Floriile
Floriile sunt personificări ale florilor celebrate în duminica ce le poartă numele, Duminica floriilor, peste care Biserica creștină a suprapus sărbătoarea Intrării triumfale a Domnului Iisus în Ierusalim. Ca reprezentări mitice, Floriile sunt identificate în în mitologia romană cu Zeița Flora, frecvent atestată de arheologi în Dacia romană.
La reînvierea naturii, când înfloresc plantele, salcia și pomii fructiferi, s-au adăugat semnificații noi, în special cele legate de cultul moșilor și al strămoșilor. În această zi se fac pomeni, se curăță mormintele și cimitirele, se înfig în morminte ramuri de salcie, se invocă spiritele morților ș.a.
Ramura de salcie sfințită la biserică este simbol al castității și renașterii anuale a vegetației. Cu crenguțe de finic, identificate de creștini cu cele de salcie, evreii l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea Sa triumfătoare în Ierusalim.
Ramurile înflorite de salcie sfințite în Duminica Floriilor au diverse întrebuințări: împodobesc icoanele, crucile, mormintele, troițele, ferestrele, ușile și porțile caselor; asigură protecție magică și alungă spiritele malefice; sunt date vitelor pentru a fi mâncate ca să se înmulțească; sunt înfipte în pământul hodelor sau atârnate în pomii fructiferi și butucii de viță-de-vie pentru a le da rod bogat; previn durerile de șale în timpul secerișului dacă femeile și bărbații se încing cu ele; opresc vijeliile și ploile cu grindină pe timpul verii; ajută să se prindă vrăjile și descântecele etc.
La Florii, în unele sate din Oltenia, copiii colindau cu ramuri verzi de salcie, iar femeile, la Circovii Marinei (16-18 iulie), făceau din crenguțe de salcie un cerc prin care treceau bolnavii pentru vindecare. Coronițele de salcie erau obiecte sacre prin care se sărutau fetele la însurățit și, uneori, erau purtate pe cap de Paparudă.
Local, în ziua de Florii se scotea mărțișorul făcut cadou la 1 martie pentru a fi agățat într-un măceș sau într-un pom înflorit. În satele în care se credea că în ziua de Florii înfloresc urzicile, acestea nu se mai foloseau în alimentație, iar sărbătoarea se numea și Nunta Urzicilor.
Extras din cartea „Calendarul țăranului român“, de Ion Ghinoiu
