Se (re)deschid porțile Muzeului Național al Țăranului Român
Publicul este invitat să viziteze Muzeul Național al Țăranului Român din 25 aprilie 2025, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
După un îndelungat șantier de consolidare, început în 2016, și după o vreme necesară primenirii, porțile Muzeului Național al Țăranului Român se redeschid după Paști, pe 25 aprilie 2025. Este un gest care ne trimite la istoria recentă: momentul 1993, când muzeul a fost inaugurat chiar în a doua zi de Paști.
În spiritul muzeografiei inițiate de Horia Bernea și colectivul său în 1990, vizitatorii sunt invitați să descopere chipul unui țăran complex, așa cum poate fi descifrat din obiectele expuse, parte dintr-un patrimoniu muzeal de peste 155.000 de piese.
Muzeul are o istorie centenară tumultuoasă, cu suișuri și coborâșuri. Este continuatorul unor tradiții muzeale care datează încă din anul 1875, când, la propunerea criticului literar Titu Maiorescu s-a constituit, pe lângă Muzeul Național de Antichități, prima secție de artă textilă cu lucrări făcute la sat, de la care colecțiile MNȚR păstrează până astăzi mai multe piese: mesaje peste timp cu valoare documentară și emoțională.
La 13 iulie 1906 este înființat un muzeu autonom, dedicat artei țărănești: Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, cu sediul în clădirea fostei Monetării a Statului. Directorul acestei instituții, istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaș, va conferi muzeului un statut științific și cultural prestigios. În 17 iunie 1912 se pune piatra de temelie a edificiului care avea să adăpostească Muzeul de Artă Națională, condus timp de 40 de ani de Alexandru Tzigara-Samurcaș. Ca director, a reușit să dezvolte neîntrerupt muzeul și muzeografia etnografică românească, menținându-le în avangarda mișcării de idei europene. În 1953, muzeul a fost alungat din propria-i casă și a funcționat în clădirea Palatului Știrbei din Calea Victoriei, ca Muzeu de Artă Populară. După cutremurul din 1977, a părăsit și acest sediu, fiind unificat, administrativ, cu Muzeul Satului. Abia în 1990 ministrul Culturii, Andrei Pleșu, decide readucerea colecțiilor în clădirea din Șoseaua Kiseleff și (re)înființarea muzeului, sub numele de Muzeul Țăranului Român. Horia Bernea (noul director, bun cunoscător al satului) și colectivul său de specialiști vindecă muzeul de rănile îndelungatei sale bejenii, transformându-l într-o instituție de avangardă a muzeografiei românești. Datorită contribuției lor, în 1996 muzeul a fost distins cu prestigiosul premiu EMYA (Muzeu European al Anului), fiind singura instituție muzeală din România care a primit această recunoaștere. (Deși au mai fost oferite distincții EMYA în România pentru expoziții temporare, sau pentru personalități în domeniul muzeologiei, totuși, distincția principală EMYA a fost primită doar de MNȚR, în 1996, dintre toate muzeele din România.)
Din decembrie 2000, muzeul a fost condus de valoroși oameni de cultură: acad. Dinu C. Giurescu (2000-2005), antropologul Vintilă Mihăilescu (2005-2010), istoricul Virgil Ștefan Nițulescu (2010-2016; 2019-prezent) și artista Lila Passima (2016-2019).
La aniversarea a 35 de ani de la reîntoarcerea Muzeului de la Șosea acasă, în Kiseleff nr. 3, parterul muzeului se deschide cu expoziția „Legea creștinească”. Aici, fiecare sală vorbește despre rânduiala credințelor și frumusețea artei țărănești. Odată cu redeschiderea porților, vor avea loc dezbateri despre ceea ce mai este sau poate fi Muzeul Național al Țăranului Român, despre rosturile sale astăzi.
MNȚR ne invită să aflăm noutăți despre lucruri vechi și oameni noi.
Sursa: MNȚR
