Interviu cu Cristina Toma
Cristina Toma s-a născut în Cluj-Napoca și locuiește de 19 ani în București. Absolventă a Facultății de Istorie și Istoria artei, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cristina și-a continuat studiile cu un master în Istoria artei. În timpul masterului a început să lucreze la British Council ca bibliotecar, iar o întâlnire providențială cu două doamne i-a adus în atenție un post de educator muzeal la Muzeul Național de Artă al României. Una dintre doamne lucra la MNAR și Cristina a fost fascinată când a aflat că această doamnă lucra cu publicul și „traducea” tuturor arta, o punea în cuvinte ușor de înțeles de către fiecare vizitator. Câteva luni mai târziu se prezenta la un concurs la Muzeul Național de Artă al României și a fost angajată ca educator muzeal. A lucrat acolo timp de 12 ani (2004-2016) și a trecut prin mai multe etape profesionale: a devenit șefa secției Educație și comunicare, apoi a devenit Director adjunct științific. A învățat despre conservare și restaurare, despre managementul de proiect și a ajuns într-un moment în care s-a simțit pregătită să participe la concursul pentru un post de director la Muzeul Hărților. Din decembrie 2016 este directoarea acestui muzeu pe care îl consideră „cel mai frumos muzeu mic din București”.
Veronica Ștefan, Promenada culturală: Dragă Cristina, ce face un educator muzeal?
Cristina Toma: Educatorul muzical este liantul între public și specialiștii din muzeu, între ceea ce nu se vede dintr-un muzeu – și anume munca fabuloasă de cercetare și conservare a patrimoniului – și vizitatori. Cel mai simplu, educatorul muzeal este cunoscut ca ghid, dar nu face doar ghidaje pentru adulți, ci și activități de educație muzeală pentru copii, în care folosește ceea ce copiii știu de la școală, folosește programa școlară și o așază în forma colecției muzeale, apoi utilizează patrimoniul muzeal pentru a continua demersul educativ al cadrelor didactice.
De asemenea, la modul ideal, educatorii muzeali sunt implicați în realizarea expozițiilor pentru a le face cât mai accesibile publicului. Cum spuneam, ei realizează legătura între ceea ce știe, dorește și are nevoie publicul și partea științifică; astfel devin mediatori între cele două părți, iar discursul muzeal este mai atrăgător pentru vizitatori.
V.Ș.: Muzeul în care lucrezi se numește Muzeul Național al Hărților și Cărții vechi. De ce și „Cărții vechi”?
Cristina Toma: Inițial, în anul 2003, când a fost fondat muzeul, proiectul era mult mai amplu. Familia Năstase, donatoarea celei mai însemnate părți a colecției, și-a dorit să doneze, atunci când permiteau condițiile de conservare și de păstrare, și cărți vechi. În acest scop a numit muzeul așa cum știm, dar donarea de cărți vechi nu s-a materializat din cauza spațiului insuficient de expunere. Probabil că în viitor vom schimba numele muzeului, să rămână doar Muzeul Hărților, ne gândim la acest demers.
V.Ș.: Muzeul Hărților împlinește 20 de ani de existență. Pentru cei care nu vă cunosc, ce ne poți spune despre identitatea acestui muzeu?
Cristina Toma: Mie îmi place să spun că este cel mai frumos muzeu mic din București. Cred că este un muzeu care se gândește foarte mult la vizitatori și încearcă să fie atent la dorințele și nevoile acestora. Este un muzeu care are activități care se adresează copiilor, școlarilor, studenților, adulților și seniorilor; încercăm să avem cât mai multe activități care să-i atragă și să îi facă să vină cu drag la muzeu. Vrem să ieșim dintr-o zonă care nu ne place, aceea că muzeele sunt plictisitoare, e o zonă de gri închis, în care suntem de cele mai multe ori „aruncați” de potențialii vizitatori. Ne propunem să ieșim din această zonă prin niște activități prietenoase și o comunicare la fel de prietenoasă. Chiar și clădirea în care se află muzeul, o clădire construită în anii ’20 ai secolului trecut, într-un stil maur venețian, este în sine un exponat; absolut toți vizitatorii remarcă și casa, interiorul și exteriorul. Mai mult decât ceea ce i-a fost dat prin construcție, a fost îmbogățită de-a lungul timpului în ideea de completa povestea hărților expuse. Plafoanele au fost pictate cu subiecte cartografice, iar vitraliile au aceeași tematică. Echipa care a lucrat în anul 2003 și care a fost condusă de primul director al muzeului, domnul Octavian Penda, un cunoscut artist grafic, a încercat să creeze o casă pentru hărți, astfel încât cei care intră în muzeu să fie îmbibați de cartografie istorică și să plece îndrăgostiți de patrimoniul expus.
