Image Alt

martie 2024

SoNoRo Interferențe, programul de burse al Festivalului SoNoRo, ajunge în acest an la ediția a XVIII-a – o longevitate prin care și-a câștigat un loc remarcabil în oferta educațională a muzicii de cameră din România. Prin seria de workshopuri pe care le organizează anual, programul SoNoRo

Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea expoziției „Revendicând pământul”, realizată în cadrul proiectului cultural „Tradiție în lut – În siajul artiștilor ceramiști”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.   În cadrul expoziției s-a urmărit aducerea în prim-plan, pentru publicul profan, dar și pentru specialiști, a unor

Echipa Muzeului Hărților anunță cu mare bucurie semnarea contractului de finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice (Subprogramul Proiectare – elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice), instituția finanțatoare fiind Institutul Național al Patrimoniului, din cadrul Ministerului Culturii. Muzeul Hărților este găzduit într-o vilă interbelică, apreciată ca

Primul recital din acest an va avea loc duminică, 10 martie, de la ora 12:00, la Muzeul de Artă „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești și îi are ca invitați pe tinerii muzicieni Andrei Văleanu (clarinet), Constantin Borodin (violoncel) și Daniel Dascălu (pian). Așa cum ne-au obișnuit, organizatorii au

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
RON Leu românesc
EUR Euro