{"id":10372,"date":"2018-02-09T11:23:52","date_gmt":"2018-02-09T09:23:52","guid":{"rendered":"http:\/\/promenada-culturala.ro\/?p=10372"},"modified":"2020-04-24T23:31:38","modified_gmt":"2020-04-24T20:31:38","slug":"noapte-de-februarie","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/promenada-culturala.ro\/en\/noapte-de-februarie\/","title":{"rendered":"Noapte de februarie"},"content":{"rendered":"

de Alexandru Macedonski<\/h01><\/p>\n

I
\nMi s-a parut intotdeauna un ce scarbos si crud
\nCa dupa-o noapte de orgie, pe buze inca de vin ud
\nSa te cobori in acea ocna la care s-afla condamnate
\nNenorocitele fiinte ce se numesc: prostituate.
\nMi s-a parut intotdeauna ca este-o cruda profanare
\nSa uiti ca muma ti-e femeia si ca in pantec te-a purtat,
\nNepasator sa pui pe buze o fioroasa sarutare
\nPrecum se pune un stigmat.<\/p>\n

Si cata osebire este intre amor si infamie,
\nIntre cadere si cadere, sau sarutari, si sarutari\u2026
\nDe-o parte, tainica placere ce se-nfasoara-n poezie,
\nDe alta, bestialitatea unei reci inflacarari.
\nO! si cat am plans pe soarta bietelor nenorocite
\nCare nu pot ca sa aiba nici vointa de-un minut,
\nCu blestemele pe buze de-alte buze-nabusite,
\nCu palpite pentru-oricine \u2014 cunoscut \u2014 necunoscut;
\nSeara este-o ingrozire pentru unele din ele,
\nNededate inca bine cu marsavul povarnis;
\nAltele, mai decazute, mai deprinse, sau mai rele,
\nRad de cele care-au lacrimi sub al genelor umbris\u2026
\nLacrimi?\u2026 Nu mai stiu sa planga de o vreme-ndelungata\u2026
\nLacrimi?\u2026 Au varsat destule ele, care nu mai plang\u2026
\nLacrimile nu dau paine, si nici jimbla cea uscata
\nNu se cumpara cu ele, daca pica sau se strang.<\/p>\n

A! Civilizare! Secol de progres si industrie,
\nAi masini de aburi duse, si cu trasnetul te joci,
\nSecol plin de prevedere, secol de filantropie,<\/p>\n

Tu ai intrecut desigur ale Romei vechi epoci,
\nImparat atotputernic, pe uscat ca si pe valuri,
\nIti indeplinesti menirea si nu am de zis nimic,
\nDai femeilor calvaruri si poetilor spitaluri,
\nSecol de filantropie, cine zice ca esti mic?<\/p>\n

II
\nViscolea cumplit afara si era o noapte sumbra,
\nSe ghiceau, plutind prin colturi, bestiale nazuinti,
\nS-aratand ale lui clape, un clavir zambea din umbra
\nCa o tanara femeie ce-si arata albii dinti.
\nScaune si canapele avand droturi sfaramate
\nPrin zgaita lor damasca de un verde spalacit,
\nDau afara-n somaldoace, dintre panteci scufundate,
\nCaltul obosit de slujba unui loc neodihnit.
\nIn pereti, vreo doua cadre de femei in pielea goala,
\nCa in piepturi sa destepte a dorintelor rascoala,
\nIar pe scaune, trantite, cateva cadavre vii,
\nMute intre ele, insa, vorbarete daca vii\u2026
\nEle toate poarta-n fata ca pecetie cumplita
\nSufleteasca pravalire pentru veci intiparita\u2026<\/p>\n

O femeie mai batrana le dezmiarda parinteste
\nLina este deocamdata mai frumoasa, \u2014 s-o iubeste
\nDeocamdata, dintre toate, intr-un chip deosebit\u2026
\nInsa nu dispretuieste nici pe Mimi \u2014 o nebuna
\nCe stiind ca sa-ndrageasca, de nimica nu e buna\u2026
\nNici pe Liza, nici pe Mita, nici pe Ana \u2014 unguroaica
\nCare poarta sange rosu sub o piele de nemtoaica.
\nToate fetele sunt bune, si a carnii exploatare
\nSa-nzeceasca capitalul intr-un singur an e-n stare.<\/p>\n

