Ce însemnătate are Crăciunul pentru mine
De multe ori când poporul îmi ura un „Crăciun vesel”, simțeam cum mi se urcau noduri în gât, și năzuințele lui de a-mi face ziua mare și fericită, îmi umpleau ochii de lacrimi.
Mă simt, deci, datoare de a încerca să povestesc odată însemnătatea ce o are pentru mine aniversarea acestei sărbători, prin descrierea câtorva nopți de Crăciun, care au avut o mare însemnătate în viața mea.
O copilă din Europa occidentală nu poate într-o singură zi să fie transformată într-o prințesă orientală, căci amintirile din copilărie și tradițiunile patriei și căminului părintesc sunt prea adânc săpate în sufletul cuiva.
Neluând în seamă adânca noastră iubire pentru noua noastră patrie, și neobservând calda simpatie ce ne leagă de poporul de rasa latină, peste care am fost chemați – de soartă – de a domni, noi amândoi, – fiica țării de pe Rin, și fiul Alpilor swabiani – nu ne putem lipsi niciodată de sentimentele și comunitatea de idei și care, departe de a se putea șterge prin experiențele următoae, par tocmai să câștige în intensitate prin împrejurările ce ne înconjoară în anii de mai târziu.
Din această comunitate, sunt multe așa-zise „tristeți anumite” și regrete, aparținând timpului acesta, care fac ca venirea nopții de Crăciun să fie redeschiderea unei răni vechi, și a cărei durere nu va înceta niciodată.
Destul de posomorât trebuie să fi fost pentru tânărul și nou alesul principe stingher, primul Crăciun pe care l-a petrecut în țara sa adoptivă, unde dânsul singur se simțea încă străin.
Din multă considerație pentru indispoziția lui de acasă, pe care în zadar crezuse de a fi ascuns-o celorlalți, mareșalul de ceremonii, în nețărmuita sa iubire, spre a-l mai înviora, a așezat în odaia-i decorată și împodobită cu flori și mii de lumini, portretul mamei sale, care îi sosise tocmai din Sigmaringen, ca să-i dea iluzia că ia parte la obișnuita adunare a familiei fericite, și care-i atât de importantă la fiecare familie bună germană, ca înfățișare a festivalului.
Dar, pe când intră în odaie, zări deodată dulcea-i față privind la el cu o iubire neasemuită, și observând pe chipul ei mult iubit trăsăturile îndurerate care purtau urmele recentelor evenimente triste, simțirea lui redeschisă îl învinse aproape și trebui să-și întoarcă fața, spre a-și ascunde emoțiunea pe care n-o mai putea reține, de vreme ce-și aminti cât de dureros se rupse inima mumei sale în cursul anului trecut, nu numai prin despărțirea de dânsul – copilul pe care cu atâta durere l-a văzut pierzându-se în întunericul necunoscut – ci și de pierderea celuilalt fiu, nu mai puțin iubit, care, de tânăr încă, a și împărtășit soarta unui ostaș – murind în brațele ei, trei zile în urma bătăliei, de rănile căpătate pe câmpul crâncenei lupte de la Königgrätz.
Extras din cartea Cugetări și impresii, de Carmen Sylva (Regina Elisabeta), cu desene de Iulia Hasdeu (Editura Saeculum Vizual, 2015).
