[:ro]Conferinta „Valentele luminii. Intre Hannukah si Craciun”[:]
[:ro]Muzeul Municipiului Bucuresti va invita joi, 19 decembrie 2019, ora 18:30, la conferinta „Valentele luminii. Intre Hanuka si Craciun”, cu Felicia Waldman, la Palatul Sutu.
Coordonatorul Conferintelor de joi – Catalin D. Constantin.
Primul lucru „bun” pe care l-a facut Dumnezeu in procesul creatiei a fost lumina. Importanta luminii este asadar evidenta inca de „la inceput”. De aici si pana la a vedea totul in termeni de lumina nu a fost decat un pas, pe care traditia iudaica, mai ales in forma ei kabbalistica, l-a facut foarte usor si natural. Daca Adam a fost o creatura din lumina, iar ceea ce a pierdut prin cadere a fost capacitatea de a contempla si a fi parte din lumina divina, atunci scantei din aceasta lumina exista in fapt in tot si in toate, depinde doar de noi ce facem cu ele. Sa vedem asadar care este rolul si rostul luminii in viata noastra, dar si al nostru in viata luminii, in apropierea a doua sarbatori care o celebreaza, in forme diferite si totusi asemanatoare: Hannukah si Craciunul.

Dr. Felicia Waldman este conferentiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti, coordonator al Centrului de Studii Ebraice si editor al revistei academice Studia Hebraica.
Este Profesor Afiliat la Universitatea din Haifa, visiting professor la Universitatea de Stat din Milano, Universitatea Paul Valery din Montpellier si Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi, precum si profesor invitat la Institutul Diplomatic Roman din Bucuresti.
Domeniile sale de expertiza includ misticismul evreiesc, educatia despre Holocaust si patrimoniul evreiesc din Romania. A publicat 4 carti si peste 30 de articole si a co-editat 3 volume pe aceste teme.
Pe parcursul ultimilor 18 ani a coordonat 12 proiecte internationale de cercetare a istoriei evreilor romani si patrimoniului evreiesc din Romania si a fost invitata sa prezinte materiale in cadrul a peste 70 de conferinte internationale.
Este Adjunct al Sefului Delegatiei Romaniei la International Holocaust Remembrance Alliance si castigator al Premiului „Al. Safran” 2014 pentru cartea „Romania, Israel, France: Jewish Trails, Volume in Honor of Professor Carol Iancu”, Editura Universitatii din Bucuresti, 2014 (22 contributii in romana si engleza) si „Roumanie, Israel, France: parcours juifs. Hommage au professeur Carol Iancu”, Honore Champion, Paris, 2014 (34 contributii in franceza), (ambele co-editate cu Danielle Delmaire si Lucian Zeev Herscovici).
Bilet intrare – 10 lei.
Sursa: Muzeul Municipiului Bucuresti
[:]