Din reacțiile vizitatorilor, reținem două aspecte care se repetă: 1. că muzeul este o surpriză foarte plăcută, că nu se așteptau să găsească așa ceva și 2. că este un muzeu prietenos din toate punctele de vedere și pregătit pentru toate tipurile de public, mai puțin pentru persoanele cu dizabilități, căci este o clădire clasată ca monument istoric, deci orice schimbare este dificil de realizat.
V.Ș.: Am regăsit printre mesajele voastre de comunicare detaliul că sunt puține muzee de profil în lume? Așa este?
Cristina Toma: Da, așa este. Știu că există un astfel de muzeu în Texas și unul în Coreea de Sud. Hărțile sunt asimilate muzeelor de istorie sau muzeelor municipale. De exemplu, știu că Muzeul Municipiului București are o colecție vastă de hărți ale Bucureștiului.
V.Ș.: De ce ne fascinează hărțile?
Cristina Toma: Hărțile vechi sunt o lume în sine și ele vorbesc despre trecutul nostru, despre unele lucruri care nu mai sunt. Privind vizitatorii, am observat că ei caută mereu ceva pe o hartă – fie trimiterile explicite (voi explica imediat ce sunt acestea), fie caută localitatea în care s-au născut ei, prietenii sau bunicii; caută elemente cunoscute și chiar sunt interesați să descopere cum se ajungea în urmă cu 300 de ani din București în alt loc. Sunt unele hărți de secol XVII sau XVIII, când erau trecute chiar pe hartă diverse informații (acele trimiteri explicite); de pildă, într-o hartă a Moldovei, la Cotnari, scrie: „Cotnari, cunoscut pentru vinurile bune care se fac aici” sau la București scrie: „reședința gospodarului Valahiei” sau „aici este Cetatea Troiei”; sunt aceste scurte explicații care indică și scopul hărții, cel turistic. Avem o hartă care le place în mod deosebit vizitatorilor noștri – harta comorii lui Decebal, o hartă de secol XVI. Pe ea este scris în limba latină: „Sargeția, râul în care Decebal și-a îngropat comoara”.
Așadar, hărțile fascinează pentru că oamenii caută să identifice ceea ce cunosc, să vadă cum era înainte de a se naște ei, cum s-a schimbat un loc și cum a evoluat, cum au evoluat denumirile. Sunt foarte mulți interesați și de culorile hărților, deoarece au diverse culori, maximum patru, și mereu se întreabă de ce există o culoare într-un anumit loc. Harta, oricât de nișată ar părea la prima vedere, este un univers care oferă ocazia multor discuții și intepretări și asta le place oamenilor care vin aici – se regăsesc, se caută și fac povești din hărți.
V.Ș.: Putem considera hărțile niște obiecte frumoase?
Cristina Toma: Sunt niște obiecte frumoase. Unele dintre ele aveau și un scop estetic. Astăzi, hărțile vechi se cumpără pentru a înfrumuseța biblioteci și alte zone din casă. Deși scopul lor nu era acesta, sunt niște obiecte frumoase, în sine.
În muzeu există și obiecte care se află în apropierea hărților, care au menirea de a le pune și mai bine în valoare. Casa în care ne aflăm a fost amenajată pentru a fi o gazdă bună pentru hărți și pentru a crea o atmosferă familială, intimă, în care vizitatorii să se simtă cât mai firesc, iar sobele, șemineele și obiectele de mobilier completează experiența. Șiiii… podeaua care scârțâie și care multor vizitatori le amintește de momente din copilăria lor sau sunt transpuși în alte zone ale poveștii pe care o trăiesc aici, în muzeu.
