[:ro]Memoria fibrelor textile[:]

[:ro]De la impletitul manual, la tricotajul mecanic
Expozitie permanenta

Muzeul de Etnografie Brasov va invita sa vizitati expozitia permanenta „Memoria fibrelor textile: de la impletitul manual, la tricotajul mecanic”, la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21A. Expozitia este consacrata aniversarii a 50 de ani de activitate a Muzeului de Etnografie Brasov.

Actuala expozitie permanenta are semnficatia unei restartari tematice a Muzeului de Etnografie Brasov, care continua viziunea moderna de interpretare a discursului etnologic in muzeografie, fiind o demonstratie a fenomenelor si spatiilor culturale, a contactelor acestora, cu dinamici si practici proprii, atat in zona rurala, cat si in modul de viata al orasului din proximitate.


Expozitia de fata surprinde indeletniciri tehnice din domeniul textilelor, atestate arheologic ca fiind cele mai vechi cunoscute in istoria umanitatii. Este vorba despre tehnici de impletire a firelor de canepa, in, lana, ulterior bumbac, care, desi folosesc un instrumentar primitiv minimal, ating performante tehnice notabile, fiind transmise din generatie in generatie. Aceasta „tehnologie” preistorica care precede tehnica tesutului, este cunoscuta sub numele de impletitul cu batele. Tot in acest context introducem si impletitul gaitanelor cu troaca cu ciocanele, atestat ca fiind un mestesug practicat de scheieni de sute de ani.

Sunt surprinse, in acest demers tematic, si tehnici invatate de tinerele femei la cursuri de lucru manual sau chiar in scoli de brodat infiintate la sfarsitul sec. XIX — inceput de sec. XX precum impletitul dantelei cu ciocanele, mai recenta tehnica a file-ului, raspandita in jurul anului 1900 la orase dar si in mediul rural, sau impletitul cu noduri si brodatul pe tul, suport textil impletit mecanic.

Dezvoltarea industriei textile brasovene, mai performanta si mai rentabila, datorita introducerii utilajelor perfectionate, este ilustrata de prezenta unui razboi mecanic de tricotat, folosit si la impletit tul, apartinand unui atelier brasovean de la inceputul sec. XX.


In Brasov si-au desfasurat activitatea un numar considerabil de ateliere si fabrici, prima fiind Fabrica de ciorapi si articole de imbracaminte impletite detinuta de familia lui Johann Herter, cea a lui Schwabe Aug. & CO, fabrica de ciorapi a lui J. Teutsch cat si fabrica de tricotaje a lui Georg Foith, cu o productie diversificata si moderna, care a dominat perioada interbelica.

In aceeasi perioada a functionat si atelierul Tricoto din Sacele apartinand lui Anton Chicomban. Urmele lor apar in reclame si fotografii, in ziarele epoca, ele dezvaluie lumea emancipata a Brasovului, ritmuri si tendinte in modul de viata al acestui oras.

Mapa de prezentare a expozitiei Memoria fibrelor textile: de la impletitul manual, la tricotajul mecanic, coordonator dr. Ligia Fulga.

Urmariti activitatea muzeului pe:
www.etnobrasov.ro si https://www.facebook.com/etnobrasov/

Muzeul este deschis de marti pana duminica intre 09:00 – 17:00 (program de iarna).

Sursa: Muzeul de Etnografie Brasov
[:]

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
EUR Euro