Interviu cu Mihaela CaratĂ
Promenada Culturală arată partea luminoasă a României
Mihaela Carată este o femeie frumoasă, emană o energie curată și iubește România. Este pasionată de călătorii, citit și de descoperitul sub orice formă. Un om curios, care din dragoste pentru România și din pasiune pentru frumos, a lansat un proiect unic „Promenada Culturală”, un proiect menit să promoveze spiritul boem și misterios al României. „Simt organic acest proiect. Mi-e foarte aproape de inimă”, ne mărturisește Mihaela, într-un interviu de suflet.
***
Rep.: Cine este Mihaela Carată?
M.C.: Sunt o persoană îndrăgostită de România, de rădăcinile pe care le avem aici și de tot ceea ce aduce bun legătura cu acest pământ.
Rep.: Care este povestea din spatele Promenadei Culturale? Cine a venit cu această idee?
M.C.: Povestea Promenada are o parte de miraculos. Am visat într-o noapte un tren, ale cărui ferestre au dispărut, era ca un tapet care se decojea și care mi-a revelat o pădure minunată. Aveam un sentiment intens de conexiune cu pădurea, verdele, pământul. La scurt timp după acest vis, am primit un telefon de la prietena mea Mirela care locuiește la Bruxelles si este profesoara de limba romana ca limba straina si care imi spunea ca vrea sa vina in Romania cu un grup de cursanti, sa le arate Bucurestiul. Acesta a fost primul pas către existenţa Promenadei Culturale, totul a început să se configureze limpede în mintea mea, am făcut documentarea, am organizat traseul prin București și am creat asociația. Au urmat și alte excursii despre care voi povesti mai târziu. E limpede că visul cu trenul și călătoria mea în spațiu deschis au fost premonitorii.

Rep.: Ce înseamnă România pentru tine?
M.C.: Până la existenţa Promenadei, România era țara în care m-am născut și mă gândeam deseori că pot pleca să muncesc în altă țară. După ce am creat Promenada, a rămas țara în care m-am născut, dar mi-am descoperit cu adevărat sentimentul de apartenență, iar când intru în contact cu străinii vreau să le arăt partea frumoasă și luminoasă a României, partea pe care eu o iubesc. Acum simt o bucurie imensă că am avut norocul să mă nasc aici și pare că odată cu existența Promenadei Culturale am învățat să îmi descopăr țara și să o iubesc exact asa cum e.
Rep.: Cum ai dori să fie România văzută de străini?
M.C.: Simplu, așa cum o văd eu. România e, în plan metaforic, familia noastră. Ți-e mamă sau fiică, iar familia o accepți cu bune și mai puțin bune.
Rep.: 3 motive pentru care cineva ar trebui să viziteze România?
M.C.: Oamenii, pentru că știu să fie gazde incredibile. Locurile, pentru că sunt atât de frumoase, natura fiind generoasă, și ea, la acest capitol! Și mâncarea, care, pe lângă faptul că e gustoasă, în jurul ei se nasc povești minunate!
Rep.: Ce argumente ai pentru cei care doresc să vină aici ca turiști, dar nu îndrăznesc din cauza „reclamei” nefaste care i se face României?
M.C.: Cred că oamenii au învățat să citească printre rânduri. Avem olimpici, IT-iști apreciați global, meșteșugari neîntrecuți, ghizi turistici foarte bine pregătiți – sunt doar câteva exemple. Sunt comunități interesante de expați care povestesc frumos despre România, sunt și oameni care au călătorit în țara noastră și au îndrăgit-o tocmai pentru contrastele sale, recomandând-o mai departe. Cred că vom fi iubiți când vom începe mai întâi noi să ne iubim.
Rep.: De ce „promenada” și nu un alt cuvânt? Și de ce culturală?
M.C.: E un termen mai vechi pentru conceptul de plimbare, are parfumul plimbărilor de altădată, în tihnă, cu bucuria timpului interior, petrecut pentru a crea și întreține legături cu oamenii. Adjectivul „culturală” este pentru a completa conceptul de promenadă, ne dorim să arătăm dimensiunea culturală a României. Cred că avem nevoie de cultură în mod fundamental, suntem datori să povestim despre trecutul nostru cultural și să îl cream pe cel prezent. Ne interesează istoria culturală a unui loc pentru că are vibrația acelui loc și ne face să înţelegem de ce există în acea formă și nu în alta.
Rep.: Câte grupuri de turiști ați avut până acum?
M.C.: Din 2013 până în prezent, am avut șase grupuri. Organizăm trasee în București, dar și călătorii complexe în anumite zone ale României.
