Ploiești – 5 obiective turistice
Ploieștiul este unul dintre cele mai frumoase orașe din țara noastră – cu multe obiective turistice, care atrag tot mai mulți vizitatori, dar și pentru că este unul dintre cele mai bine păstrate orașe cu cetăți și ziduri medievale, cu turnulețe și acoperișuri țuguiate din țiglă care creează o atmosferă asemenea ilustrațiilor din cărțile cu povești.

Muzeul Ceasului este singurul muzeu de acest tip din România, ce cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa. Organizat din inițiativa profesorului N.I. Simache, ca secție a Muzeului de Istorie, acesta datează din 1963. Muzeul a fost inițial situat într-o sală din Palatul Culturii, până când a căpătat un patrimoniu bogat și a fost nevoie de un spațiu propriu, punându-i-se la dispoziție Casa Luca Elefterescu. Lucrările de amenajare s-au încheiat în anul 1971 și muzeul s-a deschis în ianuarie 1972.

Muzeul „Casă de Târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea“, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie din Prahova, are sediul iîn cea mai veche casă din Ploiești, monument de arhitectură românească. Construit în 1785 de către negustorul Hagi Prodan, casa devine după Primul Razboi Mondial „Muzeul Prahovei”, iar din 1953 Muzeul „Hagi Prodan”. În prezent, eleganța structurilor interioare și rafinamentul plafoanelor sculptate pun în evidență patrimoniul muzeal de o valoare artistică excepțională. Icoana de hagiu, portretele, vasele din alamă – etalate în expoziția permanentă – reconstituie atmosfera vieții cotidiene a familiei hagiului.

Palatul Culturii este o clădire reprezentativă a municipiului Ploiești, constituind o mică parte a Centrului Vechi, care a rezistat cutremurelor și bombardamentelor. Lucrările au început în anul 1906, dar au fost întrerupte rapid din cauza lipsei banilor, a războiului balcanic, iar apoi de izbucnirea Primului Război Mondial, Ploieștiul fiind ocupat de către trupele germane. Construcția a fost reluată în 1924 și a fost inaugurată de Regele Carol al II-lea, în 1933. În perioada comunistă, Palatul Culturii s-a mutat în sediul de pe Strada Gh. Lazar, în 1952, iar în locul acestuia a fost instalată Biblioteca Municipală „Nicolae Iorga“ și Muzeul de Știinte ale Naturii.

Muzeul Petrolului a fost inaugurat în octombrie 1961 și are un patrimoniu estimat la peste 8.000 de piese. Este singurul muzeu de acest tip din România, înființarea sa la Ploiești fiind o recunoaștere a statutului orașului, în cadrul industriei petroliere din țara noastră. Printre cele mai importante exponate se găsesc: utilaje de foraj din lemn sau metalice din secolul al XIX-lea, panouri ce exemplifică sistemul de solventare selectivă cu dioxid de sulf, inventat de Lazăr Edeleanu, hărți geologice, mostre mineralogice, felinare cu petrol și macheta primei instalații de foraj mecanic folosită în România. Totodată, în patrimoniul Muzeului Petrolului se găsește un fond bogat care cuprinde brevete de invenție, lucrări științifice ce descriu istoricul fabricarii parafinei, a uleiului și a benzinelor; albume, scrisori și fotografii-document ale lui Lazăr Edeleanu (fondatorul petrochimiei românești și universale).

Muzeul de Istorie și Arheologie funcţionează din anul 1970 în clădirea monument construită în stil neoclasic între anii 1865-1867, după planurile arhitectului Al. Orăscu.
Conține 17 secții muzeale, valorificând expozițional, științific și cultural-educativ creațiile materiale și spirituale din patrimoniul național și universal. În acest loc a funcționat primul gimnaziu ploieștean – „Sf. Petru și Pavel”, din timpul domniei lui Al. I. Cuza.
Autor: Andra Carată

