Prin piețele lumii
Aceasta este o poveste despre o carte minunată și despre câteva piețe din întreaga lume.
Cartea „Prin piețele lumii” (autoare: Maria Bahareva, ilustratoare: Anna Desnițkaia; traducere din limba rusă de Vasile Ernu; Editura Frontiera, 2023) este o sărbătoare a simțurilor și o reîntoarcere la memoria gustului, căci, dincolo de vizual, fructele, legumele și mirodeniile înseamnă mai ales gust.
Și eu îmi amintesc de grădina bunicii paterne și de momentele în care mă ruga să aduc roșii pentru o ciorbă, o tocăniță sau o salată. Am și imaginea dovleacului generos, în nuanță puternică de portocaliu, care înainte să fie mâncat, umplea bucătăria de vară de un miros irezistibil. Porumbul cules din spatele casei, prunele și merele din livadă, fructele mâncate din copac și murele din rugi – toate acestea se găseau din belșug la bunica, într-o piață naturală. Poate tocmai de aceea piețele din orașe au atât de mult farmec pentru cei ca mine, căci ne amintesc de gesturi vechi, când doar întindeam mâna și mâncam fructele direct din copac.
Memoria gustului înglobează și simțurile vizual și olfactiv. Spunem în prezent că ne e dor de gustul roșiilor din copilărie, pe care le ni amintim imperfecte, de mărimi diferite. Ne amintim și cum uscau bunicile noastre teiul și menta pentru ceaiurile din serile lungi de iarnă sau cum stăteau gutuile așezate frumos la copt pe ziare. Simt și acum mirosul mâncării de prune, numită chisăliță în zona județului Argeș, în satul în care a locuit bunica mea paternă, o văduvă care și-a crescut singură cei patru copii, după ce bunicul meu a murit la 25 de ani în Al Doilea Război Mondial.
În cheie antropologică, „sinestezia este considerată cheia memoriei alimentare, iar câteva aspecte au fost surprinse de Kirshenblatt-Gimblett (1999): „De la culoare, abur, strălucire și textură extragem gustul, mirosul și tactilul… Gustul este ceea ce anticipăm și deducem din aspectul lucrurilor, din cum se simt, din miros și sunet. Ochii noștri ne lasă «să gustăm» mâncarea de la distanță, activând simțul memoriei gustului și al mirosului” (Apud Sutton, 2010, traducerea mea) – extras din lucrarea de dizertație pe care am scris-o la finalul Masterului de Antropologie, intitulată „Drumul cafelei din România socialistă spre postmodernitate: de la nechezol la cafeaua de specialitate. Clasă, gust și memorie”.
Preiau din aceeași lucrare: „Dacă este evident, accentuează Sutton, că suntem ceea ce mâncăm, este valabilă și reciproca: suntem ceea ce am mâncat, utilizând timpul trecut, pentru că amintirile nu sunt doar imagini simple pe care creierul le relevă la anumite intervale, ci ele sunt formate ca urmare a unei interacțiuni dintre trecut și prezent. Prin urmare, puterea pe care o are memoria alimentară derivă parțial din sinestezie, mai exact din încrucișarea experiențelor din registre senzoriale diferite: gust, miros sau auz. Nu este de mirare, deci, că dispozițiile senzorial-perceptive sunt încorporate în obiecte precum piersicile sau alte alimente, dar și în gesturi ca băutul cafelei de dimineață (Seremetakis, 1994, apud Sutton, 2001)”.
Iată, așadar, că această carte – „Prin piețele lumii” – face apel la memoria vizuală, olfactivă și gustativă și ne trimite în trecut, atunci când ni s-au format primele amintiri alimentare, ceea ce o face și mai valoroasă prin faptul că reușește să creeze un cumul de senzații bazate pe experiențe care pot fi retrăite.
