Anul Nou, renașterea Zeului
Calendarul popular este deschis de ziua nașterii primei divinități a omenirii, Anul, personificare a Soarelui. Acesta este Vechi (bătrân), în ziua de 31 decembrie, și Nou (Tânăr), după moartea și renașterea lui în noaptea de Revelion. Astrul zilei, Soarele, a fost asociat cu cei mai importanți zei ai omenirii: Zeus, Saturn, Shiva, Crăciun, Mithra și alții. Începând cu ziua de naștere a Zeului An, timpul personificat crește, se maturizează, îmbătrânește și moare, pentru a renaște după 365 sau 366 de zile.
Sfinții calendarului popular, metamorfoze ale aceleiași divinități, sunt mai tineri sau mai bătrâni după distanța (zilele) care îi separă de moartea și renașterea Anului Nou: Sânvăsâi, celebrat în prima zi a anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubește și petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie) este un tânăr războinic, călare pe cal; Sântilie (20 iulie) și Sânmedru (26 octombrie) sunt maturi, după care urmează generația sfinților-moși: Moș Andrei (30 noiembrie), Moș Nicolae (6 decembrie), Moș Ajun (24 decembrie) și Moș Crăciun (25 decembrie) care anunță moartea și renașterea timpului calendaristic.
Zeul An este nemuritor prin moarte și reaștere perpetuă, nu prin viața veșnică, iluzorie, dorită de muritori.
Extras din cartea „Calendarul țăranului român”, de Ion Ghinoiu
