Oradea a fost desemnată – Cea mai bună destinație Art Nouveau

EuropeanBestDestinations.com, cel mai vizitat site dedicat turismului din Europa, în parteneriat cu rețeaua EDEN a Comisiei Europene și partenerii media Forbes US, Condé Nast Travelers, a lansat cea de-a 13-a competiție privind „Cele mai bune destinații europene turistice în 2022″.

Anul acesta, din peste 400 de destinații turistice, Oradea a fost nominalizată în primele 20 de destinații pe baza ofertei culturale, turistice și a dezvoltării durabile. Rezultatele voturilor pentru titlul de „Cea mai bună destinație europeană turistică în 2022″ au fost făcute publice în 10 februarie; spre marea bucurie a tuturor românilor, Oradea a fost clasată pe locul 6. De asemenea, Oradea a primit titlul de „Cea mai bună destinație europeană Art Nouveau în Europa”, clasându-se pe locul întâi, în fața altor destinații prestigioase precum Budapesta, Barcelona sau Viena.

 


„Mulțumim tuturor celor care au susținut Oradea în această competiție! Suntem încântați că în urma votului a peste jumătate de milion de persoane din 182 de țări, Oradea s-a clasat pe locul 6 „Cea mai bună destinație europeană turistică în 2022″. Suntem mândri că România este reprezentată de Oradea în TOP 10 cele mai bune destinații din Europa! Poziționarea Oradiei pe prima poziție „Cea mai bună destinație europeană Art Nouveau în Europa” ne onorează și totodată ne demonstrează că avem o destinație turistică aparte. Oradea a fost cunoscută drept Capitala Art Nouveau a României, iar de acum va fi cunoscută drept Capitala Art Nouveau a Europei”, menționează Alina Toie, director general Visit Oradea.

Oradea este prezentată pe platforma EuropeanBestDestinations.com: „Mai mult decât oriunde altundeva în Europa, în Oradea veți descoperi evoluția și influența stilurilor arhitecturale, asezonate cu un „touch orădean” aparte, care înglobează diversitatea celor mai frumoase clădiri cu originalitatea stilului românesc. Oradea este un oraș cosmopolit.”

Alături de Oradea au mai fost nominalizate alte 19 destinații turistice din Europa: Graz și Viena – Austria, Istanbul – Turcia, Londra – Marea Britanie, Coasta Amalfi și Roma – Italia, Insula Creta și Atena – Grecia, Plovdiv – Bulgaria, Amiens – Franța, Lucerna – Elveția, Lahti – Finlanda, Leuven – Belgia, Lubljana – Slovenia, Praga – Cehia, Bavaria – Germania, Marbella – Spania, Clonakilty – Irlanda și Nijmenjen – Olanda.

Sursa: oradea.ro

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
RON Leu românesc
EUR Euro