Capitolele cărții
Cartea este organizată în 12 capitole care corespund lunilor anului. Fiecare lună conține o țară și două piețe din spațiul geografic respectiv. Să vedem ce piețe vom găsi în fiecare lună:
Ianuarie – Israel: Piața Mahane Yehuda, Ierusalim și Piața Levinsky, Tel Aviv;
Februarie – Chile: Piața Centrală, Santiago și Piața de pește Angelmó, Puerto Montt;
Martie – Thailanda: Piața plutitoare Amphawa și Piața Klong Toey, Bangkok;
Aprilie – Spania: Piața La Boqueria, Barcelona și Piața La Bretxa, San Sebastián;
Mai – Franța: Piața de fructe și legume de pe Cours Saleya, Nisa și Piața acoperită Paul Bocuse, Lyon;
Iunie – SUA: Piața din Union Square, New York și Piața din Clădirea portului, San Francisco;
Iulie – Etiopia: Mercato, Addis Abeba și Piața din Bahir Dar;
August – România: Piața Obor, București și Piața Dacia, Brașov;
Septembrie – China: Piața Yulin, Chengdu și Piața de dimineață Shengfu Xiaoguan, Beijing;
Octombrie – Ungaria: Piața Centrală, Budapesta și Târgul Szimpla, Budapesta;
Noiembrie – Maroc: Piața Jemaa el Fnaa, Marrakech și Piața de pește din Essaouira;
Decembrie – Marea Britanie: Barough Market, Londra și Piața acoperită din Oxford.
Dincolo de informațiile practice – obișnuințe de mers la piață, cele mai populare produse, moneda țarii respective –, cartea conține și rețete locale, ceea ce o face și mai interesantă.
Savoarea cărții, din punctul de vedere al informațiilor, o dau și două rubrici fixe: ghid de conversație și cea mai mică bancnotă (și ce poți cumpăra cu ea). De exemplu, în Maroc cu 20 de dirhami poți cumpăra o porție de harira (o supă tradițională cu linte, roșii și carne); în Israel, cu 20 de shekeli luăm o porție de falafel (chifteluțe din pastă de năut cu legume, într-o pita), iar în China cu 1 yuan vom cumpăra o lăptucă.
Și pentru că e normal să tragem spuza pe turta noastră, voi prezenta câteva extrase despre Piața Obor din București, dar înainte vă invit să citiți un scurt istoric al acesteia.
Piața Obor este considerată una dintre cele mai mari piețe agro-alimentare din România și una dintre cele mai cunoscute din Europa. Prima atestare documentară este din secolul al XVIII-lea, Piața Obor fiind numită „Târgul de afară”, „Oborul” sau „Oborul de vite”.
De la antropologul Florin Dumitrescu am aflat că aici se comercializa cherestea, care era foarte importantă în trecut, căci în București se făceau străzi din lemn. Pe la 1820, în zonă erau prezenți zapciii (cei care adunau taxele), iar domnitorul de atunci a dat un decret prin care se preciza ca aceștia să lase Oborul în pace și să se înființeze o expoziție națională, care se numea oficial „Expoziția națională de vite, flori, legume, produse agricole și industriale”.
Hala veche a Pieței Obor se studiază la Institutul Mincu din București pentru că este considerată o capodoperă (pentru felul în care a fost concepută), având și o parte importantă de transport cu șine pentru mărfuri.
Pe site-ul historia.ro se precizează că la începutul secolului al XX-lea se organiza Târgul Moșilor, cunoscut și ca Bâlciul Moșilor, unde se vindeau gogoși, turtă dulce, brânzoaice și țuică de prună autentică. Existau, de asemenea, berării cu program muzical și artiști comici. Bâlciul Moșilor se ținea pe locul Halelor centrale Obor. Datorită spațiului imens, de 100.000 mp, și a aglomerației care se crea, a apărut expresia „Ce te îmbulzești ca la Moși?”.
„Constructia Halelor centrale Obor a început în octombrie 1936 după proiectul arhitecților Octav Doicescu, Ion Fonescu și Dan Iovănescu, execuția apartinând antreprizei ing. S. Neicu și Uzinelor Reșița. După demisia lui Octav Doicescu, lucrarea a fost preluată de arh. Horia Creangă.
Proiectul final al clădirii ce adăpostea Halele Obor aparține arhitecților români Horia Creangă și Haralamb Georgescu, încadrându-se stilistic în modernism. Demararea construcției a avut loc în anul 1936, aplicându-se o soluție constructivă tehnică originală: structura era din oțel sudat, învelit cu beton poros, fundațiile erau din beton, iar scheletul de oțel.
Horia Creangă a proiectat hala cu un volum unic 280x150m și înăltimea de 16,4 m. În septembrie 1941, dupa montarea scheletului metalic, lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri, dar au fost reluate în anul 1942 cu câteva modificări față de proiectul original, hala fiind redusă la 159x70m. Construcția a fost inaugurată în 1950. Clădirea se află pe Lista Monumentelor Istorice din 2004, cu codul LMI B-II-m-B-19947, purtând titulatura „Halele Centrale Obor”, aflăm de pe site-ul ci-co.ro.
