Ziua Crucii
„Este sărbătoare mare și se postește. Oamenii merg la biserică unde fac praznice. Se dă de pomană o ulcică plină cu mied, împodobită cu fir roșu la toartă și având deasupra covrig și lumânare.
De Ziua Crucii se închide pământul. Gângăniile și târâtoarele vor rămâne în pământ până de Alexii. Mai înainte de a intra în pământ, șerpii se adună pe un vârf de munte sau într-un aluniș. Acolo, toți scuipă pe coada unuia dintre ei. Din scuipatul lor fac o mărgică bună de leac. Șarpele care a mușcat peste an un om nu mai poate să intre în pământ. Nu-l mai primește. Va rămâne afară și va muri. De aceea, Ziua Crucii se mai numește și Ziua Șarpelui.
Oamenii evită șerpii. Există însă un șarpe alb-gălbui care trăiește sub prag sau în pereții caselor construite din nuiele împletite și lipite cu lut. Este numit șarpele casei, ceasornicul casei sau stima casei. Nu este bine să-l omori. Iar dacă fuge, casa rămâne în scurt timp pustie. Cine omoară un șarpe de casă moare și el.
De Ziua Crucii plantele pălesc. Rămân verzi numai cele necurate. Se culeg plante de leac.”
Extras din cartea Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau
