Romania, de Iulia Hasdeu
Romania, de Iulia Hasdeu
Tu, Muza care-imprastii mireseme abia simtite,
Vino, cununi de roze se cade a-ti gati,
Parul tau negru lasa-l in plete ravasite,
Caci astazi impreuna un dulce cant vom fi:
Canta-vom amandoua plaiuri din tara mea,
Cu granele in aur, de Dunare stropite,
Cu dealuri unde vita de struguri este grea.
Doar ce-a suras Vecia si muntii sai ii scoase:
Barbati frumosi, in truda campiilor manoase;
Si mandre, ca seninul, albastrul firmament,
Femeile torc lana, cantand, pe la fantana,
Pe-acest pamant ales de Orient.
Cu aripi de arginturi, Muza a mea stapana,
Tu, care-ajungi in locuri-lacase pentru zei,
Alearga! Zboara iute, si ale tale plete
Sa-nmiresmeze drumul. In ceruri sa te vrei,
Si-acolo, din vazduhul preabland, ce ti se dete,
Din multa inaltime, priveste-n lung si-n lat.
Jos, pe pamanturi care aproape-s afintite,
Intre un mare fluviu, un fluviu imparat,
Si piscuri cu paduri de taine napadite,
Straluminat vedea-vei si-n inflorire plaiul,
Si daca-asa vazandu-l vei spune: „Este raiul,
Tara lui Dumnezeu, blagoslovita glia”,
O, Muza, drept vei spune:
caci este Romania.
Iulia Hasdeu – Paris, 3 octombrie 1885
(in romaneste de Victoria Ana Tausan)