III
\nZoe \u2014 fata mai bruneta \u2014 la fereastra alergase\u2026
\nEa, pesemne, c-auzise sunetul de clopotei,
\nCaci o sanie in curte pe zapada-alunecase,
\nSi intrara in odaie cativa tineri derbedei
\nErau patru \u2014 intre care, un vlajgan scapat de scoala,
\nCare inca nu-nsemnase pe a vietii sale coala
\nCu condeiul voluptatii vorba magica , , Amor\u201d.
\nMai frumos ca sfantul Gheorghe, isi da aere viteje\u2026
\nEle \u2014 repede ghicindu-l, se-ncercau sa-l prinda-n mreje,
\nEl, rosind ca o cireasa, se facea-ntreprinzator,
\nSi cu vinul ce bause, ca turtit sa fie bine,
\nSi cu ochii mari si negri ce catau in ochii lui,
\nIi parea cum ca odaia se-nvarteste, si, in fine,
\nLesne poti sa mergi la vale, dar cu greu la deal te sui.
\nUnul cate unul, dansii, cate patru, disparura
\nIn odaile de-alaturi cufundate-n umbra sura,
\nFar-a numara cadavrul ce-l avea fiestecare
\nCa mecanic sa palpite sub a buzei sarutare.
\nCate patru, si sunt tineri! Cate patru, si din ei
\nCe-si prostituie junetea la pierdutele femei,
\nCangrenandu-si corp si suflet cu o minte neinteleapta,
\nSe va naste viitorul, si posteritatea dreapta.<\/p>\n

IV
\nDar din trei, uitate-n jeturi, cea mai tanara-adormise,
\nInsa somnu-nseninase chipul vested si-ncruntat,
\nScuturand pe alba frunte umbra jalnicelor vise,
\nCand copilul dinauntru iesi palid, dar barbat\u2026
\nO mandrie triumfala corona frumoasa-i fata,
\nSi din ochii lui in cearcan care veseli dau ocol,<\/p>\n

S-ar fi zis, de orisicine, preursirea ca-l rasfata
\nSi ca este dintre-aceia care-ajung la Capitol,
\nCa degraba castigat-a vreo victorie-nsemnata,
\nCa de groaza lui dusmanii au dosit-o ca misei\u2026
\nNu! Victoria cea mare, batalia castigata
\nNu este decat podoaba tineretii, dezbracata
\nPe un corp ce i se dase pe-o moneda de cinci lei.<\/p>\n

Mai veni putin la urma un batran uitat de vreme,
\nRamasita lui de zile ca sa-si dea mai iute-n jaf
\nPatrundea, voios si sprinten, fara s-aiba a se teme,
\nCaci izbanda barbatiei si-o gasise intr-un praf.
\nMai veni si o fiinta cu privirile in ceata,
\nCe intra, precum se intra in oricare cafenea,
\nCa sa-ti iei cu nepasare lingurita de dulceata
\nSi sa pleci trantind in tava gologanii pentru ea.<\/p>\n

Mai venira\u2026 \u2014 nesfarsita ar putea ca sa ajunga
\nLista celor care intra, lista celor care ies\u2026
\nPrimavara, ziua creste, insa noaptea e tot lunga
\nPentru carnea ce se vinde palpitand sub interes.
\nO! si cugetand ca, poate, injositele fiinte,
\nDaca n-ar fi fost in lipsa ticalosului metal,
\nAr fi mame, coronate cu sperante si credinte,
\nIar nu frunze tavalite intr-al ulitei canal.
\nO! si cugetand ca, poate, daca-ar fi avut in lume
\nInimi pline de iubire sa le tina loc de mume,
\nSprijinul vreunui frate, care vine cand il chemi,
\nSau mangaietoarea voce a prieteniei sfinte,
\nCu povetile-ntelepte din risipa-i de cuvinte,
\nSpuneti-mi, e cu putinta sa te-opresti sa nu blestemi?<\/p>\n

