Ion Luca Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie 1852, dar a fost declarat in acte abia la 1 februarie. Certificatul de botez, descoperit in anii 1970 la Arhivele Statului, mentioneaza: „La intai ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cincizeci si doi au nascut Iecaterina cu legiuitul dumisale sot a nume Dl Luca Caragiali. Si astazi la sapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci si doi s´a botezat in legea pravoslavnica a Bisericii Rasaritului”.

„El, domnul Caragiale” este un text frumos in care Caragiale aminteste, undeva, la final de faptul ca neamul romanesc asteapta cu rabdare sa vina vremea cand va da culturii si civilizatiei europene concursul specific, cu care a fost inzestrat de Dumnezeu. „Imi imputati ca in scrierile mele n-as avea destula iubire. Eu cred ca o fi, dar, fireste, ca sa o gaseasca cineva trebuie sa o caute. Cum s-ar zice: cusatura pingelii nu se vede daca nu e facuta cu ata alba. Numai ca eu, dragii mei, am scris de dragul pingelii, nu al cusaturii. Daca va place, bine, eu va multamesc. Daca nu, mergeti si voi la alti musterii, ca slava Dumnului, sunt destui. Suparare nu incape. Sa fiti sanatosi si veseli! Al vostru Caragiale”.

Mandria de a-si trai lucid epoca se asociaza in teatrul lui Caragiale cu hotararea inflexibila de a nu dezarma in fata infamiei. A fost gazetar, sufleur, revizor scolar, copist, profesor, corector, registrator, director general al Teatrelor, patron de berarii falimentare, iar in politica a trecut de la conservatori la socialisti, apoi la liberali, junimisti si radicali.

Intrarea este libera, in ordinea sosirii, in limita locurilor disponibile.

Sursa: MNLR
[:]