Enescu. Caiete de repetiții
„Burta crescând, mișcările grăbite și neașteptate ale copilului ei. Al câtelea? Pentru cât timp? 11 copii morți. Cum avea să supraviețuiască încă unuia? […]
Un băiat, coană Mărioara!
Vocea moașei a plutit minute în șir pe deasupra patului până a reușit să ajungă la ea.
Al doisprezecelea copil.
Singurul.
Și dacă totuși va supraviețui?”
„S-a întors cu trenul până la Dorohoi, unde, ca întotdeauna, în gară îl aștepta Costache cu docarul, urmat de căruța pentru bagaje. La Cracalia, aerul era la fel, moale și dens, încetinind trecerea timpului. A ieșit în livadă și a ieșit prin sat și s-a plimbat pe câmp și seara, întors în camera lui, a început lucrul la două lieduri, Maurerlied și Königshusarenlied, apoi a citit câteva poeme ale lui Carmen Sylva și a schițat Mittagsläuten.
A mers pentru patru zile la Mihăileni și a aruncat pietre în Siret și-n fiecare seară a stat pe prispă și i-a cântat mamei sale la vioară.
Apoi, după ce a terminat Mittagsläuten, liedul pe versurile reginei, s-a îmbrăcat cu costumul cel nou, negru, cu guler tare, și-a încălțat botinele cu nasturi, și-a pus batista la buzunarul reverului, a luat trăsura până în Dorohoi și din Dorohoi trenul și s-a dus la Sinaia.
Văzându-l la poarta palatului, înalt și frumos ca un zeu, chiar dacă un zeu neanunțat, regina s-a bucurat nespus.
Camera lui era, ca întotdeauna, pregătită. Domnișoara Bengescu era la curte – a surprins-o uitându-se la el, zâmbind cu subînțeles, chicotind mai apoi alături de celelalte fete care se îndreptau în grup spre Pelișor.
A doua zi dimineață, în zori, fata îl aștepta, așa cum conveniseră în seara precedentă, la finalul seratei muzicale, dincolo de poartă. S-au plimbat mai bine de-o oră, de-a lungul drumeagului care ocolea pădurea de stejari – plimbare pe care au reluat-o mai apoi în toate cele cinci zile cât a rămas Enescu acolo. O singură dată a încercat să se apropie mai mult, dar fata a râs, îndepărtându-se.
Regina Elisabeta era ca de obicei prinsă în nenumărate activități de binefacere. Bucuria ei de a dărui, de a-i ajuta pe cei aflați la nevoie îl impresionase de la bun început pe tânărul zeu. În seara dinaintea plecării, regina l-a chemat la ea în salon și, sărutându-l pe frunte, i-a dăruit un exemplar complet din ediția Bach-Gesellschaft a operelor lui Bach – și cadoul acela neașteptat l-a emoționat atât de puternic, încât Enescu a rămas minute bune cu el în mână, înțepenit, cu respirația blocată forțat, pentru a nu izbucni în plâns.”
Extrase din cartea „Enescu. Caiete de repetiții”, de Dan Coman, oferită de libris.ro.
