[:ro]O zi la muzeu: evenimente speciale pe 28 iunie la MNAR![:]

[:ro]Muzeul National de Arta al Romaniei va invita sa petreceti o zi de vara la sediul central din Calea Victoriei, unde joi, 28 iunie 2018, incepand cu ora 13.00 si pana seara, la ora 18.00, sunteti asteptati la un program divers si interactiv.

Ora 13.00, la Parterul Galeriei Nationale – Muzeul National de Arta al Romaniei, Cabinetul de Desene si Gravuri, va invita la lansarea catalogului expozitiei Stefan Luchian, maestrul artei grafice romanesti. 150 de ani de la nasterea artistului.


Prezentarea catalogului va fi urmata de un recital de camera sustinut de Teodora Ionescu (flaut), bursiera a programului Tinere Talente al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, partener in acest proiect. Aflam astfel despre placerea artistului pentru flaut, instrument pe care l-a si studiat. Finalul acestei intalniri va fi marcat de Elena Olariu, autoarea catalogului si a conceptului expozitional, care va sustine un tur ghidat in expunere.

Catalogul prezinta o sinteza a operei grafice apartinand lui Stefan Luchian si pune accent pe originalitatea tehnicilor experimentate de marele artist: pastelul pe panza, acuarela pe panza, zgarieturi, creion sau tus aplicate pe hartia Gillot. Treptat, tehnica pastelului il va conduce pe Luchian spre forme esentializate, peisajele sau naturile sale statice cu flori, devenind in final o sinteza de pete colorate, de o simplitate care-l va plasa intr-o modernitate stilistica inedita pentru arta romanesca din acea perioada.

Acuarela a fost o alta tehnica grafica in care Stefan Luchian a excelat, conferindu-i o valoare fara precedent in plastica autohtona. In anul 1903, cand artistul a deschis la casa Assan o expozitie, lucrarea Birt fara musterii (aflata astazi in patrimoniul Muzeului National de Arta al Romaniei) a atras in mod special atentia, starnind interes pentru efectele de lumina obtinute de Luchian, unice in arta romanesca de pana atunci.

Bogat ilustrat, volumul contine 97 de imagini, care reproduc lucrari apartinand Muzeului National de Arta al Romaniei, respectiv, Cabinetului de Desene si Gravuri si Muzeul Colectiilor de Arta. Patru pasteluri, care ilustreaza textul introductiv al catalogului, provin din patrimoniul Muzeul Municipiului Bucuresti.

Autoarea catalogului si curator al expozitiei: Elena Olariu, sef sectie Arte Grafice, Documentare.
Traducerea catalogului in limba engleza: Oana Raican.
Catalogul se poate achizitiona doar de la standurile Muzeului National de Arta al Romaniei.

Participarea este gratuita si se face in limita locurilor disponibile.

Muzeul National de Arta al Romaniei
Parterul Galeriei Nationale
Eveniment in cadrul expozitiei temporare Stefan Luchian, maestrul artei grafice romanesti
19 mai – 23 septembrie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminica, 10.00 – 18.00
Pret bilet: 10 lei
Gratuit: prima miercuri din fiecare luna

*****

Ora 16.00, are loc primul tur ghidat din cadrul expozitiei Vedute Venitiene din colectia Intesa Sanpaolo


Expozitia prezinta in premiera operele catorva dintre cei mai cunoscuti artisti italieni (dar nu numai) care au contribuit la consolidarea si raspandirea noului gen artistic pe parcursul secolului al XVIII-lea.

Capriccio cu biserica gotica si laguna de Canaletto (Venetia, 1697 – 1768), Vedere spre Canal Grande cu Riva del Vin si Riva del Carbon de Michele Marieschi (Venetia, 1710 – 1744), Piata San Marco catre San Geminiano de Francesco Guardi (Venetia, 1712 – 1793) si Veduta cu Santa Maria della Salute si Punta della Dogana de Hendrik Frans van Lint (Anvers, 1684 – Roma, 1763) ne poarta printre cladiri, locuri, colturi devenite definitorii pentru geografia, arhitectura si atmosferaVenetiei, oras care a contribuit din plin la dezvoltarea vedutei gratie atractiei exercitate asupra a nenumarate generatii de amatori de arta.

Lucrarile prezentate in expozitie provin din Colectia Intesa Sanpaolo, Gallerie d’Italia – Palazzo Leoni Montanari, Vicenza. Banca Intessa Sanpaolo este detinatoarea unei importante colectii – peste 20.000 de piese, dintre care mai mult de jumatate de o valoare culturala deosebita – prezentata publicului in trei palate istorice, foste sedii ale bancii reorganizate ca institutii muzeale in centrele oraselor Milano,Napoli si Vicenza.

Mai multe despre gen si reprezentari veti afla joi, de la ora 16.00, in compania lui Cosmin Ungureanu, specialist MNAR.