V.Ș.: Dacă Muzeul Hărților ar fi o persoană, cum ar fi?
Cristina Toma: Nu m-am gândit niciodată la asta, dar dacă ar fi să mă gândesc la o persoană… ei bine, nu ar avea 20 de ani, căci muzeul acesta este înțelept. M-aș gândi, deci, la o persoană care știe multe povești, care are răbdare să explice și care știe să fie și jucăușă, și serioasă, care se bucură de un vin bun și de un concert de calitate. În același timp, ar fi o persoană prietenoasă pentru că asta ne dorim să fie muzeul – un loc prietenos.
V.Ș.: Cum s-a constituit colecția Muzeului Hărților?
Cristina Toma: A fost donată cea mai mare parte a colecției de hărți vechi a familiei Adrian și Dana Năstase. De-a lungul timpului și în ultimii ani tot mai accelerat, avem o politică de atragere de donații. De fapt, unul dintre rolurile unui muzeu este de a atrage cât mai multe donații pentru a conserva patrimoniul național. Încercăm să spunem cât mai des acest lucru, că așteptăm și ne bucurăm de donații care să aibă legătură cu specificul muzeului. În ultimii ani a crescut numărul de donații și suntem încântați, iar în acest sens organizăm anual o expoziție cu noile donații, este modul nostru de a le mulțumi donatorilor pentru gestul pe care l-au făcut. De altfel, încercăm să integrăm în expunerea permanentă o parte dintre lucrările primite din donații.
În prezent, colecția muzeului totalizează peste 1500 de lucrări.
V.Ș.: Care este cea mai veche hartă din patrimoniul muzeului vostru?
Cristina Toma: Cea mai veche este o hartă de la 1525, realizată de Lorenz Friesz (c. 1489-1550), este o xilogravură (o gravură în lemn), reprezintă Ungaria, Valahia și Moldova și este expusă. Ca majoritatea hărților din muzeu reprezintă provinciile istorice românești, deoarece intenția colecționarului, apoi a donatorului, a fost să dețină o colecție amplă de hărți ale provinciilor locuite de români. Accentul principal este pe România, dar există și hărți ale altor țări, continente, oceane ș.a.
V.Ș.: O hartă care are elemente de unicitate?
Cristina Toma: Am fi putut vorbi cu adevărat despre unicitate dacă am fi avut hărți care să fie manuscris, nu imprimate, dar deja din momentul în care vorbim despre Johannes Gutenberg și apariția tiparului în Europa, în secolul al XV-lea, ideea de unicitate devine tot mai subțire, căci deja se puteau realiza mai multe exemplare ale unei lucrări. Așadar, noi avem hărți în mai multe exemplare, însă diferă doar modul în care sunt colorate, ele fiind colorate de mână, cu acuarele. În funcție de ceea ce își dorea cel care a cumparat-o, se colorau diverse aspecte. Astfel, deși este imprimat același subiect, hărțile sunt unice prin coloratură.
Aș alege să vorbesc acum despre unicitatea uneia, și anume o hartă a Dunării. Aceasta are în planul inferior o înșiruire de casete cu reprezentări de orașe. Acestea nu sunt reprezentări ale orașelor de pe Dunăre, așa cum ne-am aștepta, ci reprezentări ale orașelor care au fost cucerite de turci, astfel încât ele indică scopul hărții, și anume acela de a fi o invitație la arme, adresată lumii creștine. Acest aspect mi se pare cu adevărat unic și ne bucurăm că avem această hartă în muzeu. De altfel, aș insista pe rolul politic al hărților, acestea fiind deseori folosite, de-a lungul istoriei, în acest scop.
V.Ș.: Care este harta ta preferată din colecția actuală a muzeului?
Cristina Toma: Îmi este greu să aleg, dar cred că harta despre care tocmai am vorbit; este o hartă de care mă simt aproape, îmi place foarte mult. Este, deci, harta realizată de Nicolas Sanson, a fost cartograful cardinalului Richelieu și părintele cartografiei franceze. Harta este din 1693 și surprinde Dunărea de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră.
