Plăcinta dobrogeană a obținut recunoaștere europeană
După aproape 5 ani de la depunerea documentelor, România a obținut recunoașterea europeană cu Indicație Geografică Protejată pentru produsul „Plăcinta dobrogeană”. Astfel, plăcinta dobrogeană se alătură altor 10 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european, 4 dintre ele fiind din județul Tulcea.

Plăcinta dobrogeană, un preparat pe care îl făceau bunicile și străbunicile noastre
Dovezile istorice privind vechimea și notorietatea produsului sunt transmise prin izvoare orale, culese și transcrise în reviste, cărți, pentru a fi păstrate în timp pentru generațiile viitoare.
Astfel, din spusele dobrogenilor reiese că plăcinta are o vechime de peste un secol și jumătate: „…știu rețeta de la bunica. Dacă trăia, avea acum peste 120 de ani…”
Prin tradiție, plăcinta dobrogeană poartă cu ea o serie de rigori și amănunte, care se transmit din generație în generație. Tradiția consumări produsului „Plăcintă dobrogeană” în timpul sărbătorilor precum „Lăsata Secului”, la botez, la nuntă, de Anul Nou se menține în întreaga zonă a Dobrogei.
O plăcintă delicioasă, cu multe ouă, brânză și iaurt
Preparatul „Plăcintă dobrogeană” este un produs obținut din foi umplute cu brânză telemea sărată, amestecată cu ouă și caș. Foile se obțin prin întinderea și tragerea aluatului, apoi sunt umplute, rulate, încrețite și așezate în formă de spirală în tăvi rotunde. Gustul este sărat, dat de amestecul de brânză telemea, caș, ou și iaurt, coapte împreună cu foile din aluat nedospit.
Produsul „Plăcintă dobrogeană” are o consistență moale, fragedă, datorită amestecului de iaurt și ou turnate deasupra, față de alte produse de același tip care au o consistență crocantă cu suprafața ușor casantă. Aromele de brânză coaptă, aluat copt și ou sunt foarte marcante și predomină.
Arealul geografic în care se produce această plăcintă este constituit din județele Tulcea și Constanța, regiune recunoscută sub denumirea de Dobrogea.
Citiți continuarea articolului AICI.
Sursa: Discover Dobrogea


