Meserii vechi
Daca mergem pe firul timpului, descoperim meserii care nu mai exista in prezent sau care au o vechime impresionanta, intalnindu-ne cu ele si in Romania.
Meseria de copist, un functionar care redacta si copia acte, era, desigur, apreciata mai ales inainte de aparitia tiparului, atunci cand se copiau manuscrise. La noi, printre numele sonore, poetul Mihai Eminesu a fost copist in cancelaria tribunalului din Botosani, iar Ion Luca Caragiale, la indemnul tatalui sau, a lucrat in calitate de copist la tribunalul din Ploiesti.
Una dintre cele mai intalnite meserii din Bucurestiul perioadei interbelice era aceea de negustor ambulant, usor de remarcat dupa vocea puternica prin care facea reclama produselor sau serviciilor pe care le vindea: legume, fructe, covrigi, dulciuri; lustruia pantofii sau avea un cantar de persoane.
Tot pe strazi ii intalneam si pe cosari, persoane care curatau hornurile caselor si despre care se spunea ca aduc noroc celor care-i vedeau.
O alta meserie de care era nevoie in trecut era aceea de tocilar. Prin mainile tocilarului treceau foarfecele, acele, cutitele si alte ustensile de care era nevoie sa fie ascutite.
Laptarul, inainte de inventia frigiderului sau in absenta acestuia, aducea laptele in fiecare dimineata si il lasa in fata caselor.
Lampagiul se ocupa de iluminatul stradal, aprinzand lampile cu gaz de pe strada cu ajutorul unei tije lungi.
Cu una dintre meseriile disparute am chiar o experienta personala si ma cuprinde o nostalgie frumoasa cand ma gandesc la ea. Meseria de liftier exista inca in anii ’80, atunci cand obisnuiam sa merg in vizita unde lucra mama, in redactia unei reviste de invatamant. Pentru a ajunge la ultimul etaj in una dintre cladirile din Casa Presei Libere foloseam liful, care era intotdeauna in grija unei liftiere – o doamna ce apasa pe butoane si care statea pe un scaun inalt si tricota, prezenta ei discreta impresionandu-ma de fiecare data. Liftul era locul ei de munca.
Autor: Veronica Stefan
