Scoala Centrala – Liceul “Zoia Kosmodemianskaia”

Cladirea a fost construita intre 1890-1892 de arh. Ion Mincu, fiind una dintre cele mai reusite ilustrari ale timpului modern de edificiu scolar, care tine cont de necesitatea gruparii logice a spatiilor pe functiuni, de eficienta circulatiei, contactul cu exteriorul si adecvarea la sensibilitatea si cerintele specifice varstei elevilor.
Scoala Centrala de fete a fost infiintata prin rezolutia din 1851 a domnului Barbu Stirbei, care prevedea infiintarea la Bucuresti a unui “Pensionat Domnesc de fete”, ale carui cursuri urmau sa inceapa in acelasi an. “Pensionatul de demoazele” era destinat fiicelor unor demnitari care se distinsesera in serviciul public si carora, in semn de recunostinta, statul le asigura gratuit educatia acestora. La finantarea lui au fost folosite, in parte, sumele rezultate din transformarea dispozitiei testamentare a lui Alexandru Scarlat Ghica, care stabilise ca din prisosul Bisericii Sf Spiridon – “Nou” sa fie inzestrate noua fete sarace, iar prin legea din 1847, Gheorghe Bibescu dispune acordarea de catre Epitropia Bisericii a unei sume anuale de bani. Prin Legea invatamantului din 1864, scoala devine secundara, cu 5 clase, fiind numita “Scoala Centrala de fete din Bucuresti”, iar in 1883 “Institutul pedagogic”. In timpul Primului Razboi Mondial este folosita ca spital romanesc, apoi spital militar german si dupa 1918, spital francez.

Redeschisa in 1920, scoala primeste numele “Marica Brancoveanu”, sotia domnului Constantin Brancoveanu, apoi devine Liceu de fete cu o programa similara cu cea a liceelor de baieti. Dupa 1948 scoala se va numi, mai bine de trei decenii, Liceul “Zoia Kosmodemianskaia” (executata de nazisti la varsta de 18 ani, a fost prima femeie care a primit cea mai inalta distinctie, Erou al Uniunii Sovietice, in 1942).
Terenurile pe care a fost ridicata cladirea au apartinut familiei scriitorului Alexandru I. Odobescu, de la care au fost cumparate de stat inainte de 1889. Proiectul actualei cladiri, datand din 1887, este considerat unul manifest, arh. Ion Mincu urmarind altoirea elementelor arhitecturii nationale pe fondul compozitiilor clasice. Elementul de maxim interes al cladirii este curtea interioara, inconjurata de o galerie formata din arcade care se sprijina pe coloane, amintind totodata si de curtile manastiresti. Alaturi de corpul principal, planul cuprinde o ramificatie spre Gradina Icoanei, unde se afla o casa cu parter, decorata la exterior cu aceeasi ceramica ca scoala, construita in 1894, destinata ca locuinta a directoarei. In aceasta casa a locuit scriitorul Barbu Stefanescu-Delavrancea. In 1942 pentru Scoala Centrala de fete a fost construita o sala de festivitati cu 600 de locuri, proiectata de arh. Horia Creanga, legata initial de corpul central printr-un culoar. Utilizata mai apoi ca sala de cinema, dupa razboi va deveni Sala Studio a Teatrului “Bulandra”. Cladirea scolii va fi reparata si consolidata dupa cutremurul din 1977, iar din 2009 este in curs de restaurare.
Scoala Centrala ramane una dintre cele mai reusite lucrari ale lui Ion Mincu si un reper important in arhitectura Bucurestiului.
sursa: Dictionarul Monumentelor si Locurilor Celebre din Bucuresti

Leave a Reply