Meseriasi si negustori

in Bucurestiul de-altadata

Timp de trei zile (22-24 septembrie 2017), de vineri pana duminica, in intervalul orar 10:00 – 21:00, pe Sos. Kiseleff, la Alveola, suntem invitati in Bucurestiul interbelic, la un program atractiv de targ cu demonstratii mestesugaresti, costume de epoca, dansuri, teatru pentru copii si muzica. Organizatorii evenimentului isi propun sa revitalizeze meseriile Bucurestiului de-altadata.

O scurta incursiune culinara: „Gusturi de-altadata”

Bucurestiul interbelic avea gusturi fine, care combinau gastronomia traditionala cu cea europeana, adusa de negustorii si alogenii care s-au stabilit in acea perioada in capitala tarii, bine primiti si sprijiniti de autoritatile romane.

Brutarii (pitarii) sau franzelarii, placintarii , jimblarii, simigii, bacanii, macelarii, pastramagii, bucatarii si cofetarii aprovizionau bucurestenii cu cele mai alese bucate: franzele lungi, chifle si cornuri, prajituri, bomboane si inghetate: migdale prajite in zahar rosu, acadele, rahaturi si corabiere turcesti, piscoturi cu oua, pasta de halvita alba cu migdale si lamaie) Se mai consumau peltele de lamai si gutui si fel de fel de dulceturi de nuci, de trandafiri, de zmeura, de visine, dar si grecesti: „dulceata de floare de pluta, de radacina de cicoare, de cirese amare si de mure”.

Printre deliciile consumate de bucuresteni mai erau placintele fel de fel, dar si specialitatile turcesti: halvaua, sarailiile, baclavalele si cataifurile. Cofetariile italienilor ofereau diferite specialitati de inghetata dar si „cassete si serbete napolitane”.

Oltenii vindeau zarzavaturi, lapte, branzeturi, unt, mangal, turcii si bulgarii vindeau dulciuri, alune, cafea si bauturi racoritoare, in special limonada, grecii si macedonenii vindeau covrigi si placinte (cu branza, cu carne sau simple, numite „bogacii”), armenii vindeau covoare, tesaturi si rasnite de cafea, tiganii vase din alama care urmau sa fie cositorite, dar si „porumbielu fierbinte”. Tot ei umblau cu mari cosuri de papura cu cani, cesti, pahare, obiecte de vesela si uz curent, capatand denumirea de „telari”.

Targul Meseriasilor pune la dispozitia vizitatorilor o gama diversificata de produse confectionate de artizani in incercarea lor de revitalizare a vechilor meserii. Se vor regasi produse de manufactura specifice confectionate de sticlari, bijutieri, croitori, blanari, modisti, palarieri, librari, caldarari, olari, margelari, tabacari, fotografi, pictori, dogari etc.

Zona Gastronomica „Gusturi de-altadata” ii asteapta pe bucuresteni cu preparate din bucataria traditionala romaneasca dar si alogena, fiind un spatiu unde pot incerca si degusta produse preparate dupa retete vechi, romanesti, turcesti, armenesti, italienesti specifice perioadei interbelice, dar si un mod alternativ de relaxare in aer liber, alaturi de familie si prieteni.

Targul de maruntisuri „antichitati” va aduna colectionarii de astazi, urmasii mamularilor si telarilor de altadata. Vor aduce cu ei obiecte din acele timpuri, cu parfumul vremurilor de demult. Se va asculta muzica veche la patefon, se va putea viziona o expozitie de palarii vechi, se va sta la povesti, cu cunoscatori si pentru cunoscatori.

Nu vor lipsi din aceasta editie atelierele de creatie, precum „Atelier de realizat bijuterii- realizarea de obiecte de podoaba ”, „Caldararii – demonstratia unui mestesug – realizare de ibrice din alama”, „Atelier de olarit – Roata olarului”, „Atelier de confectionat cochetarii: funte, brose, manusi de dama etc”, „Atelier fotografic ”, „Pictura pe sticla”, „Atelier de impaslit lana”, „Atelier de confectionat papusi din material textil”, „Atelier de pictura ”, „Atelier interactiv – Strada si meseria”.

Spectacole de teatru: spectacole de teatru pentru copii, toate cu intrare gratuita: „Fata babei si fata mosneagului”, „Ursul pacalit de vulpe”.

Sursa: Atelierele de Creatie Piata Taraneasca si Mester-Esti, Piata Taraneasca

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
RON Leu românesc
EUR Euro