„De obicei, copistul lucra singur in camara lui, dar exista pareri care spun ca puteau fi si ateliere mai mari, cu mai multi lucratori. Astfel, unii pregateau pergamentul, frecandu-l cu o creta speciala, altii il liniau pentru ca scrisul sa fie drept, apoi veneau altii si scriau textul. In urma lor, oameni cu talent la desen iluminau manuscrisul, adica il ilustrau. Dar cateodata un singur lucrator realiza toate aceste etape. Copistii incercau sa lucreze cat mai mult pe timpul zilei, langa fereastra, la lumina soarelui, pentru ca lucrul la lumina slaba a lumanarii le dadea dureri de ochi. Aveau pe mese sticlute cu cerneluri, penite fine, cotiere si prafuri de uscat cerneala. Cernelurile stateau in calimari si puteau fi de aur, dar si de alte culori.” (Extras despre copist.)

„De cand ne imbracam? Eheei, croitoria are o istorie foarte lunga! La inceputuri, in Preistorie, vanatorii se acopereau cu piei de animale, pe care le gaureau si le prindeau cu sfori pe corp, ca sa-i apere de vremea rea. In Antichitate, romanii se acopereau peste tunica simpla cu o patura din lana subtire, care se numea «toga». Era simpla, dar, daca vei privi pe Columna la imparatul Traian, vei vedea ca aranjarea ei pe trup era o treaba serioasa. Sclavii care il ajutau pe Traian sa o imbrace trebuiau sa aibă talent, caci faldurile ei nu puteau cadea oricum, ci intr-un fel elegant, care sa impresioneze multimile in timpul discursurilor.” (Extras despre croitor.)