Tradiții de Sfântul Dumitru
În fiecare an, pe 26 octombrie, credincioșii creștin-ortodocși îl celebrează pe Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir, o sărbătoare considerată a fi, după cea a Sfintei Parascheva, ultima și cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, moment care reprezintă începutul iernii.
În tradiția populară, Sfântul Dumitru este considerat cel ce desfrunzește pădurile și usucă ultimele plante, spre deosebire de Sfântul Gheorghe care înfrunzește și însuflețește întreaga natură, punând zăvor iernii.
Numele recunoscut în popor al Sfântului Dumitru este Sânmedru.
Conform tradițiilor populare, există numeroase obiceiuri pe care oamenii le respectă din strămoși. Dintre acestea, cele mai sectaculoase sunt considerate focurile vii, obiceiuri ce se săvârșesc în ajun de Sânmedru.
În ajunul sărbătorii, adică în noaptea de 25 octombrie se ține „Focul lui Sânmedru”, datina cere ca oamenii să aprindă focuri în propriile curți sau pe dealuri, focuri peste care copiii trebuie să sară pentru a fi „rumeni de sănătate”, iar tinerii pentru a se căsători.
Gospodinele obișnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri și prune uscate tuturor celor ce sar peste foc.
Limbile focului au rolul de a purifica și de a alunga jivinele, având totodată puteri roditoare, pentru că după stingerea sa oamenii aruncă cenușa și cărbunii în grădină spre a asigura bogăția roadelor în anul ce urmează.
În ziua de 26, se pomenesc și morții și se oferă pomană alcătuită din coliva de Sânmedru și colaci în formă de cruce.
Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor.
Încă din cele mai vechi timpuri, în ziua de 26 octombrie, ciobanii obișnuiesc să afle cum va fi iarna, conform unei tradiții de demult: își așază cojocul în mijlocul staulului de oi, așteptând să vadă ce oaie se va așeza prima. Dacă se va culca o oaie neagră, tradiția spune că iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, se spune că iarna va fi aspră.
Autor: Alexandra Udrea