Extrase din carte despre Piața Obor din București
Aici se vând în fiecare zi peste 90 de tone de legume proaspete (adică aproximativ cinci camioane mari pline).
Nu rata!
Tarabele cu verdețuri, lavandă uscată și legături de usturoi. Miros atât de bine!
Pentru părinții tăi
Pot mânca mici pe terasa Obor. Micii sunt un fel de chifteluțe lungi din carne tocată, făcute la grătar. S-ar putea să îți placă și ție!
În carte este inclusă și Piața Dacia din Brașov despre care aflăm următoarele:
Există din anii 1980.
Nu rata!
Bucățile de lemn de pe tarabele cu brânză. De fapt, nu este lemn, ci brânză de burduf învelită în scoarță de brad, care arată exact ca un butuc.
Gustă:
clătitele umplute brașovene. Se vând adesea cu carne, dar există și umpluturi dulci.
Și pentru a echilibra prezentarea, vă las și câteva extrase despre o piață în care mi-aș dori să ajung – Piața plutitoare Amphawa din Thailanda (o piață populară într-un sat vechi de pescari):
Cum arată:
o sumedenie de prăvălii înșirate de-o parte și de alta a canalului. Pe malul apei dunt mese la care vânzătorii ambulanți vin direct cu barca. Poți cumpăra și mânca pe loc!
Nu rata!
Regiunea Amphawa este renumită nu doar pentru piață. Aici există o colonie uriașă de licurici, pe care îi poți admira seara într-o excursie specială cu barca. Dacă ai noroc, vei vedea copaci acoperiți de luminițe pâlpâitoare!
Gustă:
Mâncarea mea preferată este khanom khrok, niște clătite de orez cu umplutură de cocos. Pot să mânânc cinci odată! (Anong W, 7 ani)
Cartea a beneficiat de o dublă lansare – la terasa Obor Amor din Piața Obor și la Salonul de carte Bookfest, în prezența traducătorului Vasile Ernu și a antropologului și scriitorului Florin Dumitrescu.
Despre autoare, ilustratoare și traducător
Maria Bahareva a lucrat ca editor pentru diverse proiecte media, precum National Geographic Traveller, și a scris ghiduri de călătorii. Prin piețele lumii este prima sa carte pentru copii. Maria locuiește la Budapesta împreună cu fiica și cele două pisici. Merge des la cele două piețe menționate în carte – Piața Centrală și Piața Szimpla.
Artista Anna Desnițkaia a absolvit în 2011 Facultatea de Arte din Moscova și lucrează ca ilustratoare de carte pentru copii, în special carte de non-ficțiune. Este cunoscută publicului din România ca ilustratoarea cărții O sută de ani în casa noastră de Aleksandra Litvina, publicată de Frontiera în 2021. Arta ei beneficiază de recunoaștere internațională, fiind prezentă la Expoziția ilustratorilor de la Bologna (2019), Premiul Astrid Lindgren Memorial (nominalizare, 2018) și Bienala de la Bratislava (2017). Anna locuiește în Israel împreună cu soțul și cei trei copii.
Traducătorul Vasile Ernu este absolvent al Facultății de Filosofie – Universitatea Al. I. Cuza, Iași. Scrie texte de opinie în diverse reviste și cotidiene. A publicat peste zece volume, traduse în mai multe limbi. Ultima carte publicată este Sălbaticii copii dingo, Editura Polirom, 2021.
Vasile Ernu este preocupat de piețele alimentare și, în general, de viața de zi cu zi a societății, în special în sate și în orașele mici.
Gânduri de final
Cartea aceasta mi-a amintit de bunica, de mama și de sora mea – neîntrecute în preparate culinare de toate felurile. Pâinea pe vatră, mămăliga cu brânză și unt făcut în putinei, mâncarea de prune – toate ale bunicii; ciorbele și pilaful mamei, dar și prăjiturile soră-mii, care era un fel de cofetar al blocului în care locuiam, au în memoria gustului meu o casă generoasă, cu mai multe camere.
Și, drept să vă spun, parcă mi s-a făcut foame. Plec la piață! 🙂
Cartea se poate cumpăra de pe site-ul Editurii Frontiera.
Autoare: Veronica Ștefan