V.Ș.: Ce proiecte aveți în desfășurare?
Cristina Toma: Pregătim ceva nou pentru întreg arealul muzeologic românesc. Avem în implementare un proiect-pilot european, finanțat prin programul Horizon 2020, prin care vrem să realizăm o aplicație de învățare pentru copii. Am luat programa școlară pentru copiii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, am găsit puncte comune între aceasta și patrimoniul muzeului, iar acum lucrăm de zor la realizarea unei aplicații multimedia și AR (de Realitate Augmentată) pentru IOS și Android, prin intermediul căreia copiii vor învăța istorie și geografie prin joc. Aplicația se va putea folosi în muzeu și la școală, iar profesorii o vor putea utiliza inclusiv ca instrument de evaluare. Ne dorim ca cei mici să vină și să se simtă bine în muzeu, să învețe aici, la noi.
Avem în continuare proiectul pentru degustarea de vinuri. Pe 16 mai avem degustarea unui vin georgian; noi prezentăm o hartă a Georgiei și apoi degustăm vinul. Se spune că pe teritoriul Georgiei s-au creat primele vinuri, astfel că va fi o degustare de vin din niște recipiente tipic georgiene, se numesc qvevri.
Vom participa, firește, și la Noaptea Muzeelor, în data de 13 mai, apoi, pentru prima dată, vom participa la Romanian Design Week și vom găzdui un concert de jazz în curtea muzeului, pe 18 mai.
Vom continua și seria concertelor, dar și atelierele pentru copii, acestea fiind mereu prezente în programul muzeului.
Avem și un proiect mai vechi, „Cartografii sonore”, pe care îl realizăm în colaborare cu UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativa a Muzicienilor din România). Alegem o hartă, iar muzicienii încearcă să creeze o legătură între ea și programul muzical.
Pe siteul muzeului, www.muzeulhartilor.ro, se pot găsi mai multe informații despre toate aceste evenimente.
V.Ș.: Cum ați trecut prin pandemie?
Cristina Toma: Am învățat multe în pandemie, dar cu ceea ce am rămas din acea perioadă este posibilitatea lucruri de a vinde bilete online și de a organiza activități în mediul online – conferințe și filme scurte, prin care să ținem legătura cu publicul nostru. Aș putea spune că am descoperit online-ul în pandemie și continuăm să menținem aspectele bune ale acestuia. Chiar dacă acum organizăm conferințele la muzeu, încercăm să le transmitem și online. Am constatat că în pandemie se înscriau la conferințele noastre oameni din Canada, Belgia, Ungaria, Sibiu sau Timișoara, deci am reușit să ajungem la mai multe persoane interesate de activitatea muzeului.
În anul 2020, majoritatea muzeelor din lume a avut o treime din vizitatori, respectiv o treime din venituri. În 2021 a fost o revenire cam la jumătate, iar în 2022 a fost un boom de vizitatori, fiind în continuare un trend ascendent.
V.Ș.: Cum se raportează omului secolului 21 la muzee?
Cristina Toma: Îmi e greu să mă pun în locul unui om care nu cunoaște muzeele pe dinăuntru și pe dinafară, așa cum le cunosc oamenii care lucrează într-un muzeu. Înțeleg, însă, de ce lumea nu vrea să vină la muzeele din România: pentru că, în general, sunt statice. Dacă se cere ceva, se cere mai multă interactivitate, o anumită dinamică și tehnologie, și cred că noi, la Muzeul Hărților, reușim să fim mai dinamici. În egală măsură, consider că este greu pentru muzeele din România să existe în secolul 21, deoarece sunt considerate prea puțin relevante, în primul rând de legiuitori, iar în al doilea rând de public. Noi, în România, vorbim destul de puțin despre relevanța culturii, și asta se simte în vizitarea redusă a muzeelor; nu suntem educați în direcția protejării patrimoniului și a valorilor naționale. Cred că atâta timp cât nu vom construi pas cu pas și nu vom lucra la toate nivelurile pentru protejarea patrimoniului, nu vom avea muzee și un public avizat, un public care să „guste” muzee, teatru, balet, muzică clasică și tot ce înseamnă cultură. Gradul de vizitare a muzeelor este similar cu gradul de acces la alte forme de cultură.
