[:ro]Conferinta „Scoala de pictura de la Baia Mare”[:]
[:ro]Muzeul Municipiului Bucuresti va invita joi, 10 octombrie 2019, ora 18.30 la conferinta „Scoala de pictura de la Baia Mare”. O abordare inedita, sustinuta de Radu Comsa, la Palatul Sutu (Bdul Ion C. Bratianu, nr. 2)
Coordonator: Catalin D. Constantin.
Designer de obiect, laureat al unor premii internationale de design, Radu Comsa este in prezent conferentiar la Facultatea de Arte Decorative si Design a Universitatii Nationale de Arte UNARTE. A expus in tara, anual, in cadrul grupului Ziarului Neconventional fondat de pictorita Paula Ribariu, si in strainatate, la Londra, la Victoria&Albert Museum si la 100%Design, la Milano la Triennale si la pavilionul Designersblock din cadrul Milano Design Week.

Publica pe teme de arhitectura, cultura urbana, design si arte vizuale in „Arhitectura”, „Zeppelin”, „Cultura” si „Observator Cultural”.
„… rationalist furios si totusi ascunzand o extrema sensibilitate, aduce de fiecare data in expunere forme neintalnite, expresive si de neuitat…” Paula Ribariu despre Radu Comsa.
Scoala, colonie a artistilor, patrimoniu clasic sau brand permanent al vocatiei plastice, Baia Mare are o rezonanta aparte in pictura europeana si nu numai. Aceasta intamplare de-o vara devenita o institutie sui-generis a culturii central europene nu a fost lipsita de controverse de-a lungul existentei sale, chiar si durata fenomenului fiind un subiect de dezbateri aprinse.
Radu Comsa va propune o perspectiva inedita, aceea a unui parcurs subiectiv, care pune in prim plan pasiunea, fara patimi colaterale. Ceea ce poate revela detalii pana acum trecute cu vederea, cum ar fi ancorarea, pana la obsesie, intr-un detaliu arhitectonic. Legatura cu India ilustreaza anvergura institutiei, iar natura umeda in plein-air si curajul unor profesori devin argumente pentru o filiatie directa cu cromatica picturii romanesti postbelice.
Intrare – 10 lei. Biletele se pot cumpara in ziua conferintei, de la standul de bilete al Palatului Sutu.
Eveniment organizat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Muzeul Municipiului Bucuresti.
Urmatoarea conferinta de joi:
17 octombrie 2019, ora 18.30, „Peregrinari prin Balcani”. Conferinta si expozitie de acuarele de prof. arh. Vasile Marcu. Coordonator: Catalin D. Constantin/ Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151).
Sursa: Muzeul Municipiului Bucuresti
[:]