V
\nLumanarile scazute sovaiau \u2014 si prin odaie
\nFocul ce murea in soba c-o albastra valvataie
\nFlutura, trecand pe chipul unei searbade femei.
\nSingura mai ramasese dintre celelalte toate\u2026
\nInsa, din minut in altul, randul o sa-i vie poate
\nSi va trebui, atuncea, ca sa-si faca randul ei.
\nInca-n floarea vietii sale, ea ce este mai trecuta,
\nEste insa osandita ca sa fie mai pierduta,
\nSa se plece, mai supusa, la un semn \u2014 la un cuvant\u2026
\nO tineau de mila, poate, sub acel coperamant,
\nSi cand aspra saracie zilnic se insarcineaza,
\nPe tablitele pierzarii sa inscrie nume noi,
\nMila, intr-o dimineata, te caieste, si ofteaza,
\nDar te ia frumos de mana, si te-arunca in noroi.
\nEa stia prea bine aceasta, si supusa la porunca
\nIsi urma osanda vietii intr-a vitiului munca,
\nIar Frineie, despletita, isi facea un piedestal
\nDintr-a corpului osanda, dintr-a vorbei degradare,
\nSi din tot ce ingrozeste, si din tot ce e in stare
\nCa sa smulga trandafirii dintr-un suflet virginal,
\nSau sa faca sa tresara patimile-n amortire
\nDintr-un suflet peste care, ca un vant de pustiire,
\nA trecut desfraul rece cu instinctu-i bestial.
\nInsasi fetele pieirei o priveau cu ingrozire,
\nSau cu scarba, de la dansa, intorceau a lor privire,
\nNevorbindu-i timp de ore, si de zile, si de luni;
\nEa-nfrunta cu nepasare revoltatele furtuni\u2026
\nTrasnetul putea sa cada, c-ar fi ras si-atuncea inca\u2026
\nInima i se schimbase in prapastie adanca,<\/p>\n

Pe-ale carei margini triste nu mai creste iarba chiar.
\nSi din care nu reurca nici rasunetul afar\u2019.
\nUnde se gandeste, insa, stand in jetul ei trantita?\u2026
\nFata ei odata muta e acuma-nsufletita\u2026
\nIat-o\u2026 Pare ca vorbeste far-a zice un cuvant\u2026
\nPare c-o-nfasoara valul unei cresteri ingrijite\u2026
\nPare-a nu mai fi femeia cu simtirile tampite
\nSi c-a tresarit cenusa intr-al inimii mormant.
\nCare vis o naluceste?\u2026 Care inger o insufla?
\nIat-o\u2026 Se ridica, umbla\u2026 \u2014 pe cand vantul care sufla
\nBate-n geamuri, bate tare, si le zguduie cumplit\u2026
\nFalfaiesc in candelabre lumanarile deodata\u2026
\nInsa ea se indrepteaza, palpitand transfigurata,
\nSpre clavirul ce-i zambeste printre fildesu-nvechit.
\nDegetele-i desirate calca clapele sonore\u2026
\nArmonia se desteapta, lenevoasa, la-nceput,
\nVisatoare ca fecioara cugetand in timp de ore,
\nLa barbatul ce iubeste fara ca sa-l fi vazut.
\nE melancolia dulce dintr-o tainica-adiere\u2026
\nE murmurul plin de soapte al paraului duios\u2026
\nE o voce ce sopteste, ca sa-si uite de durere,
\nUn refren din cate-un cantec simplu si copilaros.
\nInsa, fiecare nota, e o perla care scapa
\nDe sub degetele albe ce aluneca pe clapa
\nCa sa mearga sa se sparga cu un sunet cristalin\u2026
\nE o melodie sfanta de pe-o harpa inspirata,
\nEste dulcea sarutare de pe buza adorata,
\nEste-a ingerilor voce dintr-un cer de soare plin.
\nSi cu cat clavirul varsa note mai armonioase,
\nCu atata se fixeaza ochii ei deschisi si mari
\nIntr-o ceata, pe sub care vede zilele-i frumoase<\/p>\n

