[:ro]Se lanseaza abonamentele noii stagiuni 2019-2020 la Sala Radio[:]

[:ro]Dupa o participare importanta in cadrul Festivalului International ”George Enescu”, Orchestrele si Corurile Radio Romania isi redeschid – vineri, 11 octombrie 2019 – noua stagiune la SALA RADIO, cea mai mare sala de concerte simfonice din Romania, dotata cu cea mai mare orga din sud-estul Europei.
Si pentru a fi siguri ca nu pierdeti importante evenimente muzicale ale toamnei, va propunem, incepand din 3 septembrie, noile ABONAMENTE pentru perioada octombrie-decembrie 2019 a stagiunii de concerte de la Sala Radio.

Concertul inaugural al noii stagiuni, sustinut de Orchestra Nationala Radio, ii va avea ca invitati speciali pe dirijorul german CHRISTIAN REIF – aplaudat recent la pupitrul Orchestrei Simfonice de Tineret din San Francisco – si pianistul roman MATEI VARGA, laureat al Concursului International ”George Enescu”. Cariera muzicianului roman include evenimente prezentate in cele mai mari sali de concerte din lume, precum Carnegie Hall (New York), Konzerthaus (Berlin), Auditorium du Louvre (Paris), National Center for Performing Arts (Beijing), Palau de la Música (Barcelona).


Orchestra de Camera Radio isi va deschide si ea noua stagiune cu doi artisti de marca: dirijorul LADISLAU HORVATH – concertmaestru al prestigioasei orchestre italiene Maggio Musicale Fiorentino si violonistul ALEXANDRU TOMESCU, care interpreteaza pe celebra vioara STRADIVARIUS Elder-Voicu.

Pe afisele primelor trei luni de stagiune, veti regasi si alti mari muzicieni de renume international: dirijorii RYAN BANCROFT (S.U.A), NAOTO OTOMO (Japonia), PEDRO CARNEIRO (Portugalia), GERD SCHALLER (Germania), NAYDEN TODOROV (Bulgaria), NICOLAE MOLDOVEANU, CIPRIAN MARINESCU, CRISTIAN OROSANU (Romania), alaturi de solistii: IOANA CRISTINA GOICEA – vioara, BEATA BILINSKA (Polonia), HORIA MIHAIL, CADMIEL BOTAC, SINZIANA MIRCEA – pian, RAZVAN SUMA si MARIN CAZACU – violoncel.

Stagiunea de concerte de la Sala Radio va continua cu o paleta variata de evenimente, de la concerte simfonice sau recitaluri camerale propuse de Orchestra Nationala Radio si Orchestra de Camera Radio, la concerte de jazz, pop, blues ale Big Band-ului Radio, concertele folclorice ale Orchestrei de Muzica Populara, concertele Corului de Copii Radio si ale Corului Academic Radio etc.

Pentru a vedea care sunt evenimentele din stagiune la care sunt valabile abonamentele, va rugam sa consultati sectiunea de program de pe site-ul www.orchestreradio.ro.
Biletele individuale pentru cele 3 luni vor intra la vanzare incepand din data de 10 septembrie 2019.


Preturile la abonamente:

Abonamente de acces:
– categoria I – 300 lei
– categoria a II-a – 240 lei
– categoria a III-a – 168 lei

Abonamente cu valoare redusa (pensionari, elevi, studenti):
– categoria I redus – 180 lei
– categoria a II-a redus – 144 lei

Pentru detalii puteti contacta casa de bilete telefonic: 021.314.68.00. Programul este:
marti – vineri: 13:00-19:00, sambata – duminica: inchis (cu exceptia zilelor in care sunt programate concerte, cand programul este 13:00-19:00)

Biletele si abonamentele la concertele Orchestrelor si Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, in oficiile Postei Romane, in magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro si la casa de bilete a Salii Radio. Abonamentele cu pret redus se pot achizitiona numai de la casa de bilete a Salii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie si a cartii de identitate.

Sursa: Orchestrele Radio
[:]

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
RON Romanian leu
EUR Euro