{"id":11151,"date":"2018-05-03T09:41:49","date_gmt":"2018-05-03T06:41:49","guid":{"rendered":"http:\/\/promenada-culturala.ro\/?p=11151"},"modified":"2020-04-24T23:15:46","modified_gmt":"2020-04-24T20:15:46","slug":"noaptea-de-mai","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/promenada-culturala.ro\/en\/noaptea-de-mai\/","title":{"rendered":"Noaptea de mai"},"content":{"rendered":"

de Alexandru Macedonski<\/h01><\/p>\n

Domnisoarei Zoe Vladoianu<\/p>\n

Astfel: fiindca apogeul la care sufletul atinge
\nCand poarta cantece-ntre aripi da nastere la razvratiri,
\nSe poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge
\nSi muzele ca vor ramane amagitoare naluciri?
\nVestalelor, cand in picioare altarul vostru s-afla inca,
\nSi primavara cand se-ntoarce si astazi ca si alte dati,
\nSi preschimbat cand nu se afla pamantul falnic intr-o stanca,
\nDe ce v-ati reurca in sfera abstractelor seninatati?
\nInchisa daca va e lumea, recoborati-va-ntre roze.
\nParfumele din mai inalta reinnoite-apoteoze,
\nSi-n noaptea blonda ce se culca pe campenesti virginitati
\nEste fioru-mpreunarii dintre natura renascuta
\nS-atotputerea Veciniciei de om abia intrevazuta.
\nVeniti: privighetoarea canta, si liliacul e-nflorit;
\nCantati: nimic din ce e nobil, suav si dulce n-a murit.
\nSimtirea, ca si bunatatea, deopotriva pot sa piara
\nDin inima imbatranita, din omul reajuns o fiara,
\nDar dintre flori si dintre stele nimica nu va fi clintit,
\nVeniti: privighetoarea canta si liliacul e-nflorit.<\/strong><\/p>\n

Se poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge, –
\nCand frunza ca si mai nainte sopteste frunzei ce atinge?
\nCand stea cu stea vorbeste-n culmea diamantatului abis,
\nIzvorul cand s-argintuieste de alba luna care-l ninge,
\nCand zboara freamate de aripi in fundul cerului deschis?
\nVestalelor, daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
\nE cerul inca plin de stele, si campul inca plin de roze,
\nSi pana astazi din natura nimica n-a imbatranit
\nIubirea, si prietenia, daca-au ajuns zadarnicie,
\nSi daca ura si tradarea vor predomni in vecinicie
\nVeniti: privighetoarea canta, si liliacul e-nflorit.<\/strong><\/p>\n

Vestalelor, daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
\nPamant si spatiu isi urmeaza sublimele metamorfoze,
\nRasare cate-o noua floare, apare cate-un astru nou,
\nSe face mai albastru-adancul, si codrul mai adanc se face,
\nMai dulce sunetul de fluier, mai lenesa a noptii pace,
\nMai racoroasa adierea, mai viu al stancilor ecou;
\nMucigaitul smarc al vaii cu poezie se vestmanta,
\nPe prefiratele lui ape pluteste albul nenufar
\nO mica stea e licuriciul, si steaua este un mic far,
\nIn aer e parfum de roze. – Veniti: privighetoarea canta.<\/strong><\/p>\n

Posomorarea fara margini a noptilor de altadata,
\nCand sufletul pentru sarcasme sau deznadejde sta deschis,
\nCu focul stins, cu soba rece, ramase-n urma ca un vis.
\nE mai si inca ma simt tanar sub inaltimea instelata.
\nTrecu talazul dusmaniei cu groaza lui de nedescris,
\nLa fund se duse iar gunoiul ce inaltase o secunda
\nSi stanca tot ramase stanca, si unda tot ramase unda
\nSe lumina intinsa noapte cu poleieli mangaietoare,
\nSi astazi e parfum de roze si cantec de privighetoare.<\/strong><\/p>\n

