Licuricii, făclii ale pădurilor
Insectă din ordinul Coleopterelor, licuriciul (făclieș, focul lui Dumnezeu, scânteiuță), a cărei femelă emite o lumină fosforescentă, ar fi fost rânduit de Dumnezeu sau de Sfântul Petru să lumineze calea celor rătăciți noaptea prin pădure.
În altă legendă, Dumnezeu, făcând o vizită pe pământ, l-au însoțit îngerii din cer. Acestora le-a plăcut mult priveliștile de pe aici, iar unul dintre ei s-a îndrăgostit de fata unui păstor. La întoarcere, înainte de intrarea lor în cer, Dumnezeu transformă îngerii în stele ca să privească de sus frumusețea Pământului, iar pe cel îndrăgostit l-a azvârlit pe Pământ, unde s-a transformat în licurici.
Făcliile pădurilor, licuricii apar în preajma solstițiului de vară, când încetează cucul a cânta. Și luminează noaptea, de la apusul soarelui până dimineața (Oltenia).
Licuriciul este o vietate misterioasă cu dublu rol în folclorul românesc: pozitiv („Orbul care va avea 9 licurici își va recăpăta vederea“; „Copilul în a cărui scaldă se va pune trup de licurici, acela va fi luminat la minte“) și negativ („Licuriciul este ochiul Dracului“; „Cine are licurici pe lângă casă, e semn că acela e prietenul Dracului“).
Extras din cartea Calendarul țăranului român, de Ion Ghinoiu