Muzeul National de Arta al Romaniei
Parterul Galeriei Nationale
14 iunie – 15 iulie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminica, 10.00 – 18.00
Gratuit: prima miercuri din fiecare luna

*****

Ora 18.00 – Va invitam la vernisajul expozitiei Metamorfoze. Camee, geme si bijuterii din colectia Muzeului National de Arta al Romaniei
Sala Oglinzilor a fostului Palat Regal, Calea Victoriei 49 – 53


Muzeul National de Arta al Romaniei, impreuna cu Centrul Gemologic Roman va invita in perioada 29 iunie – 30 septembrie 2018 la expozitia Metamorfoze. Camee, geme si bijuterii din colectia Muzeului National de Arta al Romaniei.

Expozitia reuneste circa 100 de piese reprezentative – in principal inele, dar si sigilii, cercei, bratari – decorate cu geme-intalii, camee si pietre pretioase din diferite epoci istorice, piese care nu au mai fost expuse pana acum. Selectia are la baza ideea de transformare: rocile si pietrele pretioase se metamorfozeaza fizic, functional dar si din punct de vedere al semnificatiei prin prelucrarea artistica. Geme si camee antice primesc monturi moderne: aura de nobilitate si valoare atasata vechimii se reflecta asupra interpretarilor ulterioare si imbogatesc relatia comanditarului sau utilizatorului/purtatorului nu doar cu trecutul, ci si cu prezentul caruia ii circumscrie un intreg sistem referential. Artisti bijutieri si comanditari contribuie la acest dialog mereu viu al modei cu trecutul.
O parte importanta din piese (mai ales inele cu geme si camee) provine din Colectia Pappazoglu, expozitia oferind detalii despre colonelul Dimitrie Pappazoglu.

Una dintre piesele spectaculoare ale expozitiei este un sigiliu, la care piatra sigilara are drept maner o mica statueta a unui marinar care se sprijina pe o ancora si un butoi. Sigiliul apartine familiei de baroni Nicolics de Rudna (astazi sat in Banat, cu cca 700 de locuitori, la 40 km sud de Timisoara; conacul de sec. XIX al familiei Nicolics exista si azi, si este monument istoric).

Printre piesele cele mai pretioase remarcam: un inel cu camee din lava- roca vulcanica, un inel cu camee din sardonyx shell, un inel cu gema din granat almandin si un talisman otoman, in forma de inima, din agat de Yemen, gema cu inscriptie pictata cu aur. Iar vedete ale expozitiei sunt desigur: un inel antic, sec. I d Hr. (79-81), montura si piatra, avand pe montura inscriptia TIT VES AUG/ BERENI AGR – Titus Vespasianus Augustus/ Berenice Agricola, – din domnia imparatului Titus Vespasianus Augustus, reprezentand-o pe zeita Victoria; un alt inel databil in 1870-1880, atelier austro-ungar, aur alb, galben si rosu, sardonix-agat, diamante rozete si smaralde naturale; cameea il reprezinta pe imparatul roman Marcus Aurelius; cele cinci inele (cu geme) databile in sec. XV-XVI; cele doua inele si bratara cu medalioane in micromozaic si inelul de cravata, din platina, cu safire, per. interbelica.

Ideea de metamorfoza guverneaza si scenografia expozitionala care pune in evidenta structura minerala a pieselor (roci si metale pretioase), intalnirea dintre antic si modern ca si spatiul in care este deschisa expozitia, ea insasi o bijuterie: Sala Oglinzilor a fostului Palat Regal, spatiu a carui bogata decoratie intra in dialog cu frumusetea si pretiozitatea pieselor.
Expozitia va fi completata cu o serie de conferinte si ghidaje tematice, iar primul eveniment va fi cel de sambata, 30 iunie, de la ora 11.00, din Sala Auditorium. Aii vor avea loc o suita de trei conferinte si un workshop cu identificare de roci sustinute de membrii Centrului Gemologic Roman, din partea carora putem admira in expozitie o serie de unelte de bijutier, o trusa de gemolog de la inceputul sec.XX si doua documente de breasla pentru practicarea meseriei de bijutier, de la 1847.
In cadrul aceleasi expozitii vor urma o serie de evenimente, dintre care amintim: doua ghidaje sustinute de Carmen Tanasoiu, curator al expozitiei, un workshop cu bijutiera Andreia Popescu de la Scoala de bijuterie contemporana Assamblage si o conferinta de prezentare sustinuta de arhitectul Andrei Multescu, autorul scenografiei expozitiei.

Muzeul National de Arta al Romaniei
Galeria de Arta Europeana – Sala Oglinzilor, spatiul pentru expozitii temporare
29 iunie – 30 septembrie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminica, 10.00 – 18.00
Pret bilet: 10 lei
Gratuit: prima miercuri din fiecare luna

Sursa: Muzeul National de Arta al Romaniei

[:]

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
RON Leu românesc
EUR Euro