Rep.: Care sunt traseele alese pentru ei?
M.C.: În București – biserica lui Bucur Ciobanu, Dealul Mitropoliei, Casa Poporului, Calea Victoriei, Centrul Vechi, Muzeul Satului, Palatul Mogoșoaia. În țară au fost până în prezent două trasee: Moldova – Republica Moldova – Iași – Bucovina – Valea Prahovei și Maramureș – Bucovina – Iași. Toate locurile, deosebite!
Rep.: Cine mai este implicat în acest proiect și cum funcționează?
M.C.: Avem o echipă de colaboratori pentru zona editorială, comunicare în social media, filmarea traseelor, fotografii și administrarea site-ului.

Rep.: Ce reprezintă Bucureștiul pentru tine? Cum l-ai caracteriza într-un cuvânt?
M.C.: În ultima vreme, călătorind des, mi se face dor de București, pentru că am învățat să îl accept și să îl iubesc așa cum e el. Ma las cât mai puțin influențată de știri, privesc mai mult în sus decât în jos. În definitiv, Bucureștiul (și lumea întreagă) este reflectat de oamenii care muncesc și trăiesc aici. Îmi oferă siguranță, e casa mea. Un cuvânt pentru București: nuanţe…
Rep.: Promenada Culturală se adresează doar străinilor care studiază limba română?
M.C.: Ne adresăm deopotrivă străinilor care studiază limba română, expaților, românilor care trăiesc în lumea largă, românilor din România și tinerilor care doresc să își descopere țara.
Rep.: 3 motive pentru care cineva, străin de România, dorește să învețe limba română.
M.C.: În primul rând limba, pentru că o folosește la locul de muncă și dorește să îi descopere nuanțele și expresivitatea. Apoi e țara, pentru ca va descoperi un univers întreg și va avea acces la multe dintre subtilitățile civilizației românești. Și nu în ultimiul rând, oamenii, pentru că se pot crea mult mai ușor conexiuni.
Rep.: 1 motiv pentru care un român ar trebui să vorbească limba română, în primul rând corect.
M.C.: Consider că a vorbi corect limba pe care o moștenești e o formă de respect față de tine și înaintașii tăi.
Rep.: Care este cel mai frumos loc din lume vizitat de tine, până acum? Dar din România?
M.C.: Porto, Portugalia și Clisura Dunării, de la noi. Porto m-a impresionat pentru că e o combinație foarte frumoasă între vechi și nou: bărcile care aduceau butoaiele cu vin pe râul Douro, casele, stâncile, partea veche a orașului care are, în mare, arhitectura unui castel, iar în Clisura Dunării mă fascinează locul unde intră Dunărea în țară, măreția și personalitatea ei. Drumurile sunt ca o broderie pe un costum tradițional, iar ea e ca o româncă ce vine la horă în sat, pregătită să fie pețită.
Rep.: Cu ce impresii au plecat turiștii tăi? Ați legat prietenii? Ar dori să revină?
M.C.: Le-au plăcut tocmai contrastele despre care vorbeam anterior. Străinii care învață limba română sunt dornici să descopere casele memoriale care au aparținut scriitorilor pe care îi citesc, mănăstirile celebre despre care au învățat, zonele geografice despre care au aflat. Sigur că am creat prietenii cu oamenii cu care stau 12 zile și da, au ales să revină, să exploreze Bucureștiul și alte zone ale țării.
Rep.: Cum vă promovaţi?
M.C.: Asociația EuropaNova, de la Bruxelles, a prietenei mele, Mirela Niță Sandu, este un partner de nădejde pentru promovarea Promenadei Culturale în rândul cursanților care învață limba română. De asemenea, în perioada următoare ne vom concentra să promovăm asociația și în România. O pagină de facebook ne pune în legătură cu lumea virtuală, acolo postăm informații relevante despre personalități românești și zone turistice remarcabile. Acum ne pregătim pentru următorul grup, care va sosi în Octombrie 2015, la București. Vom vizita Casa Poporului, Centrul Vechi, Calea Victoriei, Ateneul Român, Palatul Regal, Muzeul Satului și Palatul Mogoșoaia. Și pentru că începe stagiunea, vom merge la o piesa de teatru.
Rep.: Ce îți este cel mai drag la acest proiect?
M.C.: Mi-e drag în întregime, mă definește, e parte din mine. Sunt convinsă că va crește și ca vom crea proiecte care vor arăta partea luminoasă a României.
Rep.: O invitație la promenadă…
M.C.: Ești curios de altfel? Îți arătăm România frumoasă, România ta și a copiilor tăi!
Claudia Ignat
sursa: Zi de Zi BIHOR
