George Călinescu
„Iubita mea se cheamă România!”
George Călinescu, o personalitate eminentă în cultura și literatura română, a fost critic, istoric literar, scriitor și membru titular activ al Academiei Române. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu.
S-a născut la 19 iunie 1899, în București, fiind fiul Mariei Vișan. A locuit trei ani la București alături de familia sa, apoi a plecat la Botoșani și la Iași.
Primele două clase primare le-a facut la Iași, la Colegiul Carol I, celelalte două la București, la Școala „Cuibul cu barză”, a urmat apoi Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” la București, finalizându-și studiile medii la Liceul „Gheorghe Lazăr”.
După aceea, a urmat studiile de filologie și paleografie la Facultatea de Litere din București între 1919-1923. Din primul an al facultății are diverse colaborări la reviste literare, debutând în „Sburatorul” cu versuri și aforisme. De asemenea, a fost custode la biblioteca facultății și paleograf la Arhivele Statului.
După scurt timp de la susținerea tezei de licență în litere, care era intitulată „Umanismul lui Carducci”, devine profesor de limba italiană la diverse licee bucureștene și timișorene, iar apoi pleacă la Roma pentru doi ani. Părăsește țara cu prilejul editării revistei „Roma” al cărui redactor va deveni ulterior.
În 1929, se căsătorește cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureșteni. Începând cu 1931, colaborează în mod constant la revista „Viața Românească”, aceasta fiind coordonată de criticul Garabet Ibraileanu. Din 1931 devine profesor definitiv de literatură română.
În 1933, inagurează în „Adevărul literar și artistic” rubrica „Cronica mizantropului”. Trei ani mai târziu își ia doctoratul în litere la Universitatea din Iași cu teza despre „Avatariile faraonului Tla”, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminesu, pusă în valoare pentru prima dată de tânărul G. Călinescu.
De asemenea, a fost numit conferențiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universității din Iași. În 1937 obține, în urma concursului, postul de conferențiar provizoriu la „Catedra de estetică și critică literară” a Facultații de Litere și Filosofie a Universității Al. I. Cuza din Iași, devenind profesor titular în 1944.
Un an mai târziu, în 1945, este numit profesor titular și la Facultatea de Litere a Universității din București.
După 1947, va fi eliminat de la catedra din cauza faptului că în perioada interbelică s-a manifestat ca un intelectual democrat, cu idei de stânga.
A realizat studii despre viața și opera marilor scriitori români Eminescu și Creangă: „Viața lui Mihai Eminescu”, „Opera lui Mihai Eminescu”, „Viața lui Ion Creangă”
Preocupat de folclorul românesc a studiat basmele populare și a scris „Estetica basmului”.
Câteva dintre aceste studii preced opera sa fundamentală, monumentală lucrare „Istoria literaturii române de la origini până în prezent.
Mai mult de atât, criticul și istoricul literar George Călinescu se dovedește a fi și un romancier talentat, manifestând predilecție pentru mediul citadin. Romanele „Cartea nunții”, „Enigma Otiliei”, „Bietul Ioanide” și „Scrinul negru” confirmă virtuțile unui prozator de excepție și pun în prim-plan propriile idealuri estetice și idei de critică literară.
De asemenea, dramaturgia lui Călinescu este ilustrată de piese ca „Sun sau Calea neturburată”, „Mit mongol” sau de cele reunite în volumul „Teatru”.
În noiembrie 1964, a fost internat cu diagnosticul de ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, a plecat spre alte zări să-și continue operele, lăsându-ne moștenire o lucrare fundamentală pentru cultura poporului român.
Autor: Andreea Ștefania Șușală