V.Ș.: Cum te ghidează harta ta personală în viață?
Cristina Toma: Poate singurul cuvânt la care mă gândesc acum este familia. Pentru mine, familia este harta și busola, și cred că harta mea personală conține în primul rând familia, apoi sateliții care gravitează în jurul ei. În legătură cu asta, să știi că există hărți ale dragostei. Avem în muzeu doar o replică, este o hartă a inimii asediată de dragoste (secolul al XVIII-lea).
Pe harta mea personală mai regăsim muzeul acesta, dar și alte muzee, căci eu cred că muzeele sunt locuri de învățare, înainte de orice altceva. De aceea îmi place să vizitez orice tip de muzeu – de artă, de științe ale naturii, de istorie sau de fotografie.
Pe harta personală aș mai găsi prieteni, mi se pare că sunt niște ancore pentru noi, ancore care ne țin în echilibru. Aș mai găsi locuri frumoase și mici din fiecare oraș pe care l-am colindat, locuri mai puțin cunoscute; aș găsi un pic de Grecia și multă Italia. Aș găsi cărți; avem voie cu cărți pe harta personală? Ar fi foarte multe cărți; ar mai fi Mozart și Rahmaninov, și Bach, și Beatles!
V.Ș.: Și ce calități umane regăsim pe harta ta? Ce apreciezi cel mai mult la oameni?
Cristina Toma: Sinceritatea, loialitatea, respectul, bunătatea; apreciez foarte mult bunătatea. Aș adăuga capacitatea de a te juca, de a te copilări din nou.
V.Ș.: Oamenii sunt precum hărțile?
Cristina Toma: Da, sunt, pentru că sunt și la vedere, sunt și ascunși, adică există unele hărți și unii oameni ale căror chipuri arată cine sunt. Există alți oameni care lasă foarte puțin să se vadă din ceea ce sunt, la fel ca hărțile, și din nou mă gândesc la harta lui Sanson – în care vezi ceva și de fapt e altceva. Sunt hărți simple și frumoase în simplitatea de a spune ceva foarte clar, dar sunt și hărți complexe. Da, cred că sunt ca oamenii.
V.Ș.: În concluzie, de ce să venim la Muzeul Hărților?
Cristina Toma: Pentru că e cu adevărat foarte frumos. E un muzeu care îți dă o stare de bine, care te poartă în povești, trebuie să te lași doar luat de mânuță și purtat de mânuța invizibilă a muzeului prin interiorul său. Pentru că sunt multe lucruri care se pot face și învăța în muzeu, sunt lucruri care pot fi atinse și accesate cu telefonul prin aplicații interactive și pentru că este un muzeu în care îți petreci frumos ora în care te afli aici, dar și pentru că este un muzeu pe care îl ții minte. Nu este unul dintre nenumăratele muzee pe care l-ai văzut, ci aș spune că este un muzeu despre care, peste un număr considerabil de ani, când cineva te întreabă dacă ai vizitat Muzeul Hărților, îi răspunzi: „Da, îl țin minte! Avea acolo… ”.
V.Ș.: Cum arată România ta?
Cristina Toma: România mea e foarte frumoasă, e un Paradis! Este formată din oamenii buni, care fac lucruri cu drag; este o Românie care are drumuri bune și un sistem de educație și un sistem de sănătate bine puse la punct. Este o Românie în care oamenilor le pasă de celălalt – asta cred că este cel mai important.
Din punct de vedere fizic, este o Românie așa cum e ea acum, cum o știm, foarte frumoasă. Din punct de vedere sufletesc este o Românie mai degrabă utopică, dar asta aleg să văd pentru că e modul în care eu rezist. Mi-am dorit de multă vreme să plec din România, dar nu s-a întâmplat; probabil că mi-a fost dat să rămân aici și să construiesc.
***
Câteva repere despre hărți
(Informații preluate din Muzeul Hărților)
Hărțile au o istorie extrem de veche, ceea ce face dificilă stabilirea începuturilor lor. Interesul pentru ele este întâlnit la civilizațiile antice: civilizația egipteană, greacă, babiloniană, chineză sau incașă, dar au fost realizate chiar și de popoarele primitive, de la eschimoși la aborigenii din Australia.
Evoluția cartografiei este strict legată de istoria politică, socială și de evoluția științifică; nu este de mirare că cei mai importanți cartografi și cele mai importante hărți provin din țări care au fost în trecut mari imperii: Italia, Olanda, Franța, Austria etc.
În vechime hărțile erau realizate pe piatră, os, dar și pe materiale perisabile, cum ar fi pielea de animale, materiale care s-au păstrat rar. Mai târziu au fost desenate manual pe pergament și hârtie și, începând cu secolul al XV-lea, odată cu descoperirea tiparului, ele au fost tipărite în mai multe exemplare, ceea ce a permis răspândirea lor facilă. În această perioadă, ca tehnică de realizare începe să fie folosită gravura, gen al graficii în care imaginea este obținută prin reproducerea după o placă pe a cărei suprafață a fost trasat sau gravat desenul. Desenul se executa inversat pe placa de lemn (xilogravură), de metal (aramă, zinc – începând cu secolul al XVI-lea) sau pe piatră (litografie, din secolul al XIX-lea, iar apoi se imprima pe hârtie, prin presare. Colorarea acestora se realiza manual, ulterior.
Claudiu Ptolemeu (cca 100-170 e.n.) este cel mai cunoscut geograf și astronom al antichității, autor al lucrării Geographia, care a influențat secole la rând realizările cartografice creștine și musulmane. El a sintetizat toate datele de geografie cunoscute până la el și a scris o descriere a pământului în care a inclus toate cunoștințele despre lumea veche, de la Scoția de azi la India.
Deși nu știm sigur dacă a realizat o hartă sau nu, Ptolemeu a gândit două modalități de reprezentare a globului în plan, numite Proiecțiile lui Ptolemeu, și de cuantificare a poziției fiecărui reper geografic sub formă de latitudine și longitudine. Geografii care i-au urmat au folosit acest sistem.
În secolele XV-XVII, toți cartografii – inclusiv Gerard Mercator, Abraham Ortelius sau Sebastian Münster – au realizat hărți inspirate din lucrarea lui Ptolemeu, pe care le-au denumit Tabulae Antiquae (Hărți antice) pentru a le delimita de Tabulae Modernae, reprezentări ale lumii din timpul Renașterii, făcute tot pe scheletul pozițional al lui Ptolemeu.
Scopul acestor hărți era de reprezentare a lumii cunoscute și nu de orientare în spațiu. Hărțile antice păstrează denumirile latine ale localităților și regiunilor: Dacia, Moesia etc.
Gerard Mercator (1512-1594) este cel mai cunoscut și important nume în cartografia istorică, după Claudiu Ptolemeu. Este considerat unul dintre întemeietorii cartografiei moderne, alături de Abraham Ortelius, prietenul său. A creat hărți bazate pe observații și măsurători științifice și tot lui i se datorează un nou mod de a prezenta globul în suprafață plană – proiecția cilindrică Mercator, folosit până astăzi.
Abraham Ortelius (1527-1598) este creatorul primului atlas geografic modern, Theatrum Orbis Terrarum. Acest atlas i-a adus celebritatea și a fost publicat la Anvers în 1570; cuprinde 70 de hărți ale diferitelor țări, regiuni și continente cunoscute, majoritatea după hărți mai vechi.
Sebastian Münster (1488-1522) este autorul unei descrieri a lumii, Cosmographia, lucrare de referință pentru cultura europeană a secolului al XVI-lea. În 1540 a publicat o ediție în limba latină a celebrei lucrări din secolul II a lui Claudiu Ptolemeu, Geographia, ilustrată cu gravuri după hărțile antice, dar și cu gravuri realizate de autor.
***
Puteți urmări activitatea Muzeului Hărților pe site-ul https://www.muzeulhartilor.ro/ și pe rețelele sociale: Facebook și Instagram.
Interviu de Veronica Ștefan
