„Dragobetele sărută fetele!”
Se crede că Dragobetele are rădăcini vechi, fiind sărbătorit chiar și în vremea dacilor, pentru care era o divinitate precum Cupidon (al românilor) și Eros (al grecilor). Mai este numit și „Năvalnicul” sau „Logodnicul Păsărilor”.
În prezent, pe 24 februarie este sărbătorită iubirea prin intermediul Dragobetelui, o sărbătoare populară, cunoscută și sub numele de „Sânt’Ion de primăvară”, „Ioan Dragobete” sau „Drăgostițele”. În mitologia românească, Dragobete era fiul Babei Dochia, un tânăr extrem de chipeș, considerat un zeu al iubirii, care seducea femeile pe care le întâlnea. Potrivit calendarului ortodox, sărbătoarea populară coincide cu sărbătoarea „Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.
În mediul rural, această zi reprezenta un adevărat ritual. Băieții și fetele se primeneau în haine curate, de sărbătoare, adunau din pădure ghiocei și viorele, pe care le așezau la icoane și le foloseau la farmece de dragoste. Spre prânz, fetele fugeau spre sat împreună cu un băiat pe care îl alegeau. Dacă acesta o prindea din urmă, îi fură o sărutare în văzul lumii, simbol al legământului iubirii lor, care era urmat de o logodnă anunțată întregii comunități. De la acel sărut provine expresia „Dragobetele sărută fetele!”
Băieții și fetele mai obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul în formă de cruce. Își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați sau surori de cruce.
Fiecare tânăr avea grijă în această zi să nu rămână fără pereche, deoarece ar fi fost un semn prevestitor de singurătate timp de un an, până la următoarea zi de Dragobete.
În această zi, numită și „Cap de Primăvară”, se credea că păsările nemigratoare se adună în stoluri, își aleg perechea și încep să construiască un cuib nou.
Autor: Veronica Ștefan
