Culorile ouălor de Paști
„Pregătirea ouălor pentru Paște implică și o serie de cunoștințe practice și de ornamentică extrem de complexe și diferențiate de la o regiune la alta. Potrivit tradiției, fiecare culoare este obținută într-un anume fel, după cum fiecare regiune își are ornamentele sale preferate.
Ouăle acestea se numesc muncite pentru că la prepararea lor s-a întrebuințat multă muncă, după cum a fost muncit și Domnul Hristos. De aceea nici nu-i bine să faci astfel de ouă, se crede prin unele părți din Bucovina, căci ar fi un păcat de moarte. Dacă nevoia se simte de a face ouă muncite, se lucrează în Sâmbăta Mare, nu, însă, în Vinerea Mare, când a fost răstignit Hristos. O altă credință este că, dacă pe la mijlocul Postului Mare se începe a închistri un ou muncit, făcând în fiecare ou numai o trăsătură pe el, până la Paști, și dacă în noaptea Învierii îl pui pe gunoi, legat cu o funie, într-o vreme de noapte vine un câine sau o altă arătare și vrea să-l ieie. Cel care a pus oul trebuie să-l păzească și, când vine să-l ieie, nu o lasă. Arătarea insistă mereu să ieie oul și făgăduiește păzitorului bani sau orice dorește, și, dacă păzitorul se învoiește, arătarea îi aduce aceea ce au convenit, luându-și oul.
[…] La început ouă de Paști au fost numai de culoare roșie: cu trecerea vremii și, probabil, sub influența păturii mai culte, s-au făcut ouă de Paști și în alte culori: galbene, verzi, albastre, negre. Termenii tehnici pentru fiecare dintre aceste cinci culori sau vopsele sunt: gălbineala, gălbănare, gălbineață, cu pluralul gălbănari, gălbinele, gălbinete, iar termenul cel mai întrebuințat e pluralul gălbinele; roșala și roșața, plural roșele, rusele și roșețe, cu termenul cel mai utilizat roșele; albăstreală, plural, albăstrele; verdeață, plural, verdețe și verdele; neagreață, negreală, plural, negrele, negrețe, negrețuri. […]
Culoarea galbenă se scoate din alior cules în luna lui mai; din frunze de agud și zarzar, fiecare dând o nuanță de galben. Variația nuanțelor depinde și de timpul când se recoltează plantele. Aliorul cules pe la Sf. Ilie dă un galben ruginiu. Galben deschis sau opărit iese din flori de brândușă. Galben cărămiziu se scoate fierbând coaja de arin. Galbenul se mai scoate din bobițe de brobințar, flori de bumbișor, coji de ceapă, flori de drob, din coaja de lemnul câinelui, de pădureț și de mălin, fiartă la un loc; coajă de pădureț, frunzele de mesteacăn, păpădia, coaja de păr, vârfuri de răchită, flori de rapiță sălbatică, de săpunel, de sunătoare, de siminoc, de soc, de sovarv, coajă de salbă moale etc. dau nuanțe variate de galben.
Culoarea albastră se obține din flori de viorele.
Pentru verde se întrebuințează răchițică, aliorul, drobița, frunze de nuc, coajă de arin, coajă de măr dulce, coajă și mugur de măr pădureț, floarea soarelui, ruja etc. în diferite combinații, pentru a se obține nuanțe variate.
Culoarea roșie, pretențioasă, cere multă chibzuială la întrebuințarea materialelor din care se prepară. Roșul se scoate din frunze și flori de măr acru, frunze de măr dulce, flori de sovarv, frunze de corn, cimbrișor, coajă de perj, de măceș, arin negru; coada cocoșului, roibă, boabele de călin etc. se combină între ele pentru a da culoarea roșie în nuanța dorită.
Pentru culoarea neagră se întrebuințează coaja de arin, fructele arinului și coaja verde a nucilor (coaja fructelor), în combinație cu rădăcina de ștevie, vârfuri de sovarv, sau fructe coapte de boz, de soc, coajă de corcoduș și altele câteva în diferitele combinații.”
Artur Gorovei, Ouăle de Paști, Studiu de folclor (citat de Otilia Hedesan în Ciclul pascal)