Strecurandu-se intocmai ca fantasme legendari\u2026
\nVede casa-i parinteasca si cu stresinile-i late
\nPe sub care se agata cuiburile daramate\u2026
\nRandunelele pe-alaturi dau ocoale neincetat;
\nMuma-sa-n pridvorul verde o priveste cum se joaca,
\nFetele vin la fantana, pe cand popa-n toaca, toaca
\nLa biserica din sat.
\nSoarele pe dupa dealuri cu incetul se ascunde
\nSi arunca o privire poleita peste unde,
\nRoata morii se-nvarteste, vantul sufla prin zavoi,
\nTurmele de la pasune trec mugind in jos pe vale\u2026
\nClopoteii de la capre zanganesc voios in cale\u2026
\nScumpa ei copilarie se rentoarce inapoi.
\nInsa scena se preschimba, pe cand rauri de-armonie
\nSe revarsa in cascade de sub degetele ei,
\nSi pe coardele sonore trece-ntreaga ei junie,
\nTrece prima ei iubire, primul vis de poezie,
\nCare face sa vorbeasca inima unei femei.
\nDreapta ca o somnambula, ea loveste-automatic
\nFildesul sau abanosul invechitului clavir,
\nPe cand ochii ei in zare urmaresc un chip simpatic
\nRentregind cu-ncet conturul unui dulce suvenir.
\nVantul scutura fereastra! \u2014 Ea nu vede, nici n-aude!
\nFocul moare trist in soba, lumanarile palesc\u2026
\nEa tresare \u2014 ea renaste \u2014 geme cu accente crude,
\nCaci si clapele au limba, caci si clapele vorbesc.
\nE pierdut, pierdut trecutul! E pierduta fericirea\u2026
\nIn prezent, nici chiar nadejdea, viata moarta, si-njosirea\u2026
\nIn trecut, era iubire, erau raze, era trai\u2026
\nIn prezent, ticalosia; in trecut, un vis de mai.<\/p>\n

VI
\nIncepuse, far\u2019 sa stie, pe divinul Trovatore,
\nOpera care vorbeste cu poetii-n orice ore,
\nSi pierduta-n reverie, ajunsese-n acea parte
\nCand durerea-n Mizerere printre inimi se imparte
\nSi cand Verdi imprumuta note de privighetori
\nCa sa zboare, dus de ele, pan-la cei nemuritori.
\nOchii ei pierdeau cu-ncetul fixitatea lor grozava,
\nSi patrunsa de-o simtire dureroasa, dar suava,
\nDegetele-i descarnate de abia mai izbutesc
\nDin clavir sa redestepte cantecul dumnezeiesc\u2026
\nMizerere! Mizerere! Dansa-n lacrimi izbucnise\u2026
\nPe octavele-amutite mainile-i incremenise\u2026
\nEa uitase ce e plansul de sunt ani indelungati\u2026
\nArmonie! Limba sfanta, care e s-a ta putere
\nDaca faci sa curga lacrimi ca o dulce mangaiere
\nChiar din ochii ce de ele se arata mai secati?
\nCare e s-a ta putere, tu ce-nsufletesti indata
\nChiar cadavrul unei inimi intr-un piept inmormantata,
\nSi aci ne faci sa plangem si aci, ca sa zambim?
\nNu esti tu vreo voce dulce de prin ceruri exilata
\nDaca tu ne faci cu ele ca prin farmec sa vorbim?
\nArmonie! Limba sfanta, limba plina de simtire,
\nTu dai cantecului aripi si-l inalti de la pamant\u2026
\nIntre suflete si ceruri esti trasura de unire,
\nSi cand nu mai canti in suflet, omul intra in mormant.
\nEa plangea\u2026 Era scapata\u2026 Dar, c-o grea scartaietura,
\nUsa se deschise-atuncea, si-njurand de dumnezei,
\nUn bacan cu ceafa groasa, mirosind a bautura,
\nPuse-o lunga sarutare pe-ofilita ei figura\u2026
\nToti ne-avem destinu-n lume\u2026 El pe-al sau, si ea pe-al ei.<\/p>","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

de Alexandru Macedonski I Mi s-a parut intotdeauna un ce scarbos si crud Ca dupa-o noapte de orgie, pe buze inca de vin ud Sa te cobori in acea ocna la care s-afla condamnate Nenorocitele fiinte ce se numesc: prostituate. Mi s-a parut intotdeauna ca este-o cruda profanare Sa uiti ca muma ti-e femeia si ca in pantec te-a purtat,…<\/p>","protected":false},"author":3,"featured_media":10376,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"om_disable_all_campaigns":false,"_monsterinsights_skip_tracking":false,"_uf_show_specific_survey":0,"_uf_disable_surveys":false,"ngg_post_thumbnail":0,"footnotes":""},"categories":[117],"tags":[1212,1438],"class_list":["post-10372","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-povestea-vorbelor","tag-alexandru-macedonski","tag-noapte-de-februarie"],"aioseo_notices":[],"aioseo_head":"\n\t\t\n\t\n\t\n\t\n\t\n\t\n\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t