Vestalelor, numai o noapte de fericire va mai cer.
\nPe jgheabul verde al cismelei un faun rustic c-o naiada
\nS-au prins de vorbe si de glume sub licaririle din cer;
\nColumbe albe bat din aripi si visurile vin gramada,
\nIar picaturile urmeaza pe piatra lucie sa cada
\nBasmesc de vremile batrane, cand zanele se coborau
\nDin limpezimile albastre, si-n apa clara se scaldau
\nReinviaza ca prin farmec idilele patriarcale
\nCu feti-frumosi culcati pe iarba izbindu-se cu portocale;
\nPe dealuri clasice s-arata fecioare in camasi de in,
\nCe-n maini cu amforele goale isi umplu ochii de senin,
\nSi printre-a serii lacramare de ametiste si opale,
\nAnacreon re-nalta vocea, dialogheaza Theocrit
\nVeniti: privighetoarea canta in aerul imbalsamit.<\/strong><\/p>\n

E mai si inca ma simt tanar sub inaltimea instelata
\nHalucinat cand este-auzul, vederea este fermecata;
\nAud ce spune firul ierbii, si vad un cer de aripi plin,
\nM-asez privind in clar ul lunii sub transparenta atmosferei
\nSi-n aeru-mbatat de roze sfidez atingerea durerei
\nCu cantece nalucitoare cum sunt candorile de crin.
\nO! feerie a naturii, desfasura-te in splendoare,
\nRegret suprem al fiecarui in tainicul minut cand moare,
\nFiindca tu esti pentru suflet repaos dulce si suprem.
\nO! feerie a naturii, vindecatoare de nevroze,
\nCe ne-mbunesti fara stiinta si ne mangai fara sa vrem,
\nRegret suprem al fiecarui, desfasura-te in splendoare
\nIn aer cu parfum de roze si cantec de privighetoare.
\nVeniti, privighetoarea canta in aeru-mbatat de roze.<\/strong><\/p>\n

Voind sa uit ca sunt din lume, voiesc sa cred ca sunt din cer
\nVestalelor, numai o noapte de fericire va mai cer,
\nSi-aceasta noapte fericita la gatul ei cu salbi de astre
\nS-a coborat pe flori roz-albe si pe padurile albastre,
\nA-ntins subtirile-i zabranic si peste camp si peste vai,
\nA-nsailat nemarginirea cu raze de argint si aur
\nSi o cusu cu mii de fluturi si o brazda cu mii de cai;
\nA revarsat peste tot locul dumnezeiescul ei tezaur,
\nIn atmosfera stravezie impaciuirea si-a intins,
\nFacu sa sune glas de bucium la focul stanelor aprins,
\nFacu izvor ul sa-l ingane, padurea sa se-nveseleasca,
\nOrice durere sa-nceteze, si poezia sa vorbeasca.
\nPe om in leaganul ei magic il adormi – si el uita –
\nCu clarobscur masca uratul si sterse formele prea bruste,
\nFacu sa taca zbarnairea adunaturilor de muste,
\nSi zise dealului sa cante, si dealul nu mai pregeta,
\nSi zise vailor sa cante, si vaile se ridicara,
\nCu voci de frunze si de ape, cu soapte ce s-armonizara,
\nSi zise paserei sa cante, si la porunca uimitoare,
\nSe inalta parfum de roze si cantec de privighetoare
\nIar cand si mie-mi zise: \u201eCanta!\u201d, c-un singur semn
\nma destepta,
\nSpre inaltimi neturburate ma reurca pe-o scara sfanta
\nIn aeru-mbatat de roze, veniti: – privighetoarea canta.<\/strong><\/p>\n

(1895)<\/p>","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

de Alexandru Macedonski Domnisoarei Zoe Vladoianu Astfel: fiindca apogeul la care sufletul atinge Cand poarta cantece-ntre aripi da nastere la razvratiri, Se poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge Si muzele ca vor ramane amagitoare naluciri? Vestalelor, cand in picioare altarul vostru […]<\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":11155,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"om_disable_all_campaigns":false,"_monsterinsights_skip_tracking":false,"_uf_show_specific_survey":0,"_uf_disable_surveys":false,"ngg_post_thumbnail":0,"footnotes":""},"categories":[117],"tags":[1212,1652],"class_list":["post-11151","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-povestea-vorbelor","tag-alexandru-macedonski","tag-noaptea-de-mai"],"aioseo_notices":[],"aioseo_head":"\n\t\t\n\t\n\t\n\t\n\t\n\t\n\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t\n\t\t