„Tara moarta”

in regia lui Radu Jude
are premiera internationala la Locarno IFF

Cel mai nou proiect cinematografic semnat de regizorul Radu Jude, filmul de montaj „Tara moarta” a fost selectat in cadrul Festivalului International de Film de la Locarno.
Evenimentul, ajuns la cea de-a 70-a editie, va avea loc luna viitoare, in perioada 2-12 august 2017.

Este pentru al doilea an consecutiv cand Radu Jude se afla in selectia prestigiosului festival din Elvetia, in 2016 fiind prezent cu lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, productie care a castigat Premiul Special al Juriului dar si Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies.

„Tara moarta” a fost inclus in sectiunea „Signs of Life”, program dedicat cineastilor care exploreaza in mod inovativ limbajul cinematografic.

Filmul, prezentat luna trecuta in premiera mondiala la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii din cele peste 8500 ale colectiei Costica Acsinte, texte de Emil Dorian si fragmente de pe coloana sonora a filmelor de propaganda din anii ’30-’40.

Montajul documentarului este semnat de Catalin Cristutiu, sound design – Dana Bunescu, iar consilierea tehnica este asigurata de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costica Acsinte.

„Filmul este construit din punerea in paralel a trei elemente: fotografiile lui Costica Acsinte, texte din jurnalul lui Emil Dorian si materialele sonore de propaganda carlista, legionara, antonesciana si comunista, descoperite in Arhiva Nationala de Filme”, declara Radu Jude.

„Tara moarta” este o productie Hi Film si Fast Film, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si Orange Romania. Producator Ada Solomon.

Radu Jude a regizat o serie de scurtmetraje printre care „Lampa cu caciula” (2006) (castigator a peste 50 de premii la festivaluri internationale printre care Sundance, San Francisco, Los Angeles, Uppsala) si „Alexandra” (2007) (selectat la Clemont-Ferrand, premiat la Oberhausen).

Lungmetrajul sau de debut – “Cea mai fericita fata din lume” (2009), a primit premiul CICAE la Berlinale 2009. A fost selectionat in peste 50 de festivaluri printre care Toronto, New Directors/New Films – New York, Salonic, Sarajevo si Londra. In 2011, a regizat si produs mediumetrajul independent “Film pentru prieteni”.

„Toata lumea din familia noastra” (2012), cel de-al doilea lungmetraj, a fost proiectat in premiera mondiala in cadrul sectiunii Forum de la Berlinale. A obtinut Marele Premiul al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or si Premiul pentru Cel Mai Bun Actor la Namur IFF, Marele Premiu CinEast IFF, a fost selectat in peste 30 de festivaluri si a fost lansat in Franta, Olanda si Ungaria.
Cele mai recente scurtmetraje „O umbra de nor” si „Trece si prin perete” au fost prezentate la Cannes in sectiunea Quinzaine des Realisateurs. Cel din urma a fost recompensat cu Mentiunea Speciala a juriului.

„Aferim!” (2015) ii aduce Ursul de Argint pentru Cea mai buna regie la Berlinale.

Radu Jude se afla in productie cu cel de-al V-lea lungmetraj, „Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari”.

Trailerul oficial:

Leave a Reply