Salonul Artelor Decorative 2020 la Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni a deschis cea de-a XVIII-a ediție a Salonului Artelor Decorative, program aflat, an de an, într-o permanentă dezvoltare, într-un format modern de expunere, menținând secțiunile consacrate: Famous, New Blood, History și Portfolio Room.

„Particularitatea acestei ediții a Salonului Artelor Decorative o reprezintă pregătirea lansării în parteneriat cu PostModernism Museum și Asociația Maia a Centrului de resurse pentru artele decorative, o platformă necesară, dar inexistentă până acum, care va putea fi accesată permanent, gândită să centralizeze și să clădească memoria documentară pentru manifestări și creații artistice relevante în această arie a artelor vizuale din România. O astfel de resursă, general accesibilă – inclusiv de la distanță – este cu atât mai valoroasă în momentul de față.”, a declarat Liviu Jicman, director general al Muzeului Național Cotroceni.

 


Proiectul derulat de Asociația Maia beneficiază de parteneriatul strategic cu Muzeul Național Cotroceni și PostModernism Museum și de o cofinanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național.

Artiștilor consacrați – Marijana Bițulescu și Ilie Rusu – li se alătură tinerii artiști: Erika Eva Popliceanu, Livia Elena Greaca, Maria Laura Greaca, Tudor Matache, Cosmina Maria Anghel, Alexandru Ranga și Ioana Stelea.

Secțiunea History conține o prezentare documentară a cercetării efectuate în anul 2019, care se regăsește în volumul bilingv Patrimoniul cultural revizitat. Simpozionul de ceramică Medgidia 1971-1977, realizat de Asociația UMA ED România, precum și povestea formelor de lucru, a matrițelor din spațiul dedicat Ceramicii al Combinatului Fondului Plastic, realizat în cadrul Galateea Contemporany Art, intitulat generic 2m3 de istorie.

Portfolio Room reprezintă o retrospectivă a evenimentelor din sfera artelor decorative din anul 2019: Bienala Albastră – Bienala Internațională de Artă Vizuală Brașov – HRONICON, Pigmento – Între uzanțe și experiment – Bienala de Arte Decorative București, Bienala Internațională de Ceramică Cluj ediția a IV-a și Special – Cristina Mary Molnar.

Salonul Artelor Decorative 2020 este curatoriat de Cosmin Năsui și Georgiana Cozma.
În perioada 17 iulie 2020 – 10 octombrie 2020, Salonul Artelor Decorative poate fi vizitat de către public, doar în baza unei programări prealabile prin email, la adresa vizitare@muzeulcotroceni.ro, sau telefonic, la numărul 021.317.31.07, cu respectarea regulilor de acces în cadrul Muzeului Național Cotroceni.

Deschiderea evenimentului poate fi vizionata AICI.

Sursa: Muzeul Național Cotroceni

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
RON Romanian leu
EUR Euro