicolae Tonitza, care a reusit sa creeze cicluri insemnate in mai toate genurile abordate: peisajele, florile si portretele sale fac parte din seria celor mai remarcabile picturi autohtone.

Autor: Andreea Stefania Susala

Leave a